Idei în nocturnă. Pagini de Istorie - Războiul Rece, opțiune sau fatalitate? Invitat, prof. univ. dr. Dragoș Petrescu

Se pare că Don Juan Manuel (1282- 1394), regentul Casiliei și al Leonului, a folosit pentru prima dată termenul de „Război Rece”, prin care înțelegea un conflict început fără o declarație de război și încheiat fără un tratat de pace. În vremuri foarte recente, sintagma acoperă conflictul desfășurat între 1945 și 1991, între țările lumii libere, pe de-o parte, și URSS și țările intrate în orbita sovietică, de cealaltă parte. Se spune că asistăm chiar în zilele noastre la o variantă a acestui tip de confruntare, deși cele două „blocuri” sau „lagăre”, cum neinspirat le-a numit Jdanov, au dispărut. Nu însă și ambiția imperială a unei foste mari puteri...

Pentru mulți istorici, și pentru și mai mulți pasionați de istorie, începutul acestei înfruntări, despre care vom vorbi în emisiunea din această seară, este datat 5 martie 1946. Atunci, într-un orășel american ce poartă numele inventatorului navelor cu abur, așadar la Fulton, Winston Churchill, la acel moment fost prim ministru al Marii Britanii, o mare personalitate a veacului trecut, ținea, în prezența președintelui Truman, un discurs ce avea să rămână în istorie. Iată un fragment reprezentativ:

„De la Stettin, în Baltica, la Trieste, în Adriatica, o cortină de fier s-a lăsat peste continent. În spatele acestei linii se află toate capitalele vechilor state din Europa Centrală şi Răsăriteană. Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia, toate aceste oraşe faimoase şi populaţiile din jurul lor, se află în ceea ce eu trebuie să numesc sfera sovietică; şi toate se află, într-o formă sau alta, nu numai sub influenţă sovietică, ci şi sub un control foarte strict de la Moscova şi, în multe cazuri, în creştere. Atena singură - Grecia, cu splendorile sale nemuritoare - este liberă să-şi decidă viitorul în cadrul unor alegeri aflate sub observaţie britanică, americană şi franceză. Guvernul polonez, dominat de ruşi, a fost încurajat să comită abuzuri enorme şi greşite asupra Germaniei, iar acum are loc expulzarea în masă a milioane de germani, la o scară dureroasă şi de neimaginat. Partidele comuniste, care erau extrem de modeste în toate aceste state răsăritene ale Europei, au fost aduse la putere în ciuda numărului redus al membrilor lor şi încearcă, prin orice mijloace, să obţină un control totalitar. Guvernele poliţieneşti prevalează în aproape toate cazurile şi, până în prezent, cu excepţia Cehoslovaciei, nu există democraţie reală”.

Stalin avea să răspundă după doar opt zile într-un interviu acordat ziarului Pravda, folosind cunoscuta retorică bolșevică: „Dacă el și prietenii lui vor mai reuși să organizeze după Cel de-al Doilea Război Mondial o nouă campanie contra Europei Răsăritene..., ceea ce este puțin probabil întrucât milioane de oameni veghează asupra păcii, se poate afirma cu încredere că vor fi zdrobiți exact cum s-a întâmplat în urmă cu 26 de ani.”

Considerăm că, deși foarte important, discursul rostit de Churchill, nu este nici pe departe momentul începutului Războiului Rece, ci este cel mult unul al adevărului, în care unul dintre cei mai importanți lideri politici ai vremii făcea publică o stare de fapt existentă, cunoscută îndeosebi de cei rămași în spatele „cortinei de fier” și în mare parte fără soluții de ameliorare.

Voi aduce în continuare în atenția dumneavoastră punctul de vedere al marelui istoric Florin Constantiniu care susține în lucrarea sa „Doi ori doi fac șaisprezece. A început Războiul Rece în România?” că germenii confruntării între URSS și aliații săi occidentali sunt structurali și nu au fost decât parțial neutralizați pe parcursul războiului. Marele istoric consideră că gravele înfrângeri ale Armatei Roșii din 1941 „puneau sub semnul întrebării existența însăși a regimului sovietic”. În acest context el subliniază că „devenea vital ca Uniunea Sovietică să iasă din izolarea diplomatică în care ajunsese în ajunul atacului german și să dezvolte relații de cooperare - până la alianță - cu statele coaliției antihitleriste”. În analiza evenimentelor postbelice, ar trebui să luăm în considerare, susține Florin Constantiniu, că URSS „nu s-a alăturat din proprie inițiativă coaliției antihitleriste, ci a fost adusă în rândurile ei de atacul german din 22 iunie 1941. Prezența URSS alături de democrațiile occidentale în lupta împotriva totalitarismului nazist nu a fost expresia atașamentului URSS la valorile democrației, ci consecința deciziei lui Hitler de a rupe pactul din 1939.”

Intențiile lui Stalin de a extinde Imperiul Sovietic au fost transparente încă de la primele discuții cu cei care îi vor deveni aliați. Reacția „diplomatică”, lipsită de fermitate a acestora se datora intereselor lor militare care impuneau sprijinirea efortului sovietic de război prin care se dorea înfrângerea Germaniei naziste cu pierderi cât mai mici din partea aliaților occidentali.

Cum gândea Stalin aflăm cu claritate din cele spuse în aprilie 1945 delegației iugoslave venite la Moscova: „Acest război nu este ca acelea din trecut. Oricine ocupă un teritoriu impune și propriul său sistem social. Fiecare își impune propriul său sistem social până acolo unde înaintează armata lui. Nu ar putea fi altfel.”

Țara noastră a aflat printre primele cum gândește și cum acționează și cât valorează cuvintele lui Stalin. Ea s-a aflat încă din 1944 pe linia frontului Războiului Rece. Dacă la 2 aprilie 1944, Molotov declara că URSS nu are intenția „de a schimba ordinea socială” în Romania, ci pătrunderea trupelor sovietice este dictată doar de rațiuni militare, după 23 august intențiile sovietice au devenit din ce în ce mai clare și au dus la comunizarea țării. Vom vorbi despre ocuparea României de ideologia comunistă și despre formalele proteste occidentale. Cei în care românii își puseseră toate speranțele nu au putut face nimic pentru a menține nu doar România, ci și Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, estul Germaniei și chiar Polonia, pentru salvarea căreia intraseră în război, în familia democrațiilor europene. Vom vorbi așadar despre tratamentul rezervat României, despre perioada de început a Războiului Rece cu mențiuni speciale asupra Planului Marshall și a Conferinței de Pace de la Paris, momente în care măștile au căzut și „cortina de fier” a devenit o realitate pe deplin vizibilă ce nu mai putea fi drapată cu... vorbe.

Fotografiile au fost preluate de pe site-ul Wikipedia.

Vă lansăm însă invitația de a asculta emisiunea noastră marți, 9 martie 2021, între orele 21.10 – 22.00, la Radio România Cultural.

Realizator Dan Manolache