Andreea Dosinescu își mărturisește printr-un parcurs consistent, ajuns acum la deplina maturitate prin organizarea acestei personale, preocuparea invariabilă, îndreptată către expresivitatea chipului uman. Cu ochiul hrănit de importanța și semnificația avută de portret de-alungul timpului, Andreea Dosinescu reușește în lucrările sale să arate cu elocvență, buna înțelegere a caracterului uman. Dincolo de individualitățile surprinse pe pânză, în portrete singulare ori de grup, artista urmărește să sugereze în cheie metaforică stări de o mai mare complexitate, de tipul ”Puritate” și „Inocență”. Portretistica devine pentru Andreea Dosinescu metoda prin care se apropie de ”fenomenul uman” și prin care, creatoarea susține ideea de comunitate la care trebuie să se ajungă prin comunicare. Așadar, în acest proiect, Andreea Dosinescu pune în circulație prin portretele sale, conceptul just al necesității de comunicare între oameni, idee îndelung ”dezbătută” în programul de lucru al pictoriței.

Artista dezvăluie în mod public faptul că punctul de pornire al seriei de portrete se află în banda desenată, în esența acesteia care presupune comunicarea la modul esențializat. Procesul însă, al creșterii și dezvoltării ”Portretelor în dialog”, laborios și de durată a presupus inclusiv dialogul pe care creatoarea l-a purtat cu câțiva mari portretiști ai lumii. Picasso, Lucian Freud, Fernand Leger, Andy Warhol sunt artiștii cu care Andreea Dosinescu poartă în portretele sale o strânsă relație. Dincolo de lucrările care în cheie postmodernă sunt chiar replici, evident însă, în cheie personală, Andreea Dosinescu vine cu propriile sale portrete de expresie.

De cele mai multe ori, doar chipul are întreaga forță de comunicare a mesajului dorit de artistă. Câteodată însă, figura întreagă și atitudinea personajului au capacitatea de a spune o poveste de o mai mare amploare pe care mizează creatoarea. În unele cazuri, descoperim că artista își plasează protagonistul într-un cadru încă mult mai larg, atmosfera fiind cea care prin detaliile sale mărturisește apartenența personajului la un anumit mediu ori societate.

În expoziție, lucrările de grafică, puține la număr amintesc poate cel mai mult, prin segmentarea suprafeței, de banda desenată. Panotarea însă, a lucrărilor pe simeză, asocierea lor (chiar prin alipirea mai multor pânze cu compoziții diferite) –vine și subliniază ideea de comunicare atât de importantă în proiectul Andreei Dosinescu –”Portrete în dialog”.

dr. Roxana Păsculescu, critic de artă