Ascultă Radio România Cultural Live

Dialoguri deschise cu orice fel de privitor

IMG-20221119-WA0133

02 Decembrie 2022, 20:21

 

Prima expoziție a Grupului SixT, în urmă cu puţini ani a fost una surprinzătoare. Grupul, dedicat artelor textile a apărut din necesitatea unei mai reuşite organizări a evenimentelor expoziţionale. Artista Maria Negreanu a simţit nevoia unei grupări care să funcţioneze ca o unitate, care să aibă forţă şi percutanţă în spaţiul românesc, dar şi pe plan internaţional. Accesul mai facil la diverse săli de expoziție, participarea la evenimente de anvergură, numărul din ce în ce mai redus al artiștilor textiliști și nu în ultimul rând, faptul că, piesele de artă textilă sunt executate într-un timp cu mult mai mare decât pictura și gravura spre exemplu –toate aceste realități au stat la baza constituirii acestei grupări.

Prin urmare, câteva artiste şi-au pus speranţele laolaltă și au construit în urmă cu câțiva ani, o primă expoziție. Grupul avea atunci șase artiste, dar își propunea o mobilitate, în funcție de aspirații și de punerea lor în fapt. Urmau să primească oricând, noi membri și se gândeau să aibă invitați din țară și din străinătate. Ulterior, s-a organizat o expoziție cu o altfel de componență la Galeria Galateca. Acolo, curatoarea evenimentului vizual a fost Daniela Frumușeanu, conferențiar universitar la UNARTE.

Principalele idei susținute de Grupul SixT se învârt cum este de așteptat în jurul artelor textile, în promovarea diversității lor, a tehnicilor inovative, în principal; toate acestea joacă rolul fundamental în existența și dezvoltarea Grupului SixT.

Acum, spre finalul anului 2022, SixT -în formula din care fac parte: Agatha Pricopescu,

Daniela Frumușeanu, Mariana Voicu Grumăzescu și Maria Negreanu (în calitate de curatoare)-  a conceput un eveniment vizual de amploare la Galeria de artă Orizont din București.

Intitulată ”Simbioze”, expoziția a reunit pe simeze lucrările a treizeci de artiști din București, dar și din țară. Bogăția și frumusețea prezentării a atras atenția publicului și a specialiștilor. De la panouri decorative de dimensiuni mari, la cele mici, de la tehnicile tradiționale, la cele noi, personale, de la materiale cu care suntem familiarizați în artele textile, până la fire și texturi surprinzătoare, totul este o încântare. Apoi, de la palpabil la aerat, de la greu și apăsător, la fragil și aproape eteric, piesele ofereau privitorului o foarte largă paletă de senzații. De la teluric la spiritual, de la dens la transparent, de la rigid la fluid, artele textile, așa cum au fost ele așezate pe simeze, își dovedeau în expoziția ”Simbioze”, capacitatea de a avea dialoguri metafizice profunde, cu orice fel de privitor.

Oferta vizuală extrem de diversă răspundea oricăror cerințe, indiferent cât de exigente ar fi fost ele; artele textile ne dovedesc capacitatea lor extraordinară de înnoire și de trasmitere a unor idei care țin de toate palierele existenței noastre; cu lirism sau doar prozaice, artele textile rămân valoroase în viața noastră.

 

Realizatoare Roxana Păsculescu 

Cu sinceritate și fără ostentație
Cronica zilei 10 Februarie 2023, 19:13

Cu sinceritate și fără ostentație

Casa de Cultură ”Friedrich Schiller” din Capitală găzduiește în luna februarie 2023, expoziția de fotografii a francezului...

Cu sinceritate și fără ostentație
Pictorul Costin Petrescu refugiat la Iași, în anii 1916-1917
Cronica zilei 03 Februarie 2023, 12:26

Pictorul Costin Petrescu refugiat la Iași, în anii 1916-1917

La secţiunea Jurnale a Editurii Humanitas, în 2018 apăreau -într-o ediție îngrijită de istoricul de artă Virginia Barbu-...

Pictorul Costin Petrescu refugiat la Iași, în anii 1916-1917
CRONICA DE CARTE la REVISTA LITERARĂ RADIO
Cronica zilei 29 Ianuarie 2023, 18:04

CRONICA DE CARTE la REVISTA LITERARĂ RADIO

Criticul literar BOGDAN CREȚU despre romanul „THEODOROS” de MIRCEA CĂRTĂRESCU, pentru a doua lună consecutiv, pe primul loc...

CRONICA DE CARTE la REVISTA LITERARĂ RADIO
Identificarea emoțiilor la copil și strategiile de gestionare ale acestora
Cronica zilei 27 Ianuarie 2023, 13:54

Identificarea emoțiilor la copil și strategiile de gestionare ale acestora

”Cartea copilului supraîncărcat emoțional” de Allison Edwards de la Editura Niculescu atrage atenția asupra situației extreme...

Identificarea emoțiilor la copil și strategiile de gestionare ale acestora
Erori de logică și multă disperare
Cronica zilei 20 Ianuarie 2023, 13:13

Erori de logică și multă disperare

Cartea de la Humanitas ”Pământul este plat” cu subtitlul ”Cum să ne ferim de capcanele pseudoștiinței” este una care ne vine...

Erori de logică și multă disperare
O mică scânteie, un jongler și un bunic
Cronica zilei 13 Ianuarie 2023, 21:01

O mică scânteie, un jongler și un bunic

În secțiunea orange fantasy a Editurii Arthur, cartea ”Circul Mirandus” ne propune o lume surprinzătoare. Această primă carte...

O mică scânteie, un jongler și un bunic
Cronica zilei 19 Decembrie 2022, 07:10

CRONICA DE CARTE LA REVISTA LITERARĂ RADIO

Criticul literar Bogdan Crețu ne recomandă câteva dintre cărțile de neocolit și de citit, care au apărut în anul 2022. Poezie...

CRONICA DE CARTE LA REVISTA LITERARĂ RADIO
O nouă galerie de artă, azi cu parfum de Crăciun
Cronica zilei 16 Decembrie 2022, 16:30

O nouă galerie de artă, azi cu parfum de Crăciun

În spaţiul bucureştean efervescent, dar care duce lipsă de galerii de artă, căci aşa cum apar, la fel de uşor, dispar, de...

O nouă galerie de artă, azi cu parfum de Crăciun
Ascultă live

Ascultă live

17:00 - 18:00
GPS Cultural
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional
Ascultă live Radio România Internaţional
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța
Ascultă live Radio România Constanța
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara
Ascultă live Radio România Timișoara
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj