Gaudeamus - De la manuscrise la hard diskuri

Cîți scriitori de la noi și din lume mai lucrează pe hîrtie? Și cîți dintre ei mai scriu de mînă, cu stiloul, cu pixul sau cu creionul? Mulți dintre cei pe care-i cunosc au trecut la computer. Evident că e mult mai simplu să lucrezi la computer, mai ales cînd e vorba de proză. Cîțiva dintre tinerii poeți pe care-i știu mi-au spus că poezia nu se potrivește, din prima, cu tastatura computerului și că „nu-și simt” versurile dacă nu le văd mai întîi pe hîrtie. Alți cîțiva nu par cîtuși de puțin apăsați de această condiție materială a scrisului. Își tastează poeziile și se simt foarte bine astfel. I-am întrebat dacă păstrează în computer variantele prin care trec poeziile lor pînă la forma finală. Unii, da, alții, nu. Mai precis, cei mai mulți nu.

Bătrînul manuscris cu ștersături și cuvinte schimbate devine astfel o raritate. Colegii mei de generație, și poeții, și prozatorii, erau mîndri de mașinile lor de scris pe care și le cumpăraseră încă din adolescență și la care compuneau versuri, povestiri și romane. Oricum, pe atunci, adică prin anii șaptezeci, o mașină de scris costa 3400 de lei dacă era una mare, de birou, și cel puțin 1900, dacă era din categoria celor portabile, ceea ce erau bani, nu jucărie. Scriitorii din generațiile mai vechi se cruceau auzindu-ne că lucrăm direct la mașină. Ne spuneau că ne americanizaserăm.

Erau și printre noi cîțiva „tradiționaliști” care mai foloseau pixul sau stiloul pentru prima formă a manuscrisului, dar asta fie din pricină că nu-și cumpăraseră mașini de scris, fie din mai omenescul motiv că n-aveau talent la dactilografiere. Totuși chiar și aceia dintre optzeciști care scriau direct la mașină mai interveneau asupra dactilogramelor, adăugînd cuvinte scrise de mînă, încît văzîndu-le îți puteai face o idee despre ceea ce se întîmpla în laboratorul lor de creație.

Din acest punct de vedere, computerul nu lasă urme. Manuscrisul transmis editurii prin apăsarea butonului „send” (trimite) nu spune nimic despre felul în care a evoluat și nici despre modificările prin care a trecut, înainte de a ajunge la momentul expedierii către editură. Astfel că odată cu dispariția urmelor pe hîrtie ale transformărilor pe care le suferă textul înainte de a ajunge la publicare, va dispărea și detectivistica istoricilor literari asupra variantelor și modificărilor prin care trece opera înainte de a fi publicată. Și s-ar putea ca peste cîțiva la Academia Română sau la Muzeul Literaturii să apară o secțiune consacrată hard diskurilor din computerele marilor scriitori, donate de urmașii acestora.

Cristian Teodorescu