Mădălina Pavăl, solista care a pus folclorul românesc pe ritmuri moderne, de Ziua Culturii Naționale: „Le doresc românilor timp. Să meargă la un concert ori la teatru, să-și bucure urechile și sufletul. Timp să se se redescopere”

Mădălina Pavăl (26 de ani), tânăra solistă din Bucovina care a pus folclorul românesc pe ritmuri moderne, crede că în aceste vremuri în ne-am urbanizat și trăim rapid avem nevoie să ne întoarcem la rădăcini. Absolventă de Conservator la București, Mădălina Pavăl face prin cântecele ei o fuziune între doina românească, hip-hop şi muzica clasică. Cântă cel mai mult despre natură, locul care o inspiră cel mai mult, iar despre “dor” spune că este cel mai frumos cuvânt din Univers.

Despre cât de complicat este să faci acte de cultură, când lucrezi cu folclorul, dar și despre cultura românească actuală, despre proiecte faine născute în pandemie și așteptările culturale pentru anul 2022, ne povestește, în continuare, Mădălina Pavăl:

E Ziua Culturii Naționale. Cum vezi, Mădălina, cultura românească actuală?

La mulți ani Cultură! Eu doar pot să îmi dau cu părerea din punct de vedere muzical, unde lucrurile chiar evoluează, iar oamenii sunt în etapa experimentală. Simt că perioada asta de pandemie, mai ales, a reprezentat un fel de introspecție. Pentru mulți dintre artiștii din București cu care interacționez pauza asta ne-a făcut să ne întrebam „DE CE?” facem ceea ce facem. De ce muzică? De ce desen? De ce dans? Pentru mine este un pas important să aflăm de ce, pentru că asta ne face să mergem mai departe. Doar așa putem evolua.

“Ne-am urbanizat, trăim rapid, nu mai suntem conectați cu rădăcinile. Avem nevoie să ne întoarcem la noi, să ne spunem de unde am venit”

Cât de complicat este să faci acte de cultură, când lucrezi cu rădăcinile culturii, și mă refer aici la folclor, în România de azi?

Ne-am urbanizat, trăim rapid, nu mai suntem conectați cu rădăcinile și cred că avem nevoie să ne întoarcem la noi, să ne spunem de unde am venit. E o provocare pe care mi-o asum. Ok, e greu sau nu, eu simt că-s responsabilă să fac asta și sunt atentă la cum o fac, sunt atentă cum și ce dau mai departe. Îmi doresc tot timpul ca oamenii să rezoneze cu muzica noastră, cu rădăcinile, tocmai pentru că suntem atât de dezrădăcinați. Așa cum bine știm, pandemia “a ajutat” oarecum la apropierea noastră cu satul, cu vechiul, am avut timp să ne uităm la noi și să ni se facă dor de acasă.

Autentic si constant sunt cuvintele care definesc “cât de complicat este să faci acte de cultură”.

Ce te interesează pe tine, din punct de vedere cultural, la România anului 2022?

Ca oamenii să își păstreze deschiderea și curiozitatea pentru frumos. Îmi doresc ca artiștii care fac acte de cultură să și le ducă mai departe. Asta ne conectează și ne unește până la urmă.

Poți să-mi dai un exemplu de acte culturale recente de la noi care ți-au plăcut în mod deosebit?

Mie îmi place ce fac cei de la Școala de la Piscu, unde am filmat și noi în 2020. Las aici un link: https://www.youtube.com/watch?v=Eyc3PI_UMpM

Îmi plac asocierile acestea în care ne susținem unii pe ceilalți și îmi doresc ca și anul acesta să ajung în locuri la fel de speciale, unde oamenii înglobează cultura și pasiunea pentru arte ca să dea mai departe tot oamenilor cel mai frumos rezultat.

Eu oricum apreciez pe toată lumea care a cântat, pictat, dansat, sunt de apreciat toți, mai ales în contextul anului peste care am trecut, în care toată lumea s-a chinuit, fie online sau offline, să se țină aproape.

Evoluăm, stagnăm, involuăm noi, în ultimii ani, din punct de vedere cultural? Ce te ajută pe tine, ca artist, ce te pune pe gânduri?

Oamenii au avut puterea de a duce mai departe arta și cultura. Bine că nu s-au lăsat de treabă, apropo de acel “DE CE” despre care îți spuneam. Dintotdeauna, pasiunea ne-a împins cumva de la spate și ne-a ajutat să evoluăm. Această perioadă ne-a făcut să ținem cont de aspecte pe care înainte nu le luam în considerare. Cu toții ne-am uitat, de pildă, la piese de teatru și concerte online, iar asta e tot ce contează, căci cultura și arta ne-au ținut și de data astaaproape. Pe mine mă ajută deschiderea si susținerea oamenilor, căci fac parte dintr-un mediu în care oamenii nu se dau bătuți. Îmi iau motivația din pasiunea pentru muncă a acestui gen de oameni.

 

“Mi-e dor de sat și, mai ales, de oameni și poveștile lor, de duminica la poartă și de ajutorul vecinului”

Ce ți-ai dori să se întâmple, mai pregnant, mai vizibil, pe zona asta, într-un viitor nu foarte îndepărtat?

Noi am continuat să ne facem treaba. Ca artisti, am fost aici, am creat în continuare, iar în viitorul apropiat ar fi fain să avem parte de mai multă susținere și din partea autoritătilor, să avem mai multe spatii creative, mai multe săli de spectacole. Noi în ultimii doi ani nu ne-am dat bătuți, ne-am adaptat cum s-a putut, am lucrat mai mult prin intermediul online-ului și am încercat să-i bucurăm în continuare pe cei care ne urmăresc, cu proiecte mai mici sau mai mari, dar din suflet.

