#podcastRRC – Ioana Pârvulescu: Miza romanului Prevestirea este povestea în sine, narațiunea

A apărut în librării povestea profetului Iona, scrisă de Ioana Pârvulescu în cel de-al patrulea roman al său, Prevestirea, publicat la editura Humanitas. Un roman care aduce în zilele noastre o pagină din Vechiul Testament. La GPS CULTURAL, Anca Mateescu a stat de vorbă cu Ioana Pârvulescu despre cum a reușit scriitoarea să se împrietenească cu personajele sale, cum le-a găsit Vocile, de ce a devenit pentru ea o obligație să scrie povestea profetului Iona.

Anca Mateescu: Aminteai, Ioana Pârvulescu, în prefaţa acestui roman Prevestirea că, a scrie despre viaţa lui Iona, a devenit pentru tine aproape o obligaţie. Aş vrea să ne spui cum a devenit pentru tine o obligaţie a scrie despre Iona şi ce te-a atras la această poveste a profetului Iona.

Ioana Pârvulescu: Dragă Anca, chiar tu m-ai întrebat, mai de demult, dacă am de gând să scriu, să merg mai departe în trecut după romanele mele care se petreceau în Belle Epoque şi îmi amintesc foarte bine că am spus la microfon, într-unul dintre dialogurile cu tine: „În niciun caz. Eu mă opresc în această epocă în care avem apă, a început să fie apă curentă în Belle Epoque, electricitate, alte facilităţi. Este epoca mea favorită. Nu mă duc nici măcar în secolul XVII, să spunem”.

Anca Mateescu: Adică îţi asumi că te poţi contrazice.

Ioana Pârvulescu: Absolut. Absolut. Da. Spre surpriza mea, bineînţeles. Eram absolut convinsă că nu am ce căuta mai departe decât epoca mea favorită. Ei bine, s-a întâmplat, şi lucrul acesta. Îl povestesc în Prefaţă, că, dintr-o greşeală, Iona mi-a sărit în faţă. Şi anume, primeam destul de multe emailuri cu Dear Iona în loc de Ioana. În Occident, numele de Ioana este neobişnuit, ori este Joanna ori e Jane. În orice caz, numele Ioana nu le e familiar şi bănuiesc că intra şi programul spelling and grammar că mi s-a întâmplat şi mie când semnam Ioana să îmi corecteze Iona şi în felul acesta, de foarte multe ori, am primit mesaje cu Iona, ba chiar şi pe plic unii scriau de mână, deci fără programul spelling and grammar scriau „to Iona Pârvulescu” lucru care m-a enervat totdeauna foarte tare.

Anca Mateescu: Şi uite aşa ţi-a sărit în ochi numele de Iona.

Ioana Pârvulescu: Da. În plus, la un moment dat, chiar un bilet de avion pe care l-am primit, l-am primit pe numele de Iona şi am avut multe emoţii că, poate, am probleme la aeroport. Probleme la aeroport nu am avut, nici nu au băgat de seamă diferenţa măcar. În schimb numele de Iona şi purtătorul lui mi-au devenit tot mai importante. Am recitit Iona din Biblie, care e uşor de recitit, fiindcă nu are decât vreo patru pagini. Foarte scurt este.

Anca Mateescu: Povestea profetului Iona din Vechiul Testament.

Ioana Pârvulescu: Exact. Este extrem de scurtă. Practic, un schelet narativ, dar plin, plin, de posibilităţi. După care am mai citit şi în Julian Barnes în Istoria lumii în 10 capitole şi jumătate, cum vede Barnes lucrurile. Şi el e foarte ironic la adresa întâmplărilor din această poveste şi cumva le vede ca pe o simplă poveste pescărească. În orice caz, m-am distrat foarte tare citind şi în Barnes ce spune el şi, până la urmă, m-am hotărât să scriu povestea lui Iona pentru că îmi puteam da drumul la imaginaţie. Pe o temă destul de interesantă, ea se leagă cumva şi de cartea mea Dialoguri secrete unde rugăciunea personajelore foarte importantă şi probabil că şi miezul acestor cărţi sunt paginile de rugăciune ale lui Iona din burta a nu se ştie a ce: chit, namilă de peşte, monstru leviatan. De altfel, acest monstru este descris foarte diferit de fiecare marinar. Deci, acest monstru îl înghite pe Iona şi acolo el rosteşte o rugăciune în trei etape, de unde, una dintre povestitoare presupune că a apărut mitul celor trei zile. Adică, am avut foarte multe lucruri grele de rezolvat. Au fost puncte care cer un efort narativ foarte mare ca să dai o coerenţă. Încă o dată, nu am vrut să trişez, să fac un roman postmodern. Am vrut să fie un roman cumva coerent şi cu nuanţă realistă, mai degrabă.

