Alegeri prezidenţiale în Franţa 2017: decriptarea muzicilor utilizate de candidaţi

În apropierea  alegerilor prezidenţiale, jurnaliştii de la France Musique l-au invitat pe compozitorul Jean-François Zygel să comenteze ce tipuri de muzică au folosit candidaţii în clipurile oficiale.

Un articol de Nathalie Moller

Campania oficială pentru alegerile prezidenţiale din Franţa a debutat luni 10 aprilie şi se află  acum în linie dreaptă înaintea primului tur,  ce va avea loc în 23 aprilie (22 aprilie pentru Departamentul de peste mări). Afişele au invadat panourile publicitare iar pe micul ecran se succed clipurile oficiale.

Cum este utilizată muzica în aceste mici filme de campanie? Este întrebarea adresată pianistului şi compozitorului  Jean-François Zygel.

“După mai multe audiţii atente,  pot spune că muzica este mai degrabă banală, marea majoritate a candidaţilor (sau mai bine spus a echipelor de comunicare) nu au găsit nimic altceva să folosească  decât ceea ce noi definim în termeni obişnuiţi ca”muzică de lift, de ascensor”. Deci muzici pe care le uităm pe măsură ce le ascultăm…! Este uimitor să constatăm o asemenea delăsare în ce priveşte muzica, în timp ce imaginile sunt, dacă nu convingătoare, cel puţin alese cu multă ştiinţă şi profesionalism”.

Dacă Nathalie Arthaud, Jean Lassalle, Jacques Cheminade şi François Asselineau aproape că nu folosesc muzica, ceilalţi şapte candidaţi fac propuneri muzicale, unele paradoxale.

Cel mai religios

Clipul lui Benoît Hamon este în cea mai mare parte acompaniat de o muzică pentru trompetă semnată de  Georges Delerue. O prelucrare după Handel pe parcursul căreia, în acutul trompetei, se distinge un coral de tip lutherian “Alleluia, glorie întru cei de sus!” în timp ce pe afiş este sloganul  «Faire battre le cœur de la France».

Cel mai contradictoriu

În timp ce textul propus de Emmanuel Macron insistă pe ideea de mişcare (« Faire avancer la France », « Remettre la France en marche », « la France sur le chemin du progrès ») muzica instalată se bazează pe o singură notă repetată (mi). O muzică imobilă şi hipnotică, pentru a susţine un text ce vorbeste despre mişcare şi schimbare.

Cel mai liric

Prima parte a clipului lui Jean-Luc Mélenchon  lasă se se audă o prelucrare după o muzică americană repetitivă, alternând de la un capât la altul cele mai simple acorduri ale muzicii: do major şi la minor. Arpegiile pianului solo sunt discret susţinute de coarde, în timp ce  afişul de pe ecran ne trimite la un  poem în mod expres liric: Nous sommes la révolution citoyenne toujours recommencée / Quel que soit le problème la solution est le peuple / C’est le peuple lui-même qui se refonde et s’amalgame en un tout / Allez, viennent les jours heureux et le goût du bonheur.

Cel mai exotic

Pe parcursul unei uimitoare coregrafii contemporane, ascultăm o muzică prin care călătorim din Orientul Mijlociu până în America Latină, trecând prin Africa de Nord (cu sunet de darbouka, un instrument de percuţie). O muzică cât se poate de ….”agent de voiaj”, facând o frumoasă impresie prin percuţie şi moduri orientale, pentru apelul  lui  Philippe Poutou  către revoltă şi vot, apel terminat cu pumnul ridicat.

Cel mai coerent

Prima secvenţă: bătăi înfundate de tobe ameninţătoare acompaniază cuvinte ca şomaj, birocraţie, datorie, evaziune fiscală, sărăcie, insecuritate, terorism, ce apar în centrul ecranului. A doua secvenţă: în timp ce François Fillon îşi  expune soluţiile, se ridică o muzică în major a cărei linie melodică cucereşte încetul cu încetul tot spaţiul sonor.

Cele mai obsedante

«De când îmi aduc aminte, am avut întotdeauna un ataşament visceral, pasional pentru ţara noastră, pentru istoria noastră. Iubesc Franţa”,  ne declară  Marine Le Pen. «Iubesc Franţa. Sunt legănat din copilărie de peisajele ei, teritoriile ei, istoria ei, valorile ei” afirmă de partea sa  Nicolas Dupont-Aignan. Însă muzica aleasă nu este nici Debussy, nici Berlioz, nici Rameau, ci un soi de muzică pentru jocuri video universal valabile şi internaţionale, de natură repetitivă şi obsedantă.