Oaza de muzică - Invitați: RADU POPA, NICOLAS SIMION şi DAVID LAPADAT
31 Octombrie 2017, 14:26
RADU POPA (despre concertul Orchestrei de Cameră Radio dedicat Zilei Radio România), NICOLAS SIMION (cu noul album Tribute do Johnny Răducanu&concert la Green Hours) şi DAVID LAPADAT (cu nou album People need to cry &concert la True Social Club).
Orchestra de Cameră Radio celebrează Ziua Radioului miercuri, 1 noiembrie, printr-un concert – eveniment sub bagheta dirijorului Radu Popa.
La aproape 90 de ani de la primul concert la radio, Orchestrele și Corurile Radio vor marca această aniversare specială prin două concerte. Primul este cel al Orchestrei de Cameră Radio, chiar pe 1 noiembrie, un eveniment care propune o sărbătoare Mozart, cu trei lucrări mozartiene celebre: Simfonia nr. 21 în la major, Concertul nr. 7 în re major pentru vioară și orchestră și Simfonia nr. 40 în sol minor. Protagonista serii va fi violonista Cristina Anghelescu, solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio.
La fel ca alți compozitori români contemporani, Nicolas Simion își găsește inspirația în bogatul rezervor de muzică populară tradițională românească. Avînd compoziții de calitate meditativă sau epică, păstrînd un echilibru între liric și trepidant, Nicolas a devenit cunoscut pentru "prezența superbă pe scenă și darul său narativ ca lider." (Jazzwise).
Joi, 2 noiembrie, avem party la puterea a doua în Sufrageria True. David Lapadat & David’s Pack își vor lansa albumul “People need to cry” și ne-au pregătit un super concert.
Cel de al 2-lea album-concept al lui David Lapadat este un “roman” de dragoste in 10 capitole-cântece. Meandrele iubirii se desfășoară între “Away”, primul capitol, in care speranța in recuperarea dragostei rămâne suspendată si “You are saying goodbye”, ultimul capitol, in care teza devine antiteza, in care adevarul devine minciuna, lumina zilei se transforma in întuneric, certitudinile se estompează, confuzia marchează precaritatea amăgitoare a sentimentelor. Traversarea “purgatoriului” dragostei neîmplinite reprezintă un traseu, o geografie a sufletului, un spațiu vidat (“Empty spaces”) in care succesiunea anotimpurilor e o iluzie si brutalul refuz al primăverii face ca iarna sa devină o certitudine, înghețul afectiv atingând apogeul in “Wintertime love”. Visurile frumoase se transforma intr-un coșmar, introspectiile devin strigăte fără ecou in “Would you understand”, in ” Love me just the way I am”, iar absenta dragostei, acest flagel al modernității si al postmodernității, mobilizează un cataclism al sentimentelor in “As we break up” si celebrează suferința, acest catalizator al purificării, in “People need to cry”.
