Ascultă Radio România Cultural Live

Festivalul Strada Armenească, 1-3 august: între meșteșug, memorie și identitate | Concerte, expoziții, ateliere și discuții la Grădina Botanică din București

Festivalul Strada Armenească, 1-3 august: între meșteșug, memorie și identitate | Concerte, expoziții, ateliere și discuții la Grădina Botanică din București

01 August 2025, 06:37

Festivalul Strada Armenească revine între 1 și 3 august 2025 în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București, cu o ediție care aduce laolaltă patrimoniul viu al diasporei și vocile contemporane ale comunității armene. Și în acest an, festivalul își extinde aria de expresie dincolo de muzică și dans, propunând un program amplu de expoziții, ateliere participative și discuții. Aleile Grădinii devin loc de reflecție, de dialog și de creație – un spațiu unde trecutul este explorat, reinterpretat și transmis mai departe, cu grijă și imaginație. Festivalul debutează vineri, 1 august, la ora 17:00, iar sâmbătă și duminică, activitățile încep de la ora 12:00.

Pe scena Festivalului Strada Armenească vor urca în acest an artiști care îmbină tradiția cu modernitatea, poezia cu ritmul și rădăcinile culturale cu expresia contemporană. Din Republica Moldova vin Zdob și Zdub, trupa-fenomen care a dus rockul basarabean pe marile scene ale lumii, Surorile Osoianu, recunoscute pentru păstrarea și rafinamentul interpretării cântecului tradițional moldovenesc și Frate Gheorghe & mica orchestră, ce aduc laolaltă influențe tradiționale, poezie și improvizație. România este reprezentată de Fanfare Ciocârlia, una dintre cele mai cunoscute fanfare din lume, de Robin and the Backstabbers, emblemă a scenei alternative locale, de Corina Sîrghi & Taraf, cu un repertoriu de romanțe și tangouri urbane. Din Armenia sosesc muzicienii de la Gata Band, cu jazz-ul lor etnic vioi și dansant, și legendara trupă The Bambir, activă de peste patru decenii, cu un sunet ce reunește rock progresiv, folclor și lirism balcanic. Atmosfera va fi completată de o serie de DJ sets și intervenții live susținute de Miko Baghdasarian ft. Skior și invitații lor speciali din Armenia și Ligia Keșișian ft. Lucas Molina.

Intrarea este liberă, iar accesul se realizează în limita capacității.

Teaser video ediția IX: https://youtu.be/2zV3ja9Z5JE?si=r2DMQH8vOq_gU5Y9

TALKS – Istorii personale, vocații colective

Sâmbătă, 2 august, de la ora 16:30, la Biblioteca Festivalului, deschidem o fereastră spre secolul XX printr-o conversație despre negustorii armeni din România – cei care, traversând exilul, au construit punți comerciale și afective între Anatolia și orașele românești. Discuția pornește de la volumul De la Kayseri la București. Cusut până la capăt, semnat de Andreea Barbu, și îi are ca invitați pe Monica Dudian, Maria Erzian și Paul Agopian, colecționar de povești armenești la negustorie.ro.

Duminică, 3 august, tot de la 16:30, vorbim despre prezent și viitor: „Roots Beyond Borders” este un talk despre ce înseamnă să fii tânăr și armean în diaspora. Invitații – Silva Sahakyan (Franța), Ruzanna Grigoryan (Letonia) și Manushak Danielyan (Germania) – fac parte din Diaspora Youth Ambassadors Program 2024–2025 și vorbesc despre identitate, conexiuni transnaționale și cum se păstrează viu un fir cultural într-o lume în continuă mișcare. Discuția este moderată de Hrant Jaghinyan, Diaspora Youth Ambassador din partea României.

EXPOZIȚII – memorie și identitate

Pe tot parcursul festivalului, vizitatorii vor putea explora o serie de expoziții care documentează, reinterpretează și celebrează cultura armeană.

„Armenii jazzului românesc” aduce în prim-plan o parte mai puțin cunoscută a contribuției artistice armenești în România: fotografii de Emilian Săvescu și imagini de arhivă surprind figuri precum Garbis și Capriel Dedeian, Harry Tavitian, dar și imagini cu Johnny Răducanu sau Corneliu Stroe – pionieri ai unei scene muzicale între tradiție și libertate.

