Ascultă Radio România Cultural Live

Lansarea romanului „Serotonină“ de Michel Houellebecq, bestseller Bookfest 2019, o oglindă imensă pusă în fața lumii contemporane – la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

17 Iunie 2019, 05:44

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 19 iunie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Serotonină de Michel Houellebecq, bestseller Bookfest 2019, recent apărut în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu. Vor vorbi despre roman Vlad Zografi, scriitor, Ioan Stanomir, politolog și publicist și Cristian Pătrășconiu, jurnalist cultural . Moderatorul evenimentului va fiDenisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

Accesul la eveniment este gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza unei rezervări prin eventbook.

Roman al unei rătăciri fără speranță pe drumurile din nordul Franței, al dezabuzării și nostalgiei convulsive față de iubiri ratate cu bună știință, dar și al privirii lucide și necruțătoare asupra lumii contemporane, cu răzvrătiți intratabili și „veste galbene“ sui-generis, Serotonină este cu siguranță una dintre cele mai puternice, mai tandre și mai vitriolante cărți scrise de laureatul din 2010 al Premiului Goncourt.

Booktrailer „Serotonină“ de Michel Houellebecq, ediția Humanitas Fiction aici.

Ajuns într-un punct critic al existenței, Florent-Claude Labrouste își propune să dispară de bunăvoie, să renunțe la profesie, la viața socială, la cunoștințe. Își șterge urmele, se refugiază în hoteluri (unde musai trebuie să existe camere pentru fumători), străbate nostalgic (și deplânge) o Franță rurală ruptă de rosturile ei tradiționale, străduindu-se să opereze o regresie paliativă în trecutul personal. Își revizitează amorurile defuncte, un prieten, singurul, de tinerețe încearcă zadarnice reconectări la momentul prezent, alternate cu visuri de sinucidere matematic puse la cale, dar rămâne la fel de pustiu pe dinăuntru, cu privirile lipite de o adevărată catapeteasmă a eșecului sufletesc, pe care și-a construit-o din cele 3 000 de fotografii ce îi rămăseseră în laptop, imprimate și lipite pe pereții ultimei sale locuințe. Dintre ele, vibrează viața în doar vreo trei, cele care îi păstrează imaginile singurelor lui iubiri posibile, cu Kate și Camille.

„Florent-Claude Labrouste n-a împlinit încă 50 de ani şi se prezintă, încă de la început, ca un personaj aflat la capăt de drum. Funcţionar superior, expert consultant în probleme agricole, a moştenit o mică avere. Un ultim elan de energie îi îngăduie s-o părăsească pe tovarăşa lui de viaţă, o japoneză erotomană şi cu suflet de gheaţă. Dispozitivul lui de siguranţă financiară îi permite să renunţe la orice activitate, să dispară, să plutească în imponderabilitate şi, între timp, să-şi perfecteze hotărârea de a-şi încheia socotelile cu viaţa. Aidoma tuturor celor care se aruncă în gol retrăieşte etapele esenţiale ale trecutului său, dar, spre deosebire de aceştia, el le trăieşte cu adevărat. Serotonină este romanul unui hiatus care îmbracă forma unei fundături sau, poate, a unei deschideri : cea a unei dorinţe de autodistrugere confruntată cu cu enigmatica, puternica şi încăpăţânata pulsaţie a vieţii." – Philosophie Magazine

„Nu vom mai avea prea des ocazia să citim un Michel Houellebecq atât de sentimental, de sincer, de lucid şi de uman. Serotonină, anti-cartea feel-good prin excelenţă, ne face bine. Un bine nemaipomenit. Iar asta e cheia de boltă a operei romaneşti şi poetice a lui Michel Houellebecq: incredibila capacitate a autorului de a alina sufletele. Hipersensibilitatea lui, percepţia fără egal a relaţiilor umane şi a obstacolelor pe care le întâlnesc, forţa lui cognitivă fac din el cel mai umanist autor al epocii noastre.” – Vanity Fair

MICHEL HOUELLEBECQ, pe numele său real Michel Thomas, s-a născut în insula Réunion, la 26 februarie 1956 sau 1958 (după afirmația autorului). După absolvirea Institutului Național de Agronomie Paris-Grignon, se înscrie la secția Cinematografie a Școlii Naționale Superioare Louis Lumière, abandonând-o înainte de a-și lua diploma. Poet, romancier, eseist și regizor, este cel mai important scriitor francez contemporan, cunoscut ca atare în toată lumea. Cariera literară şi-o începe publicând versuri. Prima sa culegere de poeme atrage atenția criticii: În căutarea fericirii (La poursuite du bonheur) primește în 1991 Premiul Tristan Tzara, iar următoarea, Sensul luptei (Le sens du combat), obține în 1996 Premiul Flore. Urmează volumele Renaștere (Renaissance, 1999) și Configurația ultimului țărm (Configuration du dernier rivage, 2013). În 2015 îi apare la Gallimard Neîmpăcat. Antologie personală 1991–2013(Non réconcilié. Anthologie personnelle 1991–2013; Humanitas Fiction, 2016). Ca romancier cunoaşte un succes fulminant după ce publică în 1994Extinderea domeniului luptei (L’Extension du domaine de la lutte) şi, mai ales, „scandalosul“ Particulele elementare (Les Particules élémentaires, 1998), câștigător al Premiului Novembre și, în 2002, prin traducerea engleză, al Premiului Internațional IMPAC Dublin. Fiecare nouă apariţie romanescă a autorului – Platforma, (Plateforme, 2001), Posibilitatea unei insule (La possibilité d’une île, 2005), pentru care primeşte Premiul Interallié – trezeşte polemici înverşunate, iar numărul admiratorilor săi nu este egalat decât de cel al detractorilor. În 2010, Harta şi teritoriul (La Carte et le territoire) e încununat cu Premiul Goncourt. Înainte de apariţia pe piaţă (prevăzută pentru 7 ianuarie 2015, dată care, printr-o coincidenţă tragică, a fost ziua atentatului din redacţia Charlie Hebdo), romanul Supunere (Soumission; Humanitas Fiction, 2015) a fost piratat şi citit de mii de internauţi, ajungând ulterior bestseller internațional.Supunere s-a situat în fruntea topurilor de vânzări atât în Franța, cât și în alte 40 de țări. Pe 4 ianuarie 2019 apare Serotonină (Sérotonine; Humanitas Fiction, 2019), care urcă amețitor în topurile de vânzări din lume. În aprilie 2019, Houellebecq primește Legiunea de Onoare.