Anca Mateescu: Un roman cu miez, de fapt, cu mai multe miezuri şi cu foarte multe tâlcuri.

Ioana Pârvulescu: Da. Sigur că da. Totuşi, trebuie să spun că tâlcurile aparţin cititorului. Eu nu am mizat pe ceva de tipul acesta. Nu este un roman care caută să convingă de ceva, pe cineva şi întrebându-mă, după ce l-am terminat, în fond ce e cu acest roman şi care e miza lui, mi-am dat seama că miza este povestea în sine. Este naraţiunea.

Anca Mateescu: Povestea sau poveştile? Pentru că sunt mai multe poveşti în această poveste din Prevestirea.

Ioana Pârvulescu: Exact. Are şi ceva în comun cu 1001 de nopţi, mai ales în partea finală. Partea finală care se petrece la Ninive. Dar are şi prin faptul, şi observaţia ta e foarte bună, că este o poveste cu sertare şi pentru că sunt mai multe povestitoare care preiau povestea de la fiica lui Iona însuşi.

Anca Mateescu: De la Ester.

Ioana Pârvulescu. Da, De la Ester. Este oare plauzibil ca Iona să fi avut o fată? Eu zic că da. Pentru că fetele nu rămân în catastif, ca să spun aşa. Foarte rar. Contează ascendenţa masculină. Ori la mine se mizează pe povestea transmisă din gură în gură de către fiica lui Iona şi urmaşele ei şi fireşte că se traversează epoci întregi şi la epocile mai aproape de noi, povestitoarele ajung până în pragul secolului XXI. La epoile mai noi se adaugă lămuriri, nuanţe. De pildă, se vorbeşte de Marea cea Mare şi, mai încolo, se vorbeştre de Mediterana.

Anca Mateescu: Prevestirea e o carte care se dedică taţilor. Aşa scrii pe prima pagină a romanului, dar uite că povestea este dusă mai departe de fete, de fiice, aşa cum aminteai chiar mai înainte. Povestitoare sunt fetele şi totul începe de la Ester, de la fata lui Iona. De ce ai ales ca fetele să ducă mai departe povestea?

Ioana Pârvulescu: Pentru o echilibrare. Şi tot pentru o echilibrare am şi dedicat-o taţilor. Am vrut să fie un echilibru între feminin şi masculin, cum e, în general, în cărţile mele. Nu înclin balanţa de o parte sau de alta. Trebuia să fie legat de taţi pentru că şi în carte, problema tatălui e importantă. Chiar a tatălui lui Iona, dar, desigur, simbolic, apare ideea că tatăl lui Iona este Dumnezeu. Deci e şi ideea de tată ca Dumnezeu, Dumnezeu-tatăl şi, în acelaşi timp, este şi povestea cu tatăl pământesc al lui Iona. Nu dezvălui mai mult. Şi deci ideea de tată este importantă în carte şi atunci îmi trebuia o echilibrare prin această fiică. Şi, încă o dată, e şi ideea asta că fiicele, în general, trec mai neobservate în istoria veche.

Anca Mateescu: Iona a auzit de mai multe ori vocea lui Dumnezeu şi a început să o asculte. A început să creadă în ea. Ţie cât de greu ţi-a fost să găseşti vocile personajelor tale?

Ioana Pârvulescu: Înainte de asta, trebuie să spun că Iona nu aude, ci vede vocea lui Dumnezeu şi asta a fost o rezolvare importantă pentru mine. Cum să rezolv chestiunea cu dialogul lui cu Dumnezeu. A fost o muncă mult mai mare decât de obicei să găsesc numele personajelor de pildă. Erau nume care mi-erau oarecum familiare din Biblie dar, oricum, sunt oameni de diverse neamuri. Apare acolo poporul filistenilor care a şi dispărut ...a necesitat o grămadă de cercetări...

Anca Mateescu: Aici intervine documentarea.

Ioana Pârvulescu: Da. Intervine documentarea care nici nu trebuie să se vadă şi sper că n-a lăsat urme prea adânci. Adică trebuie să curgă totul foarte bine, dar cred că cel pe care l-am găsit de la început şi care mi-a ajutat tot romanul este Iacob, unchiul lui Iona, să-i spunem aşa. Iacob este un personaj care îi face şi concurenţă lui Iona. Iona nu se dezvăluie de la început. Şi acest roman, faţă de altele ale mele, creşte cu încetul. Mi-a trebuit multă răbdare să nu dau de la început toate atuurile personajelor. Iona nu şi-arată de la început faţa. Iona pare, la început, un personaj oarecare, ba chiar uşor antipatic. Şi abia pe măsură ce trece timpul în carte, el îşi arată greutatea, să spunem. Dar cel care de la început ţine naraţiunea este acest Iacob cu care m-am distrat extraordinar, în sensul că l-am iubit de la început pe Iacob.

