Stop tanks with books
27 Februarie 2022, 12:35
Copiii zâmbesc rareori în fotografiile lui Mark Neville. Chiar și atunci când se joacă, par gravi și serioși pentru că cei mai mulți dintre ei își trăiesc copilăria în proximitatea războiului. Sunt doar câteva din imaginile surprinse în 2016, la scurt timp după o serie de bombardamente din estul Ucrainei. Fotografiile cu puternic impact emoțional se regăsesc acum într-un album intitulat sugestiv ”Stop tanks with books”.
”O fotografie, un cântec sau o poezie pot să schimbe mentalități. Acesta este rolul artistului”, spune Mark Neville, fotograf britanic stabilit în Ucraina, țară pe care a fost nevoit s-o părăsească din cauza invaziei rusești. Speră, însă, ca această carte-album ”Stop tanks with books” să fie o unealtă împotriva războiului și să stimuleze sprijinul internațional pentru Ucraina.
Despre acest demers, dar și despre primele zile ale războiului a stat de vorbă Diana Joicaliuc cu fotograful Mark Neville.