„Draga mea Missy” – scrisorile Reginei Maria, publicate în premieră în limba română, se lansează astăzi, 16 octombrie, începând cu ora 18:00, la Jockey Club

16 Octombrie 2025, 08:31
Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, Editura Corint lansează astăzi, 16 octombrie 2025, începând cu ora 18:00, la Jockey Club, volumul „Draga mea Missy”, o apariție editorială semnată de istoricul Diana Mandache, autoarea celor mai multe volume dedicate Reginei Maria, publicate atât în România, cât și în străinătate.
Cartea reunește, în premieră în limba română, o selecție de scrisori păstrate la Arhivele Naționale, care documentează relația dintre Regina Maria și mama sa, Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei. Între exigențele modelului imperial și fragilitatea unei tinere prințese sosite într-o țară străină, volumul oferă o privire profund umană asupra formării, identității și regăsirii celei care avea să devină una dintre cele mai puternice figuri feminine ale României moderne.
Despre importanța istorică a acestei corespondențe și despre parcursul editorial al volumului „Draga mea Missy” vorbește istoricul Diana Mandache, cercetător specializat în istorie contemporană și expert în patrimoniul regal. Autoarea a publicat peste douăzeci de volume în România, Marea Britanie și Suedia, dedicându-și întreaga activitate documentării vieții și moștenirii Reginei Maria.
„Cercetarea este extrem de importantă în elaborarea unei astfel de cărți”, subliniază istoricul, „cu atât mai mult cu cât vorbim despre istoriografia regalității, despre documente și scrisori private care devin, în timp, mărturii esențiale ale unei epoci mai puțin cunoscute în România.”
Diana Mandache este istoric și cercetător specializat în istorie contemporană, expert în patrimoniu regal. Autoare a peste 20 de cărți publicate în România, Marea Britanie și Suedia, a fost curatorul mai multor expoziții, dintre care Marie de Roumanie: reine et artiste la Palais du Tau în Reims, Franța, la Muzeul Național de Istorie a României – Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere; Măști mortuare regale.
A susținut o serie de conferințe publice la București și Londra, a participat la realizarea unor filme documentare precum The Hero and the Queen cu Televiziunea OMNI, Toronto, Coroana României: Regii României și Regina Maria cu Studioul Sahia film, reportajul Telejurnalului Destinul unei Regine (Mignon) la TVR1, Maria – Inima României, realizat de Chainsaw Film Production.
I-au fost conferite Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate și Ordinul Coroana României.
Volumul „Draga mea Missy” readuce în prim-plan vocea Reginei Maria într-un registru intim, tandru și sincer, conturând portretul unei femei aflate între datorie și libertate, între moștenirea imperială și destinul unei țări care avea să-i devină patrie.