Anca Mateescu: Pe Iona l-ai descoperit mai greu, nu?

Ioana Pârvulescu: Să zicem. Da. Mai degrabă, în timp. Iacob este un personaj vorbăreţ, vorbeşte în pilde...

Anca Mateescu: E un vindecător.

Ioana Pârvulescu: Exact. Dacă vrei, este echivalentul medicilor din cărţile mele, din care nu lipsesc medicii aproape niciodată. Deci este un vindecător, un vraci, un înţelept şi un om bun, în acelaşi timp. Un foarte om, aş spune.

Anca Mateescu: Un om care nu are păcate sau nu şi le ştie pentru că, atunci când pe corabie, toţi se roagă şi îşi mărturisesc păcatele, el spune că nu crede că a făcut rău în viaţa lui.

Ioana Pârvulescu: În afară de un mic păcat al trufiei care spune că îi ajută să vindece şi fără de care nu ar putea vindeca. Într-adevăr, este un personaj de legătură între toate celelalte şi deci lui i-am descoperit glasul de la început iar celelalte cumva s-au orientat în jurul lui. Şi ai dreptate să pui întrebarea despre voci pentru că unele voci ale personajelor sunt mai puternice, altele sunt mai slabe în acest roman. Şi vocea în sine, ideea de voce e importantă. Dumnezeu este doar voce.

Anca Mateescu: Aminteai, Ioana Pârvulescu, despre cartea lui Julien Barnes. În literatura noastră îmi vine în minte doar piesa de teatru a lui Marin Sorescu - Iona, despre prorocul care a fugit din faţa cuvântului Domnului şi a încăput în burta chitului. Şi scrie Marin Sorescu în Prefaţa acestei piese de teatru, spune el că, a vrut să scrie ceva despre un om neînchipuit de singur. Şi cel mai îngrozitor lucru care i se întâmplă lui Iona în piesa lui este că îşi pierde ecoul. Care e cel mai îngrozitor lucru care i se întâmplă lui Iona al tău?

Ioana Pârvulescu: Îşi pierde unchiul. Sau tatăl, poate. Îl pierde pe Dumnezeu. Îi pierde pe toţi cei care îi erau extraordinar de apropiaţi. Deci Iona pierde totul, într-un fel ca Iov. Dar le pierde doar pe o perioadă limitată de timp.

Anca Mateescu: Le pierde şi le regăseşte, de fapt.

Ioana Pârvulescu: Da. Din fericire pentru el, el tot ce pierde regăseşte mult mai repede decât Iov. Dar, aş vrea să spun doar că, special, eu nu am recitit piesa lui Marin Sorescu. O citisem în liceu. Amintirile de atunci sunt foarte depărtate şi vagi, iar acum, cu atât mai mult, nu am mai pus mâna pe ea, ca nu cumva să se creeze vreo intersectare. Nu mi-am dorit asta. Din câte îmi amintesc e un monolog filosofic, ori, la mine, e opusul. Este un roman viu, în sensul că are multe personaje. A trebuit să creez toate personajele din jurul lui Iona. În capitolul despre care vorbeam, din Vechiul Testament, nu sunt decât corăbierii şi, desigur, Dumnezeu. În rest, nu se mai află nimeni. E ca într-un pustiu. Ori, la mine, este o lume normală, în care apare un profet. Revoltat. Şi artist.

Anca Mateescu: Şi poet.

Ioana Pârvulescu: Da. Dacă ar fi să îi găsesc un prototip, el este un fel de poet, în sensul că este foarte interiorizat, trăieşte totul pe dinăuntru. Cuvintele îl macină pe dinăuntru şi când dau pe afară, foarte rar, atunci e poezie.

Anca Mateescu: Ioana Pârvulescu, îţi mulţumesc foarte mult şi doresc Prevestitii tale un destin favorabil.

Ioana Pârvulescu: Sper că-i prevesteşti un destin bun. Îţi mulţumesc şi eu, Anca pentru că eşti una din primele cititoare ale cărţii şi, ca întotdeauna, discuţiile cu tine îmi limpezesc şi mie anumite lucruri.