Ascultă Radio România Cultural Live

Copiii din sistemul de protecție ajung mari! - Un an plin de oportunități pentru 400 de copii și tineri instituționalizați. Voluntarii, susținuți pas cu pas să le ofere ajutorul necesar

04 Februarie 2026, 11:31

Ajungem MARI, cel mai mare program educațional național în sprijinul copiilor din sistemul de protecție, va sprijini timp de un an 400 de copii și tineri din București și 27 de județe să se dezvolte, să exploreze lumea din afara sistemului și să devină independenți și responsabili în cadrul proiectului „Împreună schimbăm comunități pas cu pas”.

Proiectul își propune să răspundă nevoilor copiilor de conectare cu lumea exterioară, de educație, de sănătate emoțională, de autonomie și independență, precum și de dezvoltare profesională, prin inițiative special create pentru ei. Activitățile vor fi derulate în perioada ianuarie – decembrie 2026 de Ajungem MARI, cu sprijinul OLX Group în România.

Grupul va susține atât dezvoltarea copiilor și tinerilor vulnerabili, cât și formarea voluntarilor Ajungem MARI prin ședințe de consiliere, traininguri de formare și alte activități de motivare și retenție. Valoarea finanțării se ridică la 625.000 lei, echivalentul a 123.247 EUR.

„De multe ori, copiii instituționalizați sunt etichetați ca fiind „dificili”, „fără șanse”. Traumele din copilărie îi împiedică să viseze, să obțină rezultate mai bune la școală, să-și urmeze pasiunile. Aici intervin voluntarii noștri care le arată că nu sunt singuri, că au potențial foarte mare și își merită locul în societate. Prin activități constante, de la educație și psihoterapie, la consiliere și ieșiri în afara centrelor, încep să aibă mai multă încredere în ei, să își exprime emoțiile și să își imagineze un viitor diferit. Ne bucurăm că OLX Group susține aceste activități esențiale, care le pot schimba direcția pe termen lung” - Iarina Taban, președinte Ajungem MARI.

„Responsabilitatea socială face parte din ADN companiei. Investiția noastră în acest program nu este doar despre cifre, ci despre impactul real în viețile a sute de copii care au nevoie de sprijin pentru a-și atinge potențialul și încrederea pe care o avem în misiunea și dăruirea echipei Ajungem MAR” - Andreea Oancea, Senior Marketing Manager OLX România.

Psihoterapia, primul pas spre echilibru și încredere

Copiii instituționalizați reprezintă una dintre categoriile cu risc crescut de a dezvolta tulburări de sănătate mintală, potrivit „Strategiei naționale pentru sănătatea mintală a copilului și adolescentului 2016-2020”. Copiii din sistemul de protecție au suferit trauma abandonului, a instituționalizării, a separării de familie, precum și abuzuri fizice și psihice.

Pentru a putea merge mai departe, copiii au nevoie de psihoterapie: un spațiu sigur în care rănile emoționale pot fi vindecate, emoțiile pot fi înțelese, iar încrederea în sine poate fi reconstruită.

40 de tineri vulnerabili vor beneficia, timp de 12 luni, de ședințe de psihoterapie săptămânale, cu sprijinul partenerilor OLX, Storia și Autovit.ro.

„Am mai avut recăderi, dar de cele mai multe ori îmi reveneam de cum intram în cabinet. Mă simt bine când sunt acolo, simt că am un sens pe această lume, simt că aș putea să mă apreciez mai mult. Terapia este ca o excursie spre Cosmos. Cu cât mă descopăr mai mult, cu atât îmi dau seama de cât de multe lucruri sunt capabilă” - tânără din sistemul de protecție sprijinită de Ajungem MARI.

Drumul spre viața independentă începe cu pași mici

Pentru mulți tineri instituționalizați, ieșirea din sistemul de protecție înseamnă un pas într-o lume pentru care nu au fost pregătiți, nu au avut reperele potrivite și nici încrederea că pot reuși singuri. Au nevoie să crească într-un spațiu în care să simtă că aparțin unui grup, în care sunt apreciați și ascultați.

