Gaudeamus - Meseria de Rege

De mulți ani ar fi trebuit recunoscut oficial și răspicat că Regele Mihai a făcut El însuși numeroase și fructuoase eforturi pentru ca România să fie primită în NATO și în Uniunea Europeană prin întîlniri și schimburi de mesaje care n-au fost date publicității. Asta în pofida faptului că Regele n-avea o calitate oficială, ci s-a bizuit pe prestigiul Său pentru a face bine țării.

Sînt convins că acest imens prestigiu, cît și faptul că Regele pleda în calitate de fost șef de stat pentru integrarea României republicane în NATO și în UE au cîntărit mult în tirizia diplomatică internațională. Regelui nu i s-a mulțumit oficial pentru tot ceea ce a făcut. Poate că nici nu și-a dorit să i se mulțumească, fiindcă El n-a recunoscut niciodată explicit republica, ci republica a fost cea care a recunoscut Casa Regală și pe șeful ei.

Aflăm acum, de-abia acum, tot soiul de dedesubturi ale momentului în care autoritățile române l-au vînat pe Regele Mihai ca pe un infractor în decembrie 1990. Rămîne să mai aflăm cu documente cît de adevărate sînt aceste dedesubturi devoalate azi. Căci s-ar putea ca după moartea sa Regele să strice diverse vechi cariere politice, din categoria celor ce una au făcut în 1990 și cu totul altceva pretind azi că ar fi decis. Să nu uităm totuși că sîntem o țară în care minciuna politică nu costă iremediabil, ci una în care tupeul patetic mincinos e mai convingător decît răceala dovezilor.

Ca unul care mai ține minte ce spuneau în 1990 despre Regele Mihai diverși politicieni și ce scriau sau debitau la TVR și prin ziare în același an fatidic jurnaliști și scriitori deveniți jurnaliști, mi se pare de preferat ca măcar la despărțirea de acest om căruia i-am rămas toți datori, chiar și republicanii-comuniști rabiați de atunci să-i facă acum o reverență. Căci Regele Mihai va fi marele personaj începînd de la care se va scrie istoria României din 1944 și pînă în zilele noastre. Mulți dintre cei care l-au insultat sau au mințit despre El nu vor fi reținuți, sînt convins, de istoricii de mîine. Marea întrebare e însă pe ce documente și mărturii la prima mînă se vor putea bizui istoricii de mîine pentru a face din Regele Mihai un personaj plauzibil al binelui românilor, nu doar o legendă cu semn schimbat. Mi-aș dori ca istoricii care vor scrie mîine despre Regele Mihai să înțeleagă marele paradox al acestui Om. Anume că Mihai I a intrat de tînăr în pielea incomodă a unui erou tragic, izgonit din țara lui, dar care a rămas toată viața un om cumsecade și optimist, încît în afara meseriei de rege a putut fi după aceea și fermier, și pilot de încercare, și agent de bursă, dar și totodată, cu noblețe, regele din exil al României.

Cristian Teodorescu