Născut în România – Paștele în comunism și astăzi

În ediția specială Născut în România, din 19 aprilie 2025, realizată de Anamaria Spătaru, istoricul Cristian Vasile vorbește despre felul în care regimul comunist a încercat să suprime sărbătorile religioase, în special Paștele, și despre strategiile prin care statul ateu a căutat să înlocuiască tradițiile cu festivități laice. Aflăm cum au reacționat oamenii, cum s-a adaptat Biserica Ortodoxă, dar și cum Biserica Greco-Catolică a fost obligată să supraviețuiască în clandestinitate. O privire profundă asupra rezistenței credinței în fața ideologiei și a modului în care românii au păstrat vie sărbătoarea Învierii, chiar și în vremuri de teroare și lipsuri.

"Având în vedere că sentimentele religioase erau atât de puternice, regimul comunist a ezitat să interzică, încă din 1948, aceste „moșteniri burgheze” sau „burghezo-moșierești”, cum erau numite sărbătorile religioase legate de zilele legale libere. A fost nevoie de o perioadă de tranziție – de patru, cinci, chiar șase ani – timp în care autoritățile, prin instrumentele de propagandă, au dus o intensă „muncă de lămurire”, așa cum se spunea atunci, în rândul muncitorilor, pentru a obține acceptarea suprimării acestor zile libere, precum Paștele și Crăciunul. Chiar și atunci când această măsură a fost pusă în aplicare, s-a făcut cu numeroase menajamente și încercări de a distrage atenția populației. De exemplu, în cazul sărbătorilor pascale, s-a încercat înlocuirea simbolică a acestora cu 1 Mai, care venea oricum la scurt timp după Paște. Alteori, când Paștele cădea mai devreme, în luna martie, autoritățile puneau accent pe celebrarea zilei de 8 Martie – Ziua Femeii.", spune Cristian Vasile.

În același interviu, acesta declară:

"În primul rând, trebuie să subliniem faptul că regimul comunist a funcționat ca un soi de religie – o religie deformată, pervertită, o religie politică, seculară. Iar o astfel de „religie” nu putea accepta coexistenta unei alte religii, fie ea religia tradițională, creștină sau orice alt cult. În această logică, biserica, religia și sărbătorile creștine deveneau concurenți direcți ai ideologiei comuniste, reprezentând o sursă alternativă de valori, o altă viziune asupra lumii.

Pentru regimul comunist, ideologia trebuia să fie una singură – cea a comunismului. Astfel, religia era percepută ca un izvor de spontaneitate și de gândire liberă, ceea ce o făcea periculoasă pentru sistem. Deși ateu în esență, regimul a ajuns să tolereze într-o anumită măsură religia și chiar sentimentele religioase, dar doar în limitele stricte ale spațiului bisericii, fără a permite manifestarea lor publică sau influența asupra vieții sociale și culturale."