PORTRET: Bob Marley – „părintele” muzicii reggae

Astăzi, 6 februarie, se împlinesc 75 de ani de la naşterea muzicianului şi activistului Bob Marley, cel mai cunoscut şi important exponent al muzicii reggae din istorie. Este omul care a făcut ca acest gen muzical să fie răspândit în întrega lume dar şi un adevărat brand de ţară, prin intermediul său şi al muzicii sale Jamaica devenind cunoscută pe plan mondial. Au rămas în urma sa cele mai celebre piese ale sale – „I Shot the Sheriff”, „No Woman, No Cry”, „Three Little Birds”, „Exodus”, „Could You Be Loved”, „Jamming'”, „Redemption Song”, sau „One Love”. „Exodus” al lui Bob Marley & The Wailers a fost declarat de revista Time ca fiind cel mai reuşit album al secolului 20, iar artistul a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în anul 1994.

* * * * *

Robert „Bob” Nesta Marley s-a născut la 6 februarie 1945, la Nine Miles, Rhoden Hall, Saint Ann, în nordul insulei Jamaica, din Marea Caraibe. Era fiul Cedellei Booker, o jamaicană de 18 ani şi a lui Norval Marley, un căpitan britanic de 50 de ani.

Norval nu l-a recunoscut oficial pe Bob, deşi a sprijinit financiar familia, iar copilul a crescut doar alături de mamă.

Ulterior s-a mutat alături de mama sa la Kingston, capitala ţării, în speranţa deschiderii unor perspective mai bune pentru existenţa lor.

Deşi Bob a crescut în ambianţa unei perifierii sărace, a devenit pasionat de mic de muzica reggae. Împreună cu prietenul său Neville O’Riley Livingston – Bunny – a început să compună şi să interpreteze această muzică, ei fiind influentaţi de muzica lui Ray Charles, Curtis Mayfield, Brook Benton sau Fats Domino, şi a grupului foarte popular în insulă The Drifters.

Între timp Bob se angajează la o turnătorie, unde suferă o arsură la un ochi.

În anul 1962 Bob Marley a participat la o audiţie pentru producătorul muzical Leslie Kong, care, impresionat de calităţile sale, l-a invitat în studio să înregistreze câteva piese.

Astfel Marley înregistrează primele două single-uri „Judge Not” și „One Cup of Coffee”, lansate de casa de discuri Beverley’s sub pseudonimul Bobby Martell, care au atras puțină atenție din partea publicului.

În anul 1963 Bob se hotărăşte să-şi întemeieze o formaţie, alături de Bunny şi Winston Hubert McIntosh (Peter Tosh), un tânăr muzician pe care l-a cunoscut în perioada în care lua lecţii muzicale. Aşa a apărut „Wailing Wailers”, o formaţie care a câştigat admiraţia percuţionistului Alvin Patterson şi i-a recomandat producătorului Clement Dodd, care a hotărât să promoveze grupul.

La finalul anului 1963 apărea primul single al trupei – „Summer Down”, celor din formaţie adăugânduli-se Junior Braithwaite şi doi corişti, Beverly Kelso şi Cherry Smith.

Pe 10 februarie 1966 Bob se căsătoreşte cu Rita Anderson o artistă cu carieră muzicală în devenire, apoi pleacă pentru câteva luni la mama sa, recăsătorită în Delaware, SUA.

În octombrie acelaşi an, Bob revine la Kingston, la şase luni dupa vizita Majestăţii sale Imperiale Haile Selassie, din Etiopia, care a impulsionat şi a reînnoit mişcarea rastafari din insulă, care l-a atras şi pe Marley.

De altfel această ideologie începe să se reflecteze şi în muzica sa, mai ales după formarea unui nou grup, alături de Peter şi Bunny – celebrul „The Wailers”.

Este perioada în care ritmurile frenetice jamaicane sunt înlocuite de tempo-uri mai moderate, de o muzică lentă şi senzuală, în stilul numit rock-steady.

Soţia lui Bob debutează în cariera muzicală cu succesul „Pied Piper”, o daptare după o veche melodie britanică pop.

Timp de un an cei trei muzicieni au avut propria lor casă de discuri – „Wail’N’Soul”, care nu a dat rezultate.

Însă evoluţia grupului „The Wailers” avea să fie influenţată de producătorul Lee Perry, care le-a adus un mare succes cu melodii precum „Soul Rebel”, „Duppy Conqueror”, „400 Years” şi „Small Axe”.

