Ion Iliescu, fostul președinte al României, a murit la vârsta de 95 de ani

Ion Iliescu, fost președinte al României și figură centrală a scenei politice postcomuniste, a decedat astăzi, la vârsta de 95 de ani. Cu un parcurs marcat de evenimente esențiale pentru istoria recentă a țării, de la Revoluția din 1989 la redactarea Constituției din 1991 și tranziția democratică a anilor ’90, Ion Iliescu rămâne una dintre cele mai influente și discutate personalități publice ale ultimei jumătăți de secol.

Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930, în municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi.

În 1948, ca elev, s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România (UAER). În 1956 a fondat Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România (UASR). A urmat Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic Bucureşti şi Institutul Energetic de la Moscova.

Din 1955 a fost inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice din Bucureşti, iar din 1979 până în 1984, când a fost demis pe motive politice, a condus Consiliul Naţional al Apelor. Director al Editurii Tehnice din Bucureşti (1984 - 22 dec. 1989). Ministru pentru problemele tineretului din România (1967 - 1971), după care, timp de şase luni, a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. A îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în anii 1971 - 1974, şi pe cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, în anii 1974 - 1979.

După prăbușirea regimului Ceaușescu în decembrie 1989, a devenit lider politic al Frontului Salvării Naționale (FSN), apoi al Consiliului FSN, asigurând conducerea provizorie a statului.

A îndeplinit funcţia de preşedinte al României în perioadele: 20 mai 1990 - 29 noiembrie 1996 şi 20 decembrie 2000 - 20 decembrie 2004.

La 20 mai 1990, a fost ales preşedinte al României, cu 85,07% din voturile valabil exprimate, fiind instalat oficial în funcţia de şef al statului la 20 iunie 1990. La alegerile prezidenţiale din 27 septembrie 1992, Ion Iliescu a candidat din partea FDSN (Frontul Democrat al Salvării Naţionale) şi a obţinut mandatul prezidenţial după al doilea tur de scrutin (11 octombrie 1992), cu 61,5% din voturi, fiind instalat oficial în funcţie, pentru un mandat de patru ani, la 30 octombrie 1992.

La alegerile generale din noiembrie 1996, a candidat din partea PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România), situându-se, în al doilea tur de scrutin, în urma candidatului CDR (Convenţia Democrată din România), Emil Constantinescu. A candidat, în paralel, pe listele pentru Senat şi a devenit liderul grupului parlamentar al PDSR din Camera superioară a Parlamentului.

Câştigând alegerile prezidenţiale şi în 2000, cu 66,83% din voturi, a depus jurământul în faţa Parlamentului la 20 decembrie 2000.

Preşedinte al PDSR (PSD), ales la Conferinţa Extraordinară a PDSR din 17 ianuarie 1997, reales la Conferinţa Naţională din 20 - 21 iunie 1997 şi la cea din 9 - 10 octombrie 1999. În urma preluării mandatului de preşedinte al României (20 dec. 2000), a renunţat la funcţia de lider al PDSR. Ulterior, a condus PSD până la Congresul din 21 aprilie 2005, când conducerea formaţiunii a fost preluată de Mircea Geoană.

Pe 10 decembrie 2006 a fost ales cu unanimitate de voturi preşedinte de onoare al PSD.

Senator PDSR de Bucureşti (1996 - 2000), dar şi în legislatura 2004 - 2008, ales pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR. La alegerile parlamentare din 2008 a luat decizia să nu mai candideze pentru un nou mandat de senator.

Autor a numeroase studii, articole şi comunicări apărute de-a lungul timpului în reviste de specialitate, unele dintre ele publicate în volumul 'Probleme globale - Creativitate' (1992, Ed. Tehnică).

Printre volumele publicate de Ion Iliescu se numără: 'Revoluţie şi reformă', (două ediţii, 1993 şi 1994), 'România în Europa şi în lume' (1994), 'Revoluţia trăită' (două ediţii, 1995 şi 1998), 'Momente de istorie' (volumul I, 1995, volumele II şi III, 1996), 'Dialoguri româno-americane' (1996), 'Viaţa politică, între violenţă şi dialog' (1998), 'Încotro - societatea românească?' (1999), 'Renaşterea speranţei' (2001), 'Revoluţia Română' (2001), 'Integrare şi globalizare, viziunea românească' (2002), 'România şi lumea la confluenţa secolelor XX şi XXI' (2009), 'După 20 de ani - 1989 an de cotitură în istoria naţională şi în viaţa internaţională' (2010), 'Fragmente de viaţă şi de istorie trăită' (2011).

Este membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi din străinătate.

La 13 octombrie 2010, Ion Iliescu a primit Medalia 'Dr. Alexandru Şafran', din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. La 24 octombrie 2012, i-a fost conferită Emblema de Onoare a Armatei României.

În ultimii ani, Ion Iliescu a fost implicat în mai multe procese juridice legate de rolul său în Revoluția din decembrie 1989, fiind acuzat de crime împotriva umanității. De asemenea, a fost cercetat pentru implicarea în reprimarea violentă a protestelor din iunie 1990, cunoscute drept Mineriada.

Este căsătorit din 1951, soţia sa Nina Iliescu fiind de profesie inginer, cercetător ştiinţific în domeniul coroziunii metalelor.

sursa: AGERPRES