„Revoluționare – Femei armene care au schimbat lumea”, ilustrată de Maretta Aivazian, ne aduce povești despre curaj, viziune și schimbare ale unor femei din Armenia, diaspora și România.

„Centenarul ARARAT” este o incursiune în istoria presei armenești din România, o arhivă de memorie culturală marcată de figuri precum Vartan Mestugean și Arșag Bogdan Căuș, părinții spirituali ai publicației care a dat nume unei epoci editoriale.

Expoziția de colaje curatoriată de Bucharest Collage Collective aduce în grădină viziuni fragmentate și poetice semnate de Alexandra Grigore, Beatrice Arzoiu, Cristina Gârleșteanu, Oana Iordăchescu și alți artiști care explorează tensiunile dintre imagine, text și memorie.

Sâmbătă și duminică, între orele 12:00 și 16:00, cei mici se vor bucura de Basme armenești însuflețite de BCR – un spectacol-lectură cu păpuși inspirat din volumul Basme armenești de la Moș Suren, scris de Suren Muradyan și tradus în limba română de nepotul său, Arsen Arzumanyan. Spectacolul este susținut de trei tineri actori-păpușari – Radu Stăncescu, Florentina Bălan și Luca Horia Drăghici.

ATELIERE – Culoare și meșteșug, zi de zi în Grădina Botanică

Sâmbătă și duminică 12:00–14:00 | Atelier de pictat rodii cu Doriana Habian

Participanții sunt invitați să picteze, pe carton pânzat, rodii în miniatură – simbol al abundenței, vieții și frumuseții ascunse în cultura armeană. Atelier potrivit pentru toate vârstele.

Sâmbătă și duminică 12:00–20:00 | Atelier Pressed Flowers

Compoziții florale presate pe hârtie, atelier potrivit pentru toate vârstele.

13:00–18:00 | Activități pentru copii

Desfășurate continuu, vineri între 17:00 și 20:00, sâmbătă și duminică 13:00–18:00:

  • Nisip Creativ – desen pe planșe preimprimate cu 16 nuanțe colorate
  • Ch’Artist – pictură pe figurine ceramice (case, animale, flori)
  • Slime Party cu CONI – experimente de chimie distractivă, urmate de realizarea propriului slime
  • Între orele 17:00 și 22:00, cei mici vor avea posibilitatea să creeze pușculițe la atelierele oferite de BCR. De asemenea, în zona de copii, prietenii de la BCR vor pune la dispoziția celor mici jocuri de strategie și creativitate.

Sâmbătă și duminică 14:00–16:00 | Ateliere Centrul Cultural Teryan – seria I

  • Atelier de decorat accesorii – În timpul acestui atelier, participanții vor decora cu flori accesorii armenești de purtat pe cap.
  • Atelier de Ceramică –obiecte din ceramică pictate cu ornamente din miniaturi armenești.

Sâmbătă și duminică 15:00–18:00 | Atelier de colaj – Bucharest Collage Collective

Atelier de colaj analog, deschis tuturor, condus de artiștii colectivului din București.

Sâmbătă și duminică 16:00–16:30 | Atelier de dansuri armenești

Workshop de dansuri tradiționale armenești, coordonat de ansamblul Vardavar.

Sâmbătă și duminică 16:00–18:00 | Ateliere Centrul Cultural Teryan – seria II

O nouă serie a atelierelor de decorat accesorii și pictat ceramică.

Call to action: Strada Armenească e mai mult decât un festival. Este locul unde ne regăsim în sunet, în culoare, în gesturi simple care apropie oameni și culturi. Din 2013, accesul a fost mereu gratuit – pentru ca oricine să se poată bucura de muzică, meșteșug, povești și apartenență. Tot ce vezi aici se construiește cu grijă, cu respect față de artiști și colaboratori, dar și cu efort constant. Dacă Strada îți aduce bucurie, ajută-ne să o păstrăm vie. Donează atât cât poți, atât cât simți. Fiecare gest contează. https://www.stradaarmeneasca.ro/sustine

Creierul adolescentului: între metamorfoză, haos și oportunitate
Cronica zilei 30 Ianuarie 2026, 17:04

Creierul adolescentului: între metamorfoză, haos și oportunitate

” Creierul adolescenților. Descoperă cum funcționează, pentru a-i înțelege și a-i sprijini ” de David Bueno...

