Ilustrată din Amsterdam - Galbenul rebel

William Turner, Vincent van Gogh, Paul Signac: trei pictori care au pus soarele pe pânză în moduri atât de diferite. În compozițiile lui Turner domină o lumină galbenă, intensă, aproape mistică. Pentru pictorul britanic, „Soarele este Dumnezeu”, iar multe dintre lucrările lui capătă o dimensiune spirituală.

La Vincent van Gogh, galbenul îmbrățișează. Cercul soarelui strălucitor coboară peste câmpul de grâu aurit, într-o vibrație continuă. Culoarea este energie pură. În scrisorile către fratele său Theo și către prieteni precum Émile Bernard sau Paul Gauguin, galbenul apare obsesiv și este descris ca fiind „glorios”, „sclipitor”, ba chiar „misterios”. Este culoarea care îl ține în viață.

La Paul Signac, soarele are muzicalitate. În „Apus de soare. La pescuit de sardine. Adagio. Opus 221”, ambarcațiunile abstractizate devin note pe un portativ, iar apusul o experiență optic-muzicală. Prin tehnica pointilistă, cu puncte pure de culoare, lumina vibrează, aproape se aude.

W. Turner (1846), V. van Gogh (1899), P. Signac (1891) - © Tate Museum, Van Gogh Museum, Claudia Marcu

Elementul comun al acestor universuri este galbenul, culoarea căreia îi este dedicată cea mai recentă expoziție a Muzeului Van Gogh din Amsterdam. O expoziție în care galbenul nu doar se vede, ci se simte, se miroase, se ascultă.

Punctul de plecare este, desigur, floarea-soarelui, atât de iubită de Van Gogh. Dar povestea culorii este mai veche. În Evul Mediu, galbenul era semnul marginalizării, culoarea celor stigmatizați de societatea creștină. În secolul al XVII-lea, Johannes Vermeer o reabilitează. Vă amintiți, desigur, de „Lăptăreasa” sau de „Fata cu cercel de perlă”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, galbenul devine însă simbolul modernității, pentru unii și al scandalului, pentru alții. Într-o natură statică pictată în 1885, Van Gogh așază alături Biblia și romanul lui Émile Zola, La Joie de vivre , cu copertă galbenă. Confruntarea este dublă: între tată și fiu, între tradiție și modernitate. Galbenul devine culoarea rebeliunii.

Natură statică cu Biblie, Vincent van Gogh, 1885, ©Muzeul Van Gogh, Amsterdam

Imagine din expoziție. ©Claudia Marcu

Așa-numitele cărți galbene sunt volume ale literaturii franceze moderne, adesea provocatoare, incomode, ironice. În pictura lui Vittorio Corcos, aceste cărți nu sunt simple accesorii decorative, ci semne culturale. Ele vorbesc despre religie, moralitate, sexualitate, despre o societate care se schimbă.

Fragment din O după-amiază pe verandă, Vittorio Matteo Corcos, 1895. © ClaudiaMarcu

În lucrarea „O tânără decadentă. După dans” (1899), de Ramon Casas, o tânără tolănită nonșalant pe un divan ține în mână o carte galbenă. Rochia verde-închis contrastează cu verdele deschis al tapițeriei, dar privirea ne este atrasă inevitabil de volumul galben. Este o femeie modernă, independentă în gusturi și atitudine, dar decadentă, pentru o parte a societății.

O tânără decadentă (după dans), Ramon Casas, 1899. © Claudia Marcu

În Anglia, simbolismul atinge punctul culminant odată cu apariția revistei The Yellow Book, concepută de Aubrey Beardsley. Coperta galben intens, cu grafică neagră contrastantă, devine un manifest vizual. Este, după cum spune textul de promovare, o revistă „seducătoare, îndrăzneață, distinsă”. Reputația publicației este însă afectată după arestarea lui Oscar Wilde, când presa relatează că scriitorul avea, la momentul arestării, „o carte galbenă sub braț”. Galbenul rămâne, pentru mulți, culoarea provocării morale.

Imagine din expoziție. ©Claudia Marcu

Expoziția de la Amsterdam propune și alte dimensiuni senzoriale, în afara celei vizuale. Artistul Olafur Eliasson spune: „Văd roșul, văd albastrul, dar galbenul îl simt”. Studenți ai Conservatorului din Amsterdam au compus piese inspirate de câteva tablouri selectate de curatori. Cu căștile pe urechi, te pierzi in compoziția lui Turner, care îmbracă un perete întreg de sus până jos.

Dimensiunea olfactivă este adusă de trei parfumuri create de experți de la Robertet, Grasse. Un peisaj scăldat în soare este tradus in mirosuri de citrice și iasomie, cu note de tutun și rășini, care evocă căldura amiezii mediteraneene. Vizualul devine miros, mirosul devine memorie.

Ca să îl parafrazez pe Aubrey Beardsley: în expoziția de la Amsterdam, galbenul este seducător, este îndrăzneț, este distins. Nu este doar o culoare. Este o stare.

Și pleci din expoziție cu revelația că, de fapt, galbenul a fost dintotdeauna culoarea ta preferată.

Autor: Claudia Marcu