10 ani de la Colectiv – Ce am învățat ca societate?
30 Octombrie 2025, 07:44
Se împlinesc zece ani de la incendiul din clubul Colectiv, una dintre cele mai mari tragedii din istoria recentă a României. 65 de tineri și-au pierdut viața, iar alți zeci au rămas marcați pe viață. Evenimentul a declanșat un val de proteste și o mobilizare civică fără precedent, sintetizată în sloganul „Corupția ucide”. Dar ce s-a schimbat, cu adevărat, în acest deceniu?
În ediția din această seară a emisiunii Timpul Prezent, începând cu ora 18:00, discutăm despre felul în care societatea românească s-a transformat după Colectiv, cum s-a activat societatea civilă, ce reforme au urmat și cât de vigilenți am devenit față de acțiunile decidenților politici.
Invitata ediției este Ioana Avădani, președinta Centrului pentru Jurnalism Independent, una dintre cele mai lucide voci ale spațiului public din România.