Creierul adolescentului: între metamorfoză, haos și oportunitate
Cristinel Dobrotă: Plasticul nu e dușmanul. Lipsa de responsabilitate este
Știință 30 Ianuarie 2026, 15:20

Cristinel Dobrotă: Plasticul nu e dușmanul. Lipsa de responsabilitate este

  Cu peste 40 de ani de experiență în industria plasticului, dintre care 25 dedicați reciclării, Cristinel...

Cristinel Dobrotă: Plasticul nu e dușmanul. Lipsa de responsabilitate este
”Tu unde dormi la noapte?” -  Invitată: Ionela van Rees-Zota, Vicepreședinte în Comisia de Integrare a orașului Nürnberg, unde se află cea mai mare comunitate de români din Germania
Născut în România 30 Ianuarie 2026, 12:42

”Tu unde dormi la noapte?” - Invitată: Ionela van Rees-Zota, Vicepreședinte în Comisia de Integrare a orașului Nürnberg, unde se află cea mai mare comunitate de români din Germania

Născut în România dumincă, 1.02.2026, ora, 16.00. Realizator, Corina Negrea

”Tu unde dormi la noapte?” - Invitată: Ionela van Rees-Zota, Vicepreședinte în Comisia de Integrare a orașului Nürnberg, unde se află cea mai mare comunitate de români din Germania
TIC PITIC - ZILELE SMALL SIZE la Teatrul Ion Creangă
Educație 30 Ianuarie 2026, 12:27

TIC PITIC - ZILELE SMALL SIZE la Teatrul Ion Creangă

Cei mai mici spectatori, care poate nici nu știu încă bine ce e acela teatru, sînt așteptați în acest...

TIC PITIC - ZILELE SMALL SIZE la Teatrul Ion Creangă
Izolarea și excluderea de la jocuri, printre cele mai frecvente forme de bullying în grădinițele din România
Educație 30 Ianuarie 2026, 12:22

Izolarea și excluderea de la jocuri, printre cele mai frecvente forme de bullying în grădinițele din România

Este una dintre concluziile cercetării integrate "Educația socio-emoțională la vârsta preșcolară". E vorba...

Izolarea și excluderea de la jocuri, printre cele mai frecvente forme de bullying în grădinițele din România
Povestiri din studioul artelor - In memoriam Conf. Univ. Dr. Nicolae Poiană
Produs de Radio România 30 Ianuarie 2026, 12:00

Povestiri din studioul artelor - In memoriam Conf. Univ. Dr. Nicolae Poiană

Sâmbătă 31 Ianuarie, ora 21:00. Realizator Magdalena Tara

Povestiri din studioul artelor - In memoriam Conf. Univ. Dr. Nicolae Poiană
Casandra Brașoveanu: "Arheologia fără pasiune nu poate fi făcută. Când reușești cu truela să atingi ceva în sol și știi că urmează o descoperire...sentimentul acela merită să faci arheologie!"
Născut în România 30 Ianuarie 2026, 11:03

Casandra Brașoveanu: "Arheologia fără pasiune nu poate fi făcută. Când reușești cu truela să atingi ceva în sol și știi că urmează o descoperire...sentimentul acela merită să faci arheologie!"

Născut în România dumincă, 31.01.2026, ora, 16.00. Realizator, Corina Negrea

Casandra Brașoveanu: "Arheologia fără pasiune nu poate fi făcută. Când reușești cu truela să atingi ceva în sol și știi că urmează o descoperire...sentimentul acela merită să faci arheologie!"
Teatrul Anatomic din Padova
Călătorii 30 Ianuarie 2026, 09:00

Teatrul Anatomic din Padova

În Europa Renașterii au apărut așa-numitele ” teatre anatomice ” – spații destinate disecțiilor...

Teatrul Anatomic din Padova
Ascultă live

Ascultă live

00:30 - 01:00
Vorba de cultură (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 04:53
PSIHOLOGUL MUZICAL
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
00:00 - 01:00
Espańol 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
00:05 - 01:00
Nopţile Radio România Actualităţi (selecţiuni) (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 01:00
VREM SĂ ȘTII
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
00:00 - 01:00
Dezbaterea zilei (reluare)
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri