Muzeul
Municipiului București continuă în luna aprilie proiectul „Obiectul
lunii la Muzeul de Artă
Populară Dr. Nicolae Minovici”, rezervându-l de această dată
mediului online.

Sărbătorile de Paști reprezintă atât pentru poporul nostru, cât și
pentru alte comunități creștine un reper calendaristic. Denumirea acestei
sărbători provine din cuvântul ebraic Pesah
care însemna „sărbătoarea azimelor” și presupunea eliberarea evreilor din
Egipt și a reîntoarcerii lor în patrie. Această sărbătoare era celebrată după
prima lună plina a Echinocțiului de primăvară. Primii creștini sărbătoreau Pesah-ul pe 13 Nisan, sau joia dinaintea
Duminicii, prin organizarea unei mese ritual-comemorative în amintirea Cinei
cea Taină. Apoi, în primele trei-patru secole se sărbătorea Paștile Crucii prin
care se comemorau patimile lui Iisus Hristos și Paștile Învierii. (Narcisa Știucă, Spirala
Sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri și deslușiri, pp. 154-155).

Un simbol al Sărbătorilor Pascale este oul, considerat un simbol
al începutului tuturor lucrurilor, al originii și regăsirii vieții. Oul apare
și în alte mitologii ale lumii ca un element primordial, adesea asociat cu
soarele și culoarea roșie pe care o are astrul la Răsărit și la Apus. Totodată,
oul este considerat posesorul unor calități speciale pentru că radiază în jur
viață, vigoare și sănătate, stimulând rodnicia și prosperitatea. Nici aspectul
oului nu este de neglijat pentru că acesta indică imaginea limitării spațiale
de tipul cercului magic – forma lui poate duce la interpretări protectoare,
magice. Toate aceste proprietăți vor căpăta noi valențe, atunci când oului i se
va asocia culoarea sau decorul.

În creștinism, oul a fost înțeles și ca mormânt sau este asociat
cu depășirea dualismului materie-spirit și renașterea care se pregătește după
moarte. Oul roșu a devenit o emblemă a Sărbătorii Pascale, fiind legat de
Învierea lui Hristos. Se spune că nu toate ouăle trebuie înroșite, ci doar cele
care se păstrează în casă pentru belșug și noroc, dar și pentru a apăra
gospodăria de rele. Ouăle pascale se întâlnesc pe teritoriul țării noastre în
două feluri: monocrome (vopsite într-o singură culoare) sau policrome (vopsite
în mai multe culori). Zonal, ele poartă denumiri precum: închistrite,
încrestate, pestrițe, picurate, împănate, înflorite, necăjite. Femeile folosesc
diferite motive pe care le pictează pe ou și care au diverse semnificații:
„calea rătăcită” sau „calea robilor”; „brâul Maicii Domnului”; „crucea
Paștelui”; „ochiul” și „porumbelul” (simboluri ale Duhului Sfânt) și „scara”
(simbol al ascensiunii la ceruri).

Pe lângă funcția lui de aliment total, oul de Paști a devenit și
un obiect încărcat cu multiple valențe simbolice, de credințe și de practici
legate de comensualitatea tradițională, de vrăjile casnice mărunte săvârșite în
virtutea magiei prin contact, dar și cele care pun în valoare calități de
apărare împotriva duhurilor rele. Legat de importanța ouălor roșii de Paști
s-au realizat numeroase legende apocrife. Cea mai răspândită credinţă este însă
aceea că Mironosiţele au adus ouă ca prinoase la picioarele lui Iisus și că
acestea s-au înroșit de la sângele jertfirii, poruncindu-le oamenilor să facă
ouă roșii: „după ce a înviat Hristos, Maica Domnului a făcut ouă roșii și
pască, pe care le împărţea oamenilor pe care-i întâlnea, spunându-le Ouăle de
Paşti” (Narcisa Știucă, Spirala
Sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri și deslușiri, pp.160-165).

Expresia „a ciocni” este una generală în toate regiunile României.
Ciocnitul ouălor de Paști se îndeplinește prin unele locuri după un anumit
ceremonial. Oul prezintă trei părți: vârful, care mai numește și cap; partea
opusă a vârfului, care se numește dos, iar în Bucovina se mai numește și huscă;
pe când părțile laterale sunt numite coaste. În Bucovina, în prima zi de Paști
se ciocnește numai cap cu cap; a două zi, luni, se poate ciocni și cap cu dos.
Regula generală este că dreptul de a lovi primul îl are bărbatul și cel mai
bătrân, pe când femeia și cel mai tânăr trebuie doar să țină oul pentru a fi
lovit, spunând formula de confirmare a credinței „Hristos a Înviat!- Adevărat a
Înviat!”. În Transilvania este un obicei ca bărbatul familiei să împartă un ou
cu toți membrii familiei. Această împărțire de ou înseamnă că atunci când
cineva se rătăcește peste an, pe căi necunoscute sau în alt loc undeva,
gândindu-se la cei cu care a mâncat un ou de Paști își va găsi calea potrivită.
(Artur Gorovei- Ouăle de Paști,
pp. 39-45).

În colecția Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici se regăsesc
peste 200 de ouă încondeiate, spectaculoase, din aproape toate regiunile țării,
pictate cu diferite culori și simboluri. Ouăle din colecția Muzeului de Artă
Populară Dr. Nicolae Minovici, adunate din întreaga țară, poartă specificul
regiunii de origine, atât în privința culorilor, cât și a simbolurilor. Ele
provin din următoarele regiuni Bucovina, Muntenia, Oltenia și Țara Bârsei.
Ouăle sunt realizate prin tehnicile specifice fiecărei zone etnografice.
Motivele pe care le găsim în colecția Dr. Nicolae Minovici sunt motive
geometrice, zoomorfe, antropomorfe, vegetale și florale.

Povestea Oului de Paște poate fi
aflată urmărind acest video postat pe pagina de youtube a Muzeului Municipiului
București, fiind disponibil aici: https://bit.ly/2Xwrbb0