PORTRET: Ion Ţuculescu – unul dintre cei mai importanţi pictori postbelici români

Motto: „Am vrut să las oamenilor o operă plină de dragoste de viață – am vrut să calc peste toate tristețile, peste toate neliniștile sufletului meu, dar n-am putut. Ce aș putea spune oamenilor pentru a-i convinge că viața e frumoasă, veselă și fericită? Ca să fiu sincer, în viața de toate zilele nu mai pot trăi fericirea. Nu mai trăiesc decât în artă, în pictură și mai ales în muzică.” – Ion Țuculescu

Marţi, 19 mai, se împlinesc 110 ani de la naşterea lui Ion Ţuculescu, profesor, cercetător, biolog şi medic şi unul dintre cei mai importanţi pictori postbelici români.

* * * * *

Ion Ţuculescu s-a născut la Craiova, la 19 mai 1910, într-o familie de intelectuali. A demonstrat de timpuriu reale înclinaţii artistice, pe care familia sa le-a încurajat.

Între anii 1917–1922, urmează gimnaziul la școala „I. H. Rădulescu” din Craiova, iar în perioada 1923-1927, urmează cursurile Colegiului Național „Carol I” din Craiova unde, la orele de desen, primește primele îndrumări de la profesorul său Eugen Ciolac, de la care a aflat o parte din tainele picturii.

Trebuie spus că pictura a învățat-o, în mare măsură, ca autodidact, iar devenirea sa artistică, de la primele sale tablouri până la cele din epoca maturității a parcurs-o muncind cu o înverșunare aproape disperată. A fost prezent în viața artistică a ţării fără întrerupere, însă în perioada vieţii opera lui a rămas aproape fără ecou.

În anul 1925, are loc prima expoziție la care a fost remarcată prezența „pictorului diletant Ion Țuculescu” – alături de a fratelui său Șerban – organizată în sala de recepții a Palatului Administrativ al județului Dolj.

În anul 1927, lucrează cu Gheorghe Teodorrescu – Romanați, în atelierul acestuia, fiind apreciat pentru talentul său artistic, însă după ce a încercat să ilustreze, fără succes – cum avea să mărturisească el mai târziu – celebra tragedie a lui Goethe, Faust, fiind descurajat şi cu credinţa că nu este suficient de talentat pentru a continua să se ocupe de pictură, s-a hotărât, la cererea tot mai insistentă a tatălui său, să-şi îndrepte paşii către alt domeniu, nu către o școală superioară cu profil artistic.

Drept urmare, se înscrie, în anul 1928, la Facultatea de Științe Naturale a Universității din București, pe care o va absolvi în 1936.

În paralel, începând cu anul 1929, frecventează și Facultatea de Medicină, absolvită în anul 1935, obținând doctoratul în 1939 cu calificativul magna cum laude, cu teza „Biorefrigerenţa şi cristalele lichide în corticala suprarenalei”.

În perioada 1936 – 1937, Ţuculescu este şi profesor la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica, unde l-a cunoscut pe pictorul Octavian Angheluță. Va trimite lucrarea „Crapul” la expoziția Salonului oficial de la Bucureşti.

Va realiza numeroase călătorii în afara ţării – în Grecia, Egipt, Elveţia, Italia şi Franţa, iar în anul 1937, la Paris, are şansa să admire retrospectiva Van Gogh, organizată în cadrul Expoziţiei Universale din acel an.

Aşadar, în paralel cu activităţile academice, Ţuculescu nu şi-a abandonat niciodată pasiunea pentru pictură, astfel că a avut prima expoziţie personală în anul 1938, la Ateneul Român din Bucureşti.

În anii 1941 și 1945, deschide șapte expoziții personale în clădirea Ateneului Român.

În anul 1941, cu ocazia expoziției personale, afișează o notă mai echilibrată, ușor impersonală, abordând tematica portretelor și a peisajelor, iar în anul următor prezintă lucrări expresioniste și nonconformiste.

În anul 1943, se remarcă prin ceea ce unii au definit ca un moment crucial al plasticii românești, lucrări tranșante și fără echivoc şi tot în acest an este trimis pe front ca medic.

Stilul original al lui Ţuculescu este inspirat din geometrismul artei populare româneşti, din arta abstractă şi din cea expresionistă, iar nota aparte a artistului este materializată în cromatica puternică şi în stilizarea formelor.

Dacă medicina nu l-a solicitat prea mult, cu excepția anilor de război, când fiind medic militar uimește prin devotament și abnegație, biologia devine celălalt pol al existenței sale în calitate de cercetător științific la Academia Română – unde a activat începând cu anul 1950 -, zilele și nopțile împărțindu-le între paletă și microscop.

A mai lucrat la laboratorul de bacteriologie de la Institutul de balneo-fizioterapie din Bucureşti, iar în perioada 1951–1954, exercită funcția de șef de lucrări la Spitalul Brâncovenesc din București.

Se ocupă de studiul compoziţiei apei şi nămolului de la Techirghiol şi realizează o comunicare la I.M.F. din Bucureşti, în anul 1953, manuscrisul fiind publicat, în totalitate, post-mortem, sub titlul „Biodinamica lacului Techirghiol” (Bucureşti, 1965) sintetizând lucrări din anii 1928, 1952 şi 1954, unele fiind în colaborare.