2021 a fost un an greu pentru artiști. Cum te-ai descurcat?

Da, a fost dificil, cu atât mai mult pentru noi, căci proiectul nostru este unul cu o ochestră live. Dar am evoluat ca proiect și am ajuns într-un punct culminant, odată cu pandemia din cauza căreia am fost nevoiți să refuzămconcerte. Pe de altă parte, foarte greu a fost pentru noi și faptul că nu am putut ieși să împărtășim oamenilor ceea cefacem, mai ales că nu mai suntem 5, ci 14. Aș putea spune chiar că a fost mai greu decât să nu cântăm.

Ce pregătești pentru anul acesta?

De când am apucat drumul muzicii, mă pregătesc pentru anul acesta (râde). Cam atât de important este pentru mine ce urmează să facem. Scoatem un album nou, un vinil, și ne dorim un turneu. Asta așa, pe scurt. De mai bine de doi ani lucrez cu Alexei Turcan, am făcut muzică în studio, dar amândoi suntem de aceeași părere: muzica trebuie să fie CU, dar mai ales PENTRU oameni. Așa că ne-am adunat 12 muzicieni și, curajoși cum suntem, ne-am apucat deja de sesiunile de înregistrari în studio-ul Unda Recording. În martie, lansăm albumul “ROIESC”, care își propune să antreneze în jurul său o dezbatere despre amprenta culturală și tot ce ne reprezintă. În momentul acesta ne-am apucat de filmat un videoclip și abia așteptăm să îl arătăm lumii. Îmi propun să le cânt oamenilor cât mai mult, să ajungem pe scene mici sau mari și sper ca albumul nostru să îi facă pe oameni să roiască chiar și pentru o clipăprin furtună cu noi. Să ne zicem răspicat, cu CAPS ȘI BOLD, despre orice gând care pare trăsnit sau imposibil.

„Dorul e cel mai frumos cuvânt din Univers. Eu mi l-am și tatuat” spui într-un interviu. Care sunt dorurile unei tinere de 26 de ani, la început de an?

În fiecare an, de Sărbători, obișnuiesc să merg acasă, în locul în care am crescut. Vin încărcată de acolo, sunt toate dorurile mele de până la vârsta asta, apusul, ulița, familia mea, drumul până la bunica, ieșitul cu prietenii din liceu. Dorul este un sentiment care m-a maturizat. Pentru mine a fost mai mult ca un proces de conștientizare și a început din momentul din care am plecat de acasă. Mi-e dor de sat și, mai ales, de oameni și de poveștile lor, de duminica la poartă și de ajutorul vecinului, de sentimentul de empatie. Tot timpul mi-am dorit să plec de acolo dar, de fapt, acolo a început totul...

“Noi, la oraș, vrem ca totul să se întâmple aici și acum, dar natura m-a învățat să văd rânduiala lucrurilor”

Natura este pentru tine locul care te inspiră cel mai mult și subiectul despre care cânți cel mai mult. Ce ai învățat de la natură, în timpul petrecut în mijlocul ei?

Cursul firesc, asta învăț în continuare de la natură. Noi, la oraș, vrem ca totul să se întâmple aici și acum, dar natura m-a învățat să văd rânduiala lucrurilor. Natura îmi dă sentimentul de libertate, fie și pentru scurt timp, un apus, un rasărit pe malul mării, de exemplu. Este cam singurul loc unde mă mai simt liberă. Tot natura m-a ajutat să pun primele versuri pe foaie. Pădurea, brazii înțelepți din mijlocul ei sunt foarte buni ascultători.

Te-ai născut înt-un sătuc din frumoasa Bucovină și ai venit pân’ la București ca să îți urmezi visul, să-ți găsești un sens, un rost. Ai găsit aici ce-ți doreai?

A fost un drum cu suișuri și coborâșuri. La început a fost greu, acum ne-am împrietenim, eu și Bucureștiul. El își vede de goana lui și eu de a mea. Pot doar să îi mulțumesc pentru oamenii pe care mi-i i-a dăruit. Eu cred că Bucureștiul este o metaforă, noi cu toții plecăm să ne aflăm pe noi. La mine s-a întâmplat să fie acest oraș, care a fost darnic cu mine. Experiențe, prieteni, dragoste, cunoaștere aici le-am aflat și învătat. Uneori ne ia toată viața să ne dăm seama cine suntem și ne mai pierdem pe drum. Tocmai de aia e bine să fim înrădăcinați.

Ce-i dorești României, ce le dorești românilor, de Ziua Culturii Naționale?

Le doresc timp, mai mult decât ne putem permite deja. Cine nu și-ar dori mai mult timp să poată să-șiîndeplinească toate dorințele? Poate unii își doresc timp pentru a se asculta și redescoperi pe ei, pentru a se uita laun film bun sau pentru a citi romanul ăla pe care-l țin în casă de atâta timp, dar pentru care n-au avut niciodată parte de luxul de a se așeza și afunda între rândurile lui. Le doresc să meargă la un concert, ori la teatru, să-și bucure urechile și sufletul, să caute în ei cultura, cu toate ramurile ei, și să descopere ce parte a culturii le place mai mult. Pe mine asta m-ar face să mă simt împlinită și sunt sigură că și pe alții i-ar ajuta acest lucru.

Interviu realizat de Anca Nicoleanu