În anul 1970, Aston „Family Man” Barrett – la bas – şi fratele său, Carlton – la baterie, doi dintre cei mai mari muzicieni jamaicani, se alătură grupului, iar un an mai târziu Bob semnează un contract în Suedia cu CBS, casa de discuri a lui Johnny Nash.

În 1973 Bunny a părăsit viaţa muzicală, fiind înlocuit de Joe Higgs, vechiul profesor de muzică. În acelaşi an, grupul a lansat cel de-al doilea album cu Island Records, „Burnin’”, un disc ce includea noile versiuni ale unor melodii ca „Duppy Conqueror”, „Small Axe” şi „Put It On”, alături de „Get Up, Stand Up” şi „I Shot The Sheriff” – piesă care l-a consacrat definitiv pe Bob Marley, ajungând pe primul loc în topul celor mai bine vândute single-uri din SUA.

În 1974, Bob Marley a petrecut majoritatea timpului în studio, rezultatul fiind melodii ca „Talkin’ Blues”, „No Woman No Cry”, „So Jah Seh”, „Revolution”, „Them Belly Full (But We Hungry)” sau „Rebel Music (3 o’clock Roadblock)”.

Un an mai târziu, Bunny şi Peter părăsesc grupul pentru cariere solo.

Albumul următor, „Rastaman Vibrations”, a fost lansat în anul 1976 şi conţinea melodii recum „Crazy Baldhead”, „Who The Cap Fit” şi „War”.

La 5 decembrie 1976, Bob Marley, pe atunci un activist non-politic, a hotărât să participe la un concert gratuit la Kingston, cu intenţia de a promova pacea. După anunţul concertului, guvernul convoca alegeri pentru 20 decembrie.

Cu două zile înainte de concert, Bob, alături de soţia sa Rita, Lewis Griffith şi managerul Don Taylor, sunt răniţi într-un atentat, mult timp existând suspiciunea că însăşi CIA fusese implicată. Bob a fost rănit de focurile de armă în piept, foarte aproape de inimă şi la un braţ, însă, din fericire, recuperarea sa a fost totală, astfel că spectacolul proiectat a avut loc în bune condiţii.

După concert, încercând să prevină un eventual alt atentat, Bob pleacă la Londra, unde înregistrează cel mai important album al carierei – „Exodus”, care s-a aflat în topul muzical din Marea Britanie timp de 56 de săptămâni, graţie şi unor melodii precum „Waiting In Vain”, „Exodus” şi „Jammin’”

În aprilie 1978 grupul revine în Jamaica pentru „One Love Peace Concert”, ocazie cu care Bob a fost invitat la sediul ONU din New York pentru a primi Medalia Păcii.

În vara anului 1979 este lansat albumul „Survival” – un album omagial pentru cauza panafricană -, care includea piese ca „Zimbabwe”, „So Much Trouble In The World”, „Ambush In The Night” şi „Africa Unite”.

Următorul disc al grupului, „Uprising”, a fost lansat în 1980, incluzând hit-ul „Could You Be Loved ?” sau faimosul „Redemption Song”. Imediat, The Wailers au pornit în cel mai mare turneu european, spulberând orice record de asistenţă.

A urmat un turneu planificat în SUA, însă o mai veche rană la picior a lui Bob avea să înceapă să îi aducă mari necazuri. Rana netratată s-a dovedit a fi cancerigenă şi cu toate tratamentele de care a avut parte, boala s-a extins.

Ultimul său concert a avut loc la 23 septembrie 1980 la Teatrul Stanley din Pitsburgh, Pennsylvania, acolo unde a fost înregistrată şi versiunea live a melodiei „Redemption Song” de pe albumul Song of Freedom.

Bob a urmat apoi un tratament naturist la clinica doctorului Joseph Issels, în Baviera, însă boala avea să avanseze, iar în cele din urmă artistul pleacă din această lume, într-un spital din Miami, la 11 mai 1981, la vârsta de 36 de ani.

La 21 mai 1981, Bob Marley avea parte de funeralii naţionale, fiind înmormântat în satul său natal, unde se odihneşte într-un mausoleu. Se spune că în sicriul său au fost îngropate o minge de fotbal, un inel primit de la prinţul Asfaw Wossen al Etiopiei – fiul mai mare al lui Haile Selassie, o plantă de cannabis, şi o Biblie.

Pentru Bob Marley, viaţa a fost scurtă dar densă: a avut nu mai puţin de 12 copii – doi adoptați din foste relații ale Ritei, trei cu soția sa, ṣi restul de 7 cu alte femei…

Răzvan Moceanu - RADOR