A colaborat la publicaţii externe, precum „Bulletin Biologique de la France et de la Belgique” şi „Annales des Sciences Naturelles.”

Pe lângă cele şapte expoziţii personale, a participat, în perioada 1943-1960, la numeroase expoziţii colective.

Între anii 1947 – 1956, se derulează faza „folclorică” a activităţii sale artistice, manifestată prin descoperirea și punerea în valoare a sugestiilor artei populare în domeniul decorativ. Acestei perioade îi aparţin lucrări precum „Albăstrele de câmp”, „Triplu autoportret”, „Compoziție cu 2 fazani”, „Drama folclorică”, „Peisaj cu lac”, „Autoportret pe fond galben”, „Turc cu șalvari roz”.

Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără „Femei la seceriş”, „Câmp cu căpiţă”, „Noapte la Ştefăneşti”, „Covorul cerului” şi „Interior cu maramă de borangic”.

În ultimii 20 de ani ai vieţii a locuit şi a avut atelierul pe Strada Lizeanu din Bucureşti, la numărul 5. El a şi pictat un ciclu de tablouri intitulat „Iarna pe strada Lizeanu”, singurele mărturii vizuale din acea perioadă a acestei străzi a acelor ani, surprinsă în culori aprinse, care evocă atmosfera pitorească a vremii.

Supărat pe faptul că nu i se permitea să-și expună lucrările din noua serie folclorică, Ion Țuculescu a decis, în luna octombrie 1956, să deschidă o expoziție în propria sa locuință. E greu de spus dacă gestul său a avut și o conotație politică, însă era conoscută atitudinea anticomunistă a artistului.

Expoziția din 1956 i-a adus lui Țuculescu o bună vizibilitate în rândul oamenilor de cultură, mai ales al celor tineri, gestul său fiind perceput și ca o frondă la adresa unui sistem închis, anti-creativ şi nu a fost vorba doar de artiști, ci de un număr apreciabil de intelectuali care l-au vizitat în modesta sa locuință din Strada Lizeanu nr. 5.

De aici înainte, în anii pe care îi va mai avea de trăit, Ion Țuculescu nu a avut dreptul să realizeze nicio expoziție personală și doar de trei ori (în anii 1957, 1959 şi 1960) i-au fost admise câteva lucrări, mai vechi, la expozițiile colective.

Ion Ţuculescu a murit la 27 iulie 1962, la Bucureşti, la doar 52 de ani, în urma unei boli incurabile. Este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica, în cavoul familiei Galaction.

O retrospectivă postumă dedicată întregii sale activităţi artistice, organizată în 1965, a prezentat publicului creaţia unuia dintre cei mai importanţi pictori postbelici români.

Iar în 1966, nu mai puțin de 80 de tablouri ale sale au reprezentat România la Bienala de la Veneția.

Acum, pictura lui Țuculescu provoacă o revelație uluitoare, descoperindu-se un mare artist al cărui nume, în timpul vieții, n-a depășit decât îngăduitoare şi palide admirații. După plecarea sa, au urmat ani în care tablourile sale vor fi expuse în nenumărate expoziții organizate în țară și străinătate. Operele sale au fost prezentate şi apreciate la expoziţii în Franţa (Le Havre, Paris), Italia (Veneţia), Danemarca (Copenhaga), Norvegia (Oslo), Belgia (Bruxelles), Polonia (Varşovia), SUA (San Francisco) şi altele.

Petru Comarnescu a scris prima monografie Țuculescu, apărută în anul 1967, iar Muzeul de Artă din Craiova a inaugurat, în anul 1973, secția Ion Țuculescu.

În decembrie 2014, tabloul „Păsări enigmatice” de Ion Ţuculescu a fost opera pentru care a fost obţinut cel mai mare preţ, 55.000 euro, la o licitaţie de iarnă.

În noiembrie 2015, două opere semnate de Ion Ţuculescu, „Metamorfoză” şi „Les Coquillages”, au fost adjudecate la o licitaţie de avangardă şi artă contemporană la valoarea de 107.500 de euro. Cu lucrarea „Metamorfoză” (adjudecată la valoarea de 65.000 de euro), realizată în cea mai importantă perioadă de creaţie şi doar cu un an înainte de moartea artistului, Ţuculescu obţinea cel mai bun rezultat financiar din ultimii ani, iar tabloul „Les Coquillages” a fost cumpărat la o valoare de 42.500 de euro.

În iunie 2016, un tablou al pictorului Ion Țuculescu, „Copilărie (Peisaj din Ștefănești)”, provenit dintr-o colecție particulară din Italia, a atins într-o licitație de artă exclusiv online, prețul de 60.000 de euro.

În albumul „Ion Țuculescu” publicat în 1972, la zece ani de la moarteaa pictorului, A. E. Baconsky scria despre descoperirea târzie, dar nu tardivă, a operei plastice create de un om de știință de o valoare recunoscută: „Din păcate pentru noi toți – poate în primul rând pentru cei ce-l cunoscuseră, în timpul vieții numele lui Ion Țuculescu n-a depășit surâsul de admirație flască și dacă nu s-a auzit niciun strigăt e cu atât mai trist pentru cei ce, dându-și seama de pe atunci că se află în prezența unui mare artist, n-au fost capabili să-l articuleze. Unde? Indiferent. Fie și în cea mai obscură cafenea, unde-și exhibă invidia și neputința geniile de coterie”.

de Razvan Moceanu - RADOR