Vlad-Eugen Dincă: Zonele umede sunt o componentă esențială a biodiversității planetei. Sunt un rezervor de specii și un adăpost pentru un număr extraordinar mare de specii de plante și animale

La 2 februarie se sărbătorește, în fiecare an, Ziua Mondială a Zonelor Umede (https://www.un.org/en/observances/world-wetlands-day), odată cu semnarea, în 1971, a Convenției Ramsar (https://www.ramsar.org/), tratatul interguvernamental care desemnează zonele umede - habitat al păsărilor acvatice.

Tratatul a fost semnat la 2 februarie 1971 în orașul iranian Ramsar și a intrat în vigoare în anul 1975.

România a aderat la Convenția Ramsar la 21 septembrie 1991, ”prin înscrierea Deltei Dunării pe lista siturilor acesteia. Până în prezent au mai fost înscrise pe lista Ramsar alte 19 situri de importanţă internaţională, dintre care cele mai cunoscute sunt Complexul Piscicol Dumbrăvița, Parcul Natural Porţile de Fier, Lacul Techirghiol, Lunca Mureşului, Insula Mică a Brăilei” ((https://ananp.gov.ro/ziua-mondiala-a-zonelor-umede-conservarea-biodiversitatii-aduce-bunastare-oamenilor-2/).

Tema de anul acesta a Zilei mondiale a zonelor umede este „Zonele umede și cunoștințele tradiționale: celebrarea patrimoniului cultural” - "Wetlands and traditional knowledge: Celebrating cultural heritage" (https://www.un.org/en/observances/world-wetlands-day).

Am discutat la Știința 360 despre zonele umede dar și despre turbării - un tip aparte de zonă umedă, ecosisteme vitale din perspectiva climatică, după cum scrie infoclima,ro –, foarte interesante și din perspectiva fluturilor, la rândul lor, extrem de importanți pentru biodiversitate - cu Vlad-Eugen Dincă, dr. în biologie, cercetător științific gradul I în cadrul Departamentului Cercetare Patrimoniu al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, București.

Zonele umede reprezintă infrastructura invizibilă a naturii, ”o componentă esențială a biodiversității planetei. Sunt un rezervor de specii și un adăpost pentru un număr extraordinar de mare de plante și animale”

Rolul lor depășește însă biodiversitatea: ele filtrează apa, atenuează inundațiile și secetele și funcționează ca un tampon natural împotriva extremelor climatice.
„Când este foarte uscat, aceste zone umede au rol de rezervor de umiditate. Când este foarte umed, pot înmagazina cantități mari de apă, diminuând efectele negative ale acestor fluctuații”.

Cu toate acestea, declinul este dramatic.
„Din 1970 până astăzi, am pierdut peste o treime din zonele umede la nivel global”. O pierdere care nu se vede imediat, pentru că efectele sunt întârziate. „Efectele nu se văd întotdeauna imediat. De multe ori, cele mai neplăcute consecințe apar pe termen mediu sau lung, iar atunci este mult prea târziu să mai facem ceva. (...) Este ca o boală insidioasă care acționează fără semne clare, iar când apar simptomele, de multe ori nu mai avem soluții”.

Turbăriile sunt un tip special de zonă umedă, ele „stochează mai mult carbon decât toate pădurile globului la un loc.” Sunt printre cele mai vechi și mai fragile ecosisteme ale planetei – și, paradoxal, printre cele mai puțin cunoscute. Deși ocupă doar o mică parte din suprafața Terrei, ele joacă un rol esențial în reglarea climei, în stocarea carbonului și în menținerea unor forme de viață extrem de specializate. Se formează prin acumularea lentă a turbei – materie organică formată în condiții lipsite de oxigen.

„Rata de acumulare a turbei este extrem de lentă. Pentru 20–60 de centimetri de turbă sunt necesari aproximativ 1.000 de ani.”

Unele turbării din România au straturi de câțiva metri, ceea ce înseamnă mii și mii de ani de istorie naturală. Refacerea lor este așadar, aproape imposibilă: ”vorbim despre un echilibru foarte fin, ușor de distrus și extrem de greu – dacă nu imposibil – de refăcut”. Iar activitatea umană este principalul pericol.

Agricultura, urbanizarea, drenarea terenurilor și exploatarea turbei pentru combustibil sau horticultură modifică regimul hidric, „ucid” practic turbăria. „Drenarea duce la uscarea zăcământului de turbă, la pierderea proprietăților sale și la distrugerea întregului biotop. Deși turbăriile ocupă aproximativ 3% din suprafața globului, ele stochează mai mult carbon decât toate pădurile lumii la un loc”.

Fluturii turbăriilor – specializare extremă, vulnerabilitate extremă

Turbăriile adăpostesc specii de fluturi rare, unele dintre ele prezente în România doar în câteva populații izolate.
„Avem specii care depind exclusiv de acest tip de habitat”. (...) În România are doar patru populații cunoscute.”

Despre adaptările spectaculoase ale unor fluturi, Vlad-Eugen Dincă explică relațiile complicate dintre larve, plante și furnici – mecanisme fascinante, dar fragile. „Adaptările acestea extraordinare i-au făcut însă și foarte vulnerabili, pentru că depind complet de un anumit habitat”.

Fluturii sunt considerați unii dintre cei mai buni bio-indicatori ai sănătății mediului. „Sunt foarte sensibili la schimbările de mediu și reacționează rapid. Monitorizându-i, putem afla într-un timp scurt starea unui habitat”.

Din păcate, datele arată o tendință generală de declin, mai ales acolo unde habitatele sunt fragmentate sau distruse.

În România, multe turbării sunt protejate prin rețeaua Natura 2000 și Convenția Ramsar, însă cercetarea rămâne insuficientă.
„Din punctul de vedere al faunei de fluturi, turbăriile sunt printre cele mai puțin studiate zone din țara noastră”.

„Nimic în natură nu este complet izolat. Dispariția unei turbării produce dezechilibre profunde care afectează suprafețe mult mai mari”.

Protejarea turbăriilor este o investiție în stabilitatea climatică, în biodiversitate și, în cele din urmă, în viitorul nostru comun.

„Cât timp mediul de viață există, speciile pot supraviețui. Când el dispare, dispar și ele”.

Pe larg, la Știința 360, realizatoare Corina Negrea.

Vlad-Eugen Dincă (https://vleps.wordpress.com/) a făcut cercetare în Suedia (2 ani), Canada (2 ani), Spania (1 an) și Finlanda (7 ani) și este implicat activ, printre altele, într-un ambițios proiect internațional, Psyche (https://www.projectpsyche.org/), care își propune să genereze genomuri de referință de calitate înaltă pentru toate speciile de fluturi din Europa (aproximativ 11,000 de specii).