REConCHILLiant cu Daniela Rei Vișan:Florin Mihăescu un mărturisitor al TRADIȚIEI

” Dar întorcându-se, Petru a văzut venind după el pe ucenicul pe care îl iubea Iisus, acela care la Cină s-a rezemat de pieptul lui și i-a zis: Doamne , cine este cel ce Te va vinde?

Pe acesta deci, văzându-l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla?

Zis-a Iisus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie.

De aceea a ieșit cuvântul acesta între frați, că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri ci: dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu?

Acesta este ucenicul care mărturisește despre acestea și care a scris acestea, și știm că mărturia lui e adevărată.”

Ioan 21.20-21.24

Sâmbătă 25 aprilie
2020 de la ora 14,30 vă propunem câteva file sonore din fonoteca de aur a
radioului.Vom difuza un fragment
dintr-un interviu realizat în
urmă cu aproximativ 10 ani cu domnul
Florin Mihăescu, Mare Maestru de onoare al Ordinului Byzantin al Sfântului
Mormânt.

Vom tâlcui câteva întâmplări din Vechiul și Noul
Testament și vom explica câteva aspecte legate de unele ordine cavalerești care, depășind tăvălugul vremurilor, funcționează și astăzi.

Vom discuta despre
duminica Tomei, despre îndoiala ce
pătrunde în sufletul celui care încearcă să se desprindă de mlaștina
materiei, dar și despre bucuria recunoașterii Celui Înviat : ” Domnul meu și Dumnezeul
meu!” exclamă Toma, unind prin
această mărturisire puterea regală cu
cea sacerdotală, construind asfel o cruce simbolică, vizibilă doar cu ochii
minții ; vom rememora câteva momente semnificative referitoare
la aparițiile Domnului Iisus imediat după Învierea Sa; învățăturile transmise atunci ucenicilor Săi
sunt și acum încărcate de taină. Vom nuanța conceptul de dragoste ,
apelând la limba greacă, evidențiind astfel urcușul : eros, storge( atașament familial ), agape(
admirație, respect), philia ( comuniune, dragoste spirituală ).

Vom discuta și despre simbolismul SCĂRII, un simbol
frecvent folosit în Evanghelii, dar prea puțin explicat de-a lungul vremurilor.
În volumul său Simbolismul Scării în
Tradiția Creștină domnul Florin Mihăescu
scrie:

” Funcția propriu-zisă a simbolului nu este a preînchipui ( ceea ce presupune
lipsa celui preînchipuit), ci a descoperi și a se face părtaș ce cel descoperit.
Despre simbol se poate spune că el nu ”
seamănă” cu realitatea pe care o simbolizează, ci este părtaș acestei
realități.(...). Simbolul nu
este așadar o alegorie ( convenție), nu este metaforă ( imaginație) , ci realitate transfigurată care deschide cunoașterea spre
misterele Ființei și ale lumii și spre trăirea lor rituală. ” Prin simbol se poate stabili o imensă
posibilitate de comuniune cu stările spirituale ale ființei, în afara aceleia prin cuvântul textelor sacre și
prin reprezentările iconografice, ele însele de multe ori impregnate de
simboluri.(...)

Din mulțimea
simbolurilor pot sta în prim plan simbolul crucii, al arborelui cosmic și al
scării.(...) scara oferă un simbolism complet: ea este, s-ar putea spune,
un fel de ” punte” verticală care se înalță traversând toate lumile și care permite
parcurgerea întregii ierarhii din treaptă
în treaptă;și, în același
timp, treptele reprezintă înseși lumile, adică diferitele niveluri sau grade
ale Existenței universale ”, după cum
afirma și A.K. Coomaraswamy în Arborele lumii.

Tot pentru ediția
de sâmbătă 25 aprilie 2020 a emsiunii REConChilliant am selectat un fragment semnificativ
în care domnul Florin Mihăescu comentează
cele două teofanii din Vechiul
Testament, cunoscute publicului drept ” Scara lui Iacob” și ” lupta lui Iacob
cu Îngerul”.

Visul lui Iacob, în
care i-a apărut o scară pe care urcau și coborau îngerii, ridicarea unui stâlp din piatra pe care își așezase
creștetul, nu este altceva decât consacrarea casei lui Dumnezeu- Bethel. Tot în volumul Simbolismul
Scării în Tradiția Creștină domnul Florin Mihăescu explică: ” Iacob are așadar o viziune paradisiacă, urcând el însuși în
lumea îngerilor, ca intermediară între Dumnezeu și om. Această scară devine un model pentru posibilitățile omului de a urca
spre cer.(...) cele șapte zile ale creației constituie prima scară din
tradiția iudeo-creștină. Este o scară descendentă, simbol al catabazei prin
care Dumnezeu a făcut lumea.Parcursă în
mod invers, ascendent, ea poate deveni un model de urmat, o anabază
pentru recâștigarea unității divine. Cele două parcursuri simbolizate de cei
doi stâlpi verticali ai scării, treptele fiind tot atâtea etape ale urcușului
spre îndumnezeire( sens microcosmic).”

În ceea ce privește
lupta lui Iacob cu Îngerul, domnul Florin Mihăescu tâlcuiește:” Această întâlnire nu este una
pasivă, e o luptă. Nu poți recunoaște necunoscutul dacă nu ai contact cu el,
dacă nu te lupți cu el. Cunoașterea este
actul suprem care nu se desăvârșește decât la capătul unei căutări, al unei
lupte. În această luptă nedecisă , în care nici necunoscutul, nici Iacob nu
pot învinge, apare un episod straniu(...) Articulația la care a fost atins
Iacob este în același timp o separație și o legătură, un nod care concentrează
o forță și o poate elibera, transformând-o. Văzând că nu îl poate învinge,
necunoscutul îi vorbește. Dar Iacob se simte puternic și nu-l slăbește,
cerându-i binecuvântarea. El forțează astfel coborârea harului,
comuniunea.(...) Din acel moment, numele se schimbă, esența lui ia nu numai
chipul, ci și asemănarea cu Dumnezeu. Este suprema realizare spirituală.(...)
Iacob a pus locului aceluia numele Peniel
( fața lui Dumnezeu) , căci și-a
zis: Am văzut pe Dumnezeu în față și sufletul meu a fost mântuit.(...)

Numai acum scara
lui Iacob este completă.Dacă Bethel
reprezintă un centru exoteric văzut, Peniel
rămâne un loc ascuns, un centru ocultat de lume. Cunoașterea lui Iacob începe
ca un drum spre hierogamie ( Lia și Rahela), continuă cu ” vederea ” lui
Dumnezeu, o comuniune cu misterul, îndumnezeirea.”

Desigur, toate
aceste învățături sunt greu de primit și
de deslușit în lumea de astăzi. Vibrația găndurilor noastre, a sufletelor noastre s-a îngreunata atât de mult, încât cu
greu mai poate rezona cu aceste învățături ce țin de miezul TRADIȚIEI .
Obișnuiți cu forfota lumii moderne, cu agitația care ne răvășește gândirea, cu
greu reușim să ne adunăm puterile sufletești pentru a încerca să privim dincolo
de formele îmbietoare ale materiei. Vrem să măsurăm, să cântărim, să posedăm ,
să etalăm . Uităm însă că duhul nu poate sălășlui într-o închisoare sau o
mlaștină a gândurilor. Depinde de fiecare dintre noi ce vom face cu
învățăturile transmise de maeștrii spirituali.

Foto: wordpress