În cadrul proiectului, 320 de adolescenți vor beneficia de excursii recreative. Vor descoperi locuri și vor desfășura activități care îi formează ca oameni. Vor învăța să lucreze în echipă și să-și dezvolte încrederea în sine, cum să devină cea mai bună versiune a lor. Dintre aceștia, 100 de tineri își vor dezvolta abilitățile necesare pentru integrarea socială și profesională prin ateliere de dezvoltare personală, activități pentru viață independentă și vizite de orientare profesională.

„Scopul atelierelor este să punem la dispoziția adolescenților cât mai multe informații despre ce înseamnă o anume meserie, un loc de muncă, ce pregătire și cunoștințe sunt necesare, cum să se comporte la serviciu și să lucreze în echipă. Vrem să înțeleagă ce înseamnă un mediu de lucru, să cunoască reprezentanți din cât mai multe profesii și să poată discuta despre diverse domenii de activitate, dar mai ales vrem să-i motivăm să-și continue studiile și să nu abandoneze școala” - Adina Pascal, manager proiect tineri Ajungem Mari.

„În tabăra asta m-am simțit cel mai mult iubită în viața mea… cu voi, voluntarii. Mulțumim pentru această experiență, cu ocazia asta ne-am făcut noi prieteni” - tânără din sistemul de protecție sprijinită de Ajungem MARI.

Chiar și atunci când se bucură de succes profesional, tinerii studenți sau angajați se simt adesea singuri, neavând mereu o rețea de sprijin. De aceea, proiectul își propune și crearea unui programul de mentorat pilotat în București, formată inițial din 100 de tineri instituționalizați.

Voluntarii Ajungem MARI sunt eroii copiilor, dar și ei au uneori nevoie de ghidaj

Peste 1.300 de voluntari lucrează cu peste 3.500 de copii și tineri de 7-20 de ani din centre de plasament, centre de zi, apartamente de tip familial sau din sistemul de asistență maternală, în parteneriat cu instituțiile de stat (DGASPC - Direcțiile de

Protecție a Copilului) și centre private din București și 27 de județe. Devin prietenii copiilor, parteneri la joacă și colegi la teme, le oferă 3 ore pe săptămână din timpul lor, îi ascultă, îi încurajează și le arată că lumea are și părți bune.

Anual, noi voluntari se alătură programului Ajungem MARI. Cu sprijinul partenerului OLX Group (OLX, Storia și Autovit.ro), Ajungem MARI va organiza sesiuni de training în București și în 27 de județe pentru noii voluntari, dar și ședințe de consiliere pentru voluntarii înscriși deja. Vor învăța, prin jocuri de cunoaștere și exerciții de rol, cum să lucreze empatic și creativ cu copiii și tinerii din sistemul de protecție.

„Atât pentru mine, cât și pentru copii, Ajungem MARI înseamnă dezvoltare, creștere și maturitate. Voluntariatul aici îți oferă oportunitatea de a face o diferență directă în viețile copiilor care au nevoie de sprijin. Este o modalitate minunată de a contribui la dezvoltarea lor și de a le oferi speranță pentru viitor” - Georgiana Colța, voluntar Ajungem MARI.

Despre Ajungem MARI


Ajungem MARI este cel mai mare program național care susține pe termen lung copiii și tinerii instituționalizați și din medii defavorizate să devină adulți responsabili, independenți și fericiți. Peste 3.500 de copii sunt sprijiniți educațional, moral și emoțional de o echipă de 1.300 de voluntari, în București și 27 de județe din țară. Mai multe informații despre organizație și proiectele desfășurate puteți citi aici pe www.ajungemmari.ro.

Despre OLX Group – de actualizat dacă sunt informații noi

În România, OLX Group are o echipă de peste 100 de angajați care lucrează pentru OLX, Storia și Autovit.ro. OLX este cea mai mare platformă de anunțuri generaliste din piața locală, fie că e vorba de locuri de muncă, bunuri sau servicii. Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. Autovit.ro este cea mai mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de mașini noi și second-hand, cu peste trei milioane de vizitatori lunar.

