Am o slăbiciune specială pentru Unirea Principatelor și pentru „Hora Unirii” Era, pe vremea lui Ceaușescu, singura sărbătoare în care „Conducătorul” n-avea ce să caute. Ceea ce nu înseamnă însă că istorici, scriitori și gazetari zelatori ai „Epocii de Aur” nu-l introduceau și acolo, întorcînd istoria pe dos. Și luînd-o dinspre „prezentul glorios” către trecut, ajungeau la concluzia că Moldova și Țara Românească s-au unit la 1859 ca să ajungă poporul, un secol mai tîrziu, sub conducerea lui N.Ceaușescu. Povestea asta era, totuși, prea de tot, încît pînă și Ceaușescu a descurajat-o, cu atît mai mult cu cît Cuza fusese mazilit apoi de la putere.

Așa se face că Unirea Principatelor ajunsese în ultimii ani de domnie a lui Ceaușescu un fel de paranteză între glorificările „celui mai iubit fiu al poporului” care începeau cu multe zile înainte de ziua lui de naștere și continuau cel puțin o săptămînă după aceea. Totuși poeții de curte ai vremii încercau să tragă un ce profit personal de pe urma zilei Unirii, folosindu-l pe Alecsandri, cu a sa „Horă a Unirii” ca justificare pentru versurile lor în care cîntau Conducătorul și pe care le numeau poezii patriotice.

Cu cîțiva dintre acești autori am vorbit după căderea lui Ceaușescu. I-am întrebat de ce nu scriau niscai elegii despre Ceaușescu, dacă tot luau drept patriotism versurile prin care-l lăudau în viață. Aceia dintre ei care scriau la gazetele nou apărute mi-au spus că nu era momentul și deplîngeau faptul că după ce se terminase cu „tiranul” publicațiile de la noi nu acceptau nici măcar poezii despre Unire, pe care nu le publicaseră pe vremuri, din cauza dictaturii care nu accepta decît cultul personalității.

Nici după ce-au apărut  „România Mare” și alte publicații nostalgice, care aveau drept numitor comun xenofobia și antisemitismul, în paginile lor n-au apărut poezii care să-l mai cînte pe Ceaușescu. Ce să mai faci cu un conducător mort, cînd poezia patriotică trebuie să îndemne cugetul cititorilor spre viitor.

Păi nu era Ceaușescu egalul și precursorul lui Burebista, al lui Decebal și al lui Mihai Viteazul? Acum ce cusur ar fi avut?! Un fost poet legionar care a făcut mulți ani de pușcărie înainte de a începe să cînte partidul și pe Ceaușescu mi-a explicat că din păcate poezia patriotică e sub vremi, fiindcă altfel el și azi ar fi scris despre Căpitanul tinereților sale.

Cristian Teodorescu