Radio România – 92 de ani: ROLUL ELITELOR

Este titlul unei conferințe ținute în 1934 la Universitatea Radio de Radu Petrulian. Interesul ei rămâne viu și în zilele noastre deoarece mănunchiul de capete gânditoare de excepție al unei societăți constituie motorul care o face să progreseze eficient. Calitățile cerute acestor elite demonstrează că existența lor se transformă într-un bun național. Fără a fi numeroși, membrii lor îmbrățișează câteva idealuri: încearcă să se autodepășească, doresc să fie folositori celorlalți, nu se lasă ușor cuceriți de aparențe, cu alte cuvinte își păstrează, își cultivă spiritul critic. Aceste particularități au caracterizat câteva personalități din perioada interbelică și rememorarea lor e interesantă deopotrivă pentru înțelegerea acelor ani de emulație în diferite domenii ca și pentru cunoașterea oamenilor ca atare. Chemarea sistematică la Universitatea Radio a fost un act de cultură excepțional iar zecile de conferințe rostite pe calea undelor rămân, până azi, expresia gândirii românești elevate. Ne oprim la câteva nume, invitându-i pe ascultători să le judece, peste timp, rolul de formatori de opinie, de spirite creatoare dătătoare de forță societății românești în anii 1920-1940.

Astfel Grigore Antipa (1868-1944), biolog, creatorul Muzeului de istorie naturală din București, pornind de la pescuit, ridică o problemă veșnic actuală în societatea noastră: De ce România, o țară atât de bogată în resurse naturale, continuă să fie săracă? Răspunsul e fără echivoc: lipsa de mobilizare a oamenilor, mentalitatea falimentară că ”se poate și așa” izvorâtă tocmai din această situație paradoxală: resursele nu i-au motivat pe români să le valorifice ci le-au inculcat un dolce farniente, o anihilare a ambiției. Întemeietorul școlii noastre de ihtiologie chema tocmai această elită la un efort general de disciplinare, de solidarizare a tuturor păturilor sociale, prin însumarea energiilor individuale la fructificarea potențialului nostru material. Împlinirea acestui deziderat se lasă și azi așteptat.

Tudor Arghezi (1880-1967) conferențiază despre O carte, Biblia, cea mai răspândită lectură din lume; de fapt e vorba în primul rând de o carte ascultată (prin intermediul slujitorilor bisericii) și căreia i te supui. El o definește drept ”admirabilă nedumerire a melancoliei umane, cercetându-se omul sufletește”.

Poetul și filosoful Dan Botta (1907-1958) în Ideea destinului în poezia populară, după ce tratează moartea nupțială, cu referire la Miorița, se oprește la formarea poporului nostru – rezultat al conflictului între setea de imperiu a romanilor și poporul de eroi al tracilor. Și conchide puțin triumfalist că românii sunt singurii moștenitori ai ideii imperiale romane și, pe cale de consecință, purtătorii ei de-a lungul Evului Mediu.

O plajă amplă de subiecte aveau să ofere Mircea Eliade (1907-1986) și Nicolae Iorga (1871-1940). Cel dintâi, istoric al religiilor, și-a conceput conferințele precumpănitor pe tema Indiei – țara fascinantă unde a petrecut atâta timp. Un rafinament neegalat îl face pe Eliade să abordeze subiecte permanent actuale și care îndeamnă la reflecție: valoarea călătoriilor, rugăciunea, tehnica lecturilor, contemplarea, meditația, distracția și odihna mentală, singurătatea, pierderea de timp.

Conferențiarul prin excelență al Universității radio rămâne Nicolae Iorga cu cele 110 emisiuni adunate, cum aminteam și data trecută, în volumul Sfaturi pe întuneric. Așa cum cele 11 mii de titluri ale lucrărilor sale ating subiecte de la historiologia lumii la descrierea măruntei comunități istriote – tot astfel conferințele tratează acele subiecte considerate de el esențiale pentru cultura românilor. Istoriograful Radiodifuziunii române, regretatul Eugen Denize, avea să scrie, pe bună dreptate: ”N. Iorga a fost cel mai autentic tribun al neamului românesc, omul care a înțeles să jertfească totul, chiar și viața, pe altarul binelui patriei și al apărării poporului său”.

Publicarea integrală a conferințelor rostite la Radio acum 8-9 decenii, ar aduce în atenția ascultătorilor de azi, odată mai mult, perenitatea preocupărilor intelectuale ale elitelor interbelice.

Georgeta Filitti