Criza reciclării plasticului: cum lipsa voinței politice costă Europa sute de mii de locuri de muncă
Știință 06 Februarie 2026, 15:20

Criza reciclării plasticului: cum lipsa voinței politice costă Europa sute de mii de locuri de muncă

De ce pierdem locuri de muncă, cum alimentează legislația fragmentată evaziunea și ce șanse reale are reciclarea să devină un...

Criza reciclării plasticului: cum lipsa voinței politice costă Europa sute de mii de locuri de muncă
Ministerul Culturii clarifică instrucțiunile privind evidența timpului de muncă în instituțiile de spectacole
Muzică-Dans-Arte 06 Februarie 2026, 14:45

Ministerul Culturii clarifică instrucțiunile privind evidența timpului de muncă în instituțiile de spectacole

Ministerul Culturii a organizat o dezbatere online cu membrii grupului de lucru care au elaborat instrucțiunile privind...

Ministerul Culturii clarifică instrucțiunile privind evidența timpului de muncă în instituțiile de spectacole
Flaine (Franța) – stațiune de schi și muzeu în aer liber
Călătorii 06 Februarie 2026, 09:00

Flaine (Franța) – stațiune de schi și muzeu în aer liber

  Unul dintre cele mai întinse domenii schiabile din Alpii Francezi, Grand Massif înseamnă peste 250 km de...

Flaine (Franța) – stațiune de schi și muzeu în aer liber
Weekend cultural - Recomandări pentru 6-8 februarie
Muzică-Dans-Arte 06 Februarie 2026, 02:15

Weekend cultural - Recomandări pentru 6-8 februarie

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend....

Weekend cultural - Recomandări pentru 6-8 februarie
Două vedete ale parentingului internațional, Alfie Kohn și Erica Komisar, vin la ParentED Fest
Educație 06 Februarie 2026, 00:46

Două vedete ale parentingului internațional, Alfie Kohn și Erica Komisar, vin la ParentED Fest

ParentED Fest , evenimentul care aduce la București unii dintre cei mai renumiți experți internaționali în parenting și...

Două vedete ale parentingului internațional, Alfie Kohn și Erica Komisar, vin la ParentED Fest
„Muzici și faze”: adolescența anilor ’70 pe scena Teatrului EXCELSIOR
Teatru și film 06 Februarie 2026, 00:15

„Muzici și faze”: adolescența anilor ’70 pe scena Teatrului EXCELSIOR

O nouă premieră la Teatrul EXCELSIOR din București, singurul teatru din Capitală dedicat adolescenților și tinerilor adulți:...

„Muzici și faze”: adolescența anilor ’70 pe scena Teatrului EXCELSIOR
Hidrogeluri „verzi” pentru apă curată și vindecarea rănilor: cercetarea care leagă mediul înconjurător de medicină
Știință 05 Februarie 2026, 19:30

Hidrogeluri „verzi” pentru apă curată și vindecarea rănilor: cercetarea care leagă mediul înconjurător de medicină

Cum pot materiale naturale să curețe apa de reziduuri farmaceutice și, în același timp, să ajute la vindecarea rănilor?...

Hidrogeluri „verzi” pentru apă curată și vindecarea rănilor: cercetarea care leagă mediul înconjurător de medicină
Viorel Roman: „Ar fi bine ca părinții să aibă disponibilitate emoțională, ceea ce știm că e din ce în ce mai greu”
Știință 05 Februarie 2026, 19:07

Viorel Roman: „Ar fi bine ca părinții să aibă disponibilitate emoțională, ceea ce știm că e din ce în ce mai greu”

Copiii nu spun singuri când suferă.  Cum pot părinții să recunoască semnele depresiei și ce lipsește, de fapt, din...

Viorel Roman: „Ar fi bine ca părinții să aibă disponibilitate emoțională, ceea ce știm că e din ce în ce mai greu”
Ascultă live

Ascultă live

10:00 - 12:00
Cu minte de weekend
Ascultă live Radio România Cultural
10:05 - 13:00
DIMINEŢI CU SOARE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
10:30 - 12:30
DESCHIS ÎN WEEK-END (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
10:00 - 12:00
SLUJBA RELIGIOASĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
10:03 - 13:00
Weekend împreună
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
11:00 - 11:03
Știri
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
11:00 - 11:03
Știri
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri