Repere Spirituale - Daniela Rei Vișan în dialog cu Vintilă Mihăilescu

https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/repere-spirituale-daniela-rei-vi%C8%99an-%C3%AEn-dialog-cu-vintil%C4%83-mih%C4%83ilescu/

”Această carte, care ne privește pe fiecare dintre noi, este scrisă de cineva care s-a uitat fix și încăpățânat în ochii vieții și, plecându-se elegant în fața misterelor ei, aduce un minunat omagiu condiției umane”, scria  Aurora Liiceanu despre volumul lui Vintilă Mihăilescu: ”În căutarea corpului regăsit O ego-analiză a spitalului”, lansat de Editura Polirom la Bookfest 2019.

Puține volume le-am citit așa cum l-am citit pe
acesta, cu sufletul la gură, cu încordare, admirație și
respect. Un volum tulburător, o oglindă a societății românești, dar și a întâlnirii cu boala, durerea
și nădejdea.

”Ei bine, Spitalul este un spațiu în care faci cunoștință, într-un mod cam radical, cu corpul tău. N-aș
spune nici corpul tău „ adevărat”, nici ”real”, ci pur și simplu corpul tău
demascat. Și ești surprins, ești derutat, ești revoltat. Durerea
asta din coșul pieptului nu este nimic altceva decât o durere în coșul
pieptului, o durere care există pentru că este așa cum este. Nu are
nici un sens suplimentar, nu
înseamnă nimic mai mult decât o senzație de durere, este o trivialitate insultătoare;
nu are nici o ”poveste” aparte- drept care te grăbești să- i găsești
una...Dar durerea rămâne acolo de o placiditate jignitoare la adresa întregii demnități umane.Din această situație se naște o perplexitate care m-a
lovit în multe ore târzii ale nopții: CINE este, de fapt, subiectul suferinței?

Cât de mult se poate împuțina un corp pentru a mai putea trăi ca un corp, pentru a mai putea fi privit și acceptat ca un corp? Într-o lume a cultului corpului, a corpului deplin, imaginea corpului împuținat de boală și/ sau bătrânețe este cu atât mai greu de acceptat. Imaginea nu face însă decât să se adauge unei limitări mult mai substanțiale: cât poți să reduci din corp, cât poți să pierzi din corp fără alte pierde? Cum mai poți, cât mai poți fi tu însuți într-un corp care nu mai este, nu mai este el însuși?

E mai bine să nu afli niciodată! Spitalul te obligă însă să trăiești și să conștientizezi această
experiență a „Împuținării” în așteptarea angoasantă a momentului în care îți vei fi atins limitele”.

Iată câteva teme pe care Vintilă Mihăilescu le propune în volumul său, teme despre care vom discuta
la Radio România Cultural, duminică
30 iunie 2019 ,de la ora 22,20.

Vom analiza și câteva aspecte legate de sistemul sanitar din România; cu sincopele sale, cu lipsa
majoră, acută de personal, dar unde, există și oameni care readuc speranța și sănătatea . Vom
menționa și tipul de asistență medicală, psihologică și socială de care pacienții cu afecțiuni oncologice
au nevoie. Încă de la începutul anilor 1980 în Anglia, Franța, Germania și USA
s-au înființat asociații de psiho-oncologie sau asociații ale pacienților bolnavi de cancer.
Este suficient să menționăm The British Psychosocial Oncology Society, American Psychosocial
Oncology Society, La Societe Francaise de Psycho-Oncologie sau International Psycho-Oncology Society.
La noi in țară toate aceste activități specializate sunt neglijate, necunoscute chiar.

In preajma Spitalului Fundeni s-a dezvoltat în timp un sistem de garsoniere private,
destinate ”aparținătorilor” bolnavilor cronici, câteva magazine cu produse destinate bolnavilor,
ce încearcă să compenseze deficiențele unei societăți în care
lucrurile sunt făcute de cele mai multe ori fără cap și fără coadă,aproape haotic, dar unde, câțiva
oameni devotați și bine pregătiți fac totuși ca
lucrurile să funcționeze. În parte ochiul și experiența antropologului au depășit frica și constrângerile impuse
de Spital. Susținerea familiei și a prietenilor săi au transformat o poveste dificilă într-o
luptă comună împotriva bolii și a morții. Povestea lui Vintilă
Mihăilescu se împletește cu poveștile altor oameni, care se luptă cu suferința.
Când toate măștile cad, când întrebările esențiale ale vieții
răsar cu putere, când granițele corpului, ale minții și ale sufletului.

Depășesc statistica. Pentru că, nu-i așa, MIRACOLUL vieții nu poate fi cuantificat?
În căutarea corpului regăsit O ego-analiză a spitalului începem să învățăm să prețuim viața,
acest amestec de bucurie, durere, perseverență, fragilitate, forță și inefabil.

” Din zilele care au urmat și până în prezent m-am
hrănit cu această „avalanșă telepatică de gânduri bune” și am simțit că, prin ele, viața mea se dublează, se triplează, se extinde la infinit. Și acum sunt
convins de acest lucru! (...) sufletul este, de fapt, o relație,
e făcut din cuvintele și gesturile pe care le schimbi cu ceilalți-și
prin ceilalți merge astfel mai departe, generație după
generație, un suflet de cuvinte și de amintiri. Cu toate că nu era cazul, doamna Vâlceanu m-a
provocat să continui: Păi, asta înseamnă că unii vor avea suflete mai mari și o nemurire
mai lungă decât alții. Crezi că e drept? Nu mă gândisem, evident, la asta, dar am răspuns brusc, convins de ceea ce spuneam: Sigur că e
drept-cum îți așterni, așa dormi”.

Uitasem de mult de această întâmplare, dar îmi dau seama că mi-a plăcut
întotdeauna să vorbesc cu oamenii. Am zâmbit apoi la gândul că toți acești oameni care
îmi scriseseră și care își aminteau de mine îmi făcuseră un suflet mai mare și o nemurire ceva mai lungă. Mi-am imaginat
apoi un soi de cuante de memorie: să supraviețuiești, să dăinuești
ca o pulbere de cuante de memorie care traversează mintea câte
unui individ sau care se agregă în idei ce bântuie mințile oamenilor,
iar apoi iar se dezagregă, plutind singuratice prin Calea Lactee a metaspațiului psihic până la o altă agregare;
și toate acestea umplând timpul scurt al eternității umane.

Ce POVESTE! În orice caz, mie îmi este suficientă. Sau ar trebui să îmi fie....”

Duminică 30 iunie 2019, de la ora 22,20, Vintilă Mihăilescu va vorbi la Radio România Cultural despre
volumul său : În căutarea corpului regăsit O ego-analiză a spitaluilui.

O emisiune de Daniela Rei Vișan