Mircea Cărtărescu citește ultimul cânt al Levantului, la lecturile de carantină de la GPS CULTURAL. De la ora 17.30
05 Mai 2020, 06:19
Mircea Cărtărescu a început să scrie Levantul în 1987, pe vremea când era, după propriile-i spuse, ''un amărât de profesor la o şcoală generală din fundul Colentinei, proaspăt căsătorit şi cu o proaspătă fetiţă în cărucior.'' După primele cânturi a știut "că poemul avea să fie o epopee clasică, în douăsprezece părţi, şi că va cuprinde o lume autosuficientă şi completă, cu geografia şi istoria ei, cu poveştile ei amoroase şi politiceşti, cu intrigile şi trădările ei, cu filozofia şi fantasmele ei." A terminat Levantul cu doar câteva luni înainte de Revoluția din decembrie. O ''revoluţiune'' ce-avea să se dovedească la fel de suspectă ca şi cea din poema mea, scrie Mircea Cărtărescu. Îl ascultăm la lecturile de carantină de la GPS CULTURAL citind ultimul cânt al epopeii, de pe audiobook ul editat de Humanitas Multimedia.