Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Război și....pace. Trei sferturi de veac de la semnarea de către România a Tratatului de Pace de la Paris,10 februarie 1947. Invitat, dr. Cosmin Popa, cercetător la Institutul de istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Ro

Realizator, Dan Manolache

             Am putea porni în evocarea evenimentului petrecut cu trei sferturi de veac în urmă de la cuvintele lui Stalin, notate de Milovan Djilas, rostite la o întrvedere cu o delegație jugoslavă „În războiul acesta nu este la fel ca în cel trecut, ci cel care ocupă un teritoriu își impune sistemul său social. Fiecare își impune sistemul său acolo unde ajunge armata sa. Altfel nici nu poate fi.” Așa a și fost la Conferința de Pace de la Paris desfășurată în perioada 29 iulie și 15 octombrie 1946 și încheiată prin semnarea tratatelor de pace cu Bulgaria, Italia, Finlanda, România și Ungaria. Cu excepția Italiei și într-o insemnată măsură a Finlandei, celelate trei țări europene au intrat în orbita sovietică alaturi de Țările Baltice, Cehoslovacia și Polonia dar și Jugoslavia, Albania și o importantă parte a Germaniei.

            Sosită în capitala Franței la 11 august 1946, s-a dovedit că numeroasa delegație a României formată din Gheorghe Tătărescu, președinte, Gh. Gheorghiu-Dej, Lucrețiu Pătrășcanu, Ștefan Voitec, Lothar Rădăceanu, gen. Dămăceanu, Ion Gheorghe Maurer, Franasovici, Simion Stoilov, Mihail Ralea, Horia Georgescu, Șerban Voinea, Florica Bagdazar și Elena Văcărescu, la care se adăugau experții,  nu a vut practic nimic de negociat.

          Evaluând intervenția lui Gheorghe Tătărescu, șeful delagației, generalul Sănătescu aprecia că „Expunerea a fost aceea a unui avocat la o instanță judecătorească iar nu a unui ministru de externe. S-a mulțumit să ceară ușurarea clauzelor economice din partea Angliei și Americii, dar chestiunile vitale, frontiera de est și plecarea trupelor ruse din țară, nu au fost atinse. Pentru a doua oară Tătărescu cedează Basarabia și Bucovina… Actualul guvern s-a încărcat de o mare răspundere, căci, nefiind un parlament care să decidă asupra cedării, rămâne că ea se face fără voința poporului.

         Delegația noastră a plecat mai mult să se plimbe, transformându-se într-o operetă, căci fiecare și-a luat nevasta, alții chiar copiii, natural pe cheltuiala statului.”

        Desigur delegația României a formulat un set dee obiecții atât la preambulul tratatului cît și la conținutul câtorva articole, care însă, în covârșitoare majoritate nu au fost admise. Vom discuta, firește, despre ele pe parcursul emisiunii.

        De altfel Gheorghe Tătărescu a fost îndemnat de oamenii politici români din emigrație să nu semneze și să rămână în străinătate. Iată și răspunsul său cre de asemenea merită comentat : „Gestul refuzului de a semna mi-ar folosi mie, nu țării, deoarece nu ar schimba nimic. Rușii vor continua să rămână. Eu nu cred într-un război între Occident și comunism. Datoria mea este să semnez Tratatul de Pace ca să salvez ce mai rămâne din România. La Ialta, Occidentul ne-a predat rușilor. Conștiința mea de român îmi poruncește să mă întorc în țară și să sufăr cu compatrioții mei [...] Eu aleg, conștient de toate riscurile, lupta pentru români, pentru libertatea lor. Resping eroismul prin procură dată altora”.

       Să menționăm că oamenii politici români aflați în exil în frunte cu Grigore Gafencu au prezentat Conferinței un amplu memoriu în numele Românilor Liberi. Iată câteva fragmente semnificative:„Fidel atașată Ligii Națiunilor, România a opus o rezistență hotârâtă și active acțiunilor Axei, până în ultimele zile ale ordinii europene- adică până la prăbușirea frontului occidental în Franța (mai- iunie 1940). Totuși acordul de la Munchen deja divizase Continentul și izolase țările din Est. Totuși, acordul de la Moscova (este vorba despre Pactul Molotov- Ribbentrop) împărțise Europa Orientală și implicit România. În acest ultim acord, România și-a pierdut teritorii românești prin trecutul lor, prin sângele și limba populației, teritorii cărora România le-a fost profund atașată…… Această împărțire, tot atât de contrară prevederilor vechilor tratate de pace și Pactului Ligii Națiunilor, precum și principiilor puse în valoare de Charta Atlanticului, au situat România, înainte ca ea să fi fost antrenată în război, printre victime și nu printre culpabili. ……Poporul român sperase că Confernța de la Paris va recunoaște poziția specială a României care nu s-a separat de aliații săi decât prin consecințele funeste ale prăbușirii Ordinii Europene.”

       Vom vorbi si despre amendamentul propus de delegația Cehoslovaciei la Confernță prin care se expunea opinia că în redactarea textelor tratatelor cu țările considerate învinse ar trbui făcute diferențieri. Se făcea o comparație între Ungaria și România.

           Despre Ungaria se spunea că  „a fost primul dintre statele care, în mod voluntar și fără presiuni de vreun fel și-a abiniat politica mai întâi cu Italia fascistă, iar mai târziu cu Germania nazistă…corpul de armată ungar a rămas fidel alături de germani până la sfârșitul războiului și niciun detașament de trupe ungare nu aluat parte vreodată la un angajament militar important împotriva germanilor. Din contră, după înnăbușirea insurecției slovace din august- septembrie 1944, detașamente ungare au luat parte activă la masacrul colectiv al partizanilor slovaci și au luptat împotriva patrioților slovaci pe teritoriul Slovaciei.” 

                În ceea ce privește atitudinea României se sublinia că țara noastră „a aruncat  18 divizii în luptă contra Germaniei și a suferit pierderi foarte mari în bătălii. Nu ni se pare just și rezonabil- susținea delagația Cehoslovaciei- ca acest fapt să nu fie exprimat mai clar în Preambulul la Tratatul de Pace cu Ungaria.”

          Vom aborda desigur în discuția din această seară și alte teme care să ne dea o perspectivă cât mai aproape de adevăr asupra evenimentelelor petrecute cu 75 de ani în urmă dar, așa cum facem de obicei, vom vorbi  depre consecințele lor nu doar pe termen scurt ci vom încerca să punem în evidență  în ce măsură ele influențează lumea de astăzi.

        

 Fotografia delegației Romaniei la semnarea Tratatului de Pace din 10 februarie 1947 a fost preluată de pe site-ul   IICMER