Anansi. World Fiction lansează o nouă colecție:  „Port Royal” – întâlniri literare cu lumea și cu noi înșine
Literatură 06 Decembrie 2025, 07:49

Anansi. World Fiction lansează o nouă colecție: „Port Royal” – întâlniri literare cu lumea și cu noi înșine

Imprintul Anansi. World Fiction din cadrul Editurii Trei anunță lansarea unei noi colecții la Gaudeamus 2025. Este vorba...

Anansi. World Fiction lansează o nouă colecție: „Port Royal” – întâlniri literare cu lumea și cu noi înșine
„Spre tine însuți”-  . o reconectare cu momentele copilăriei, cu poveștile bunicilor sau aventurile adolescenței
Literatură 05 Decembrie 2025, 18:20

„Spre tine însuți”- . o reconectare cu momentele copilăriei, cu poveștile bunicilor sau aventurile adolescenței

               La granița dintre ficțiune și realitate, între amintire și lumea...

„Spre tine însuți”- . o reconectare cu momentele copilăriei, cu poveștile bunicilor sau aventurile adolescenței
Titlurile Crime Scene Press care au cucerit cititorii la Gaudeamus 2025
Literatură 05 Decembrie 2025, 13:13

Titlurile Crime Scene Press care au cucerit cititorii la Gaudeamus 2025

Ediția 2025 a Târgului Gaudeamus s-a încheiat, iar mulțimea care a umplut pavilionul în fiecare zi a...

Titlurile Crime Scene Press care au cucerit cititorii la Gaudeamus 2025
„Mândrie și prejudecată”. Adaptare grafică de Vali Ivan după romanul de Jane Austen
Literatură 05 Decembrie 2025, 05:25

„Mândrie și prejudecată”. Adaptare grafică de Vali Ivan după romanul de Jane Austen

Se deschide o nouă colecție: Corint Romane grafice, dedicată reinterpretărilor vizuale ale marilor clasici. Sâmbătă, 6...

„Mândrie și prejudecată”. Adaptare grafică de Vali Ivan după romanul de Jane Austen
Editura Litera la Gaudeamus 2025 (3 – 7 decembrie 2025, Romexpo, Pavilion B2)
Literatură 04 Decembrie 2025, 12:55

Editura Litera la Gaudeamus 2025 (3 – 7 decembrie 2025, Romexpo, Pavilion B2)

În perioada 3 – 7 decembrie , Editura Litera vă dă întâlnire la Târgul de Carte Gaudeamus 2025...

Editura Litera la Gaudeamus 2025 (3 – 7 decembrie 2025, Romexpo, Pavilion B2)
Istorici americani, povești din comunism și vernisaj poetic la standul Corint de la Gaudeamus
Literatură 03 Decembrie 2025, 13:28

Istorici americani, povești din comunism și vernisaj poetic la standul Corint de la Gaudeamus

Miercuri, 3 decembrie, se deschide Târgul de carte Gaudeamus . Este ultima întâlnire amplă între...

Istorici americani, povești din comunism și vernisaj poetic la standul Corint de la Gaudeamus
Editura Paralela 45 la Gaudeamus 2025
Literatură 26 Noiembrie 2025, 15:27

Editura Paralela 45 la Gaudeamus 2025

În perioada 3-7 decembrie, echipa Editurii Paralela 45 vă așteaptă la standul 25, din pavilionul B2 al Romexpo, la o...

Editura Paralela 45 la Gaudeamus 2025
Madi Rădulescu își lansează prima carte: „Mentalitate de colaborare. De ce este greu să lucrăm împreună și cum schimbăm asta”
Literatură 24 Noiembrie 2025, 18:43

Madi Rădulescu își lansează prima carte: „Mentalitate de colaborare. De ce este greu să lucrăm împreună și cum schimbăm asta”

Apărută la Editura Publica , cartea semnată de Madi Rădulescu își propune să ofere liderilor , antreprenorilor și...

Madi Rădulescu își lansează prima carte: „Mentalitate de colaborare. De ce este greu să lucrăm împreună și cum schimbăm asta”
Ascultă live

Ascultă live

13:00 - 13:55
RRC Clasic
Ascultă live Radio România Cultural
13:20 - 14:00
PROBLEME LA ZI (DEZBATERE RRA)
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
13:00 - 14:00
Français 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
13:30 - 15:00
LA MINUT (selecţiuni) (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:20 - 14:00
VIAȚA LA ȚARĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri