Ascultă Radio România Cultural Live

125 de ani de la nașterea savantului Grigore T. Popa, patronul spiritual al Universității de Medicină și Farmacie din Iași

04 Mai 2017, 07:10

La 1 mai s-au implinit 125 de ani de la nașterea savantului Grigore T. Popa, patronul spiritual al Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Pentru a marca această zi specială, universitatea organizează o serie de manifestări care vor avea loc astăzi, de la ora 17.30, în Aula „George Emil Palade”.

Evenimentul debutează cu o conferință, „Grigore T. Popa – Dragostea în interbelic”, susținută de dr. Richard Constantinescu, cadru didactic la disciplina Istoria Medicinei, autor și iatroistoriograf. Tema conferinței este corespondența savantului cu soția sa, Florica, începând cu scrisorile pe care i le-a trimis în timpul Primului Război Mondial, apoi cele scrise din America, între 1925-1926, unde Grigore. T. Popa ajunsese cu o bursă Rockefeller și terminând cu cele concepute în cea mai neagră perioadă a vieții, când se ascundea de comuniști în subsolul Institutului de Anatomie din București.

În holul central din faţa Aulei „George Emil Palade” va avea loc vernisajul expoziției documentare „Grigore T. Popa”, cu fotografii și documente inedite.

Evenimentul se încheie cu lansarea volumului „Pericolul neisprăviților”, care face parte din seria de autor „Grigore T. Popa”, inițiată și coordonată de dr. Richard Constantinescu. „Sunt texte din perioada 1914-1940, scrise de Grigore T. Popa în diverse publicații, dar și un text nepublicat, <Pentru ce vă ucideți>, scris după încetarea Primul Război Mondial. Cel din 1914 reprezintă debutul său publicistic în revista <Neamul românesc>  a lui Nicolae Iorga. Cele mai multe articole sunt din revista pe care el a coordonat-o, <Însemnări ieșene>”, a declarat dr. Richard Constantinescu. Cuvântul înainte îi aparține dl. Theodor Paleologu și prefața este semnată de dl. Liviu Antonesei.  Volumul va fi prezentat de scriitorul Liviu Antonesei și de prof. univ. dr. Ostin Mungiu.

Interviu cu dr. Richard Constantinescu, cadru didactic la disciplina Istoria Medicinei, autor și iatroistoriograf, Universitatea  de Medicină și Farmacie din Iași - la ora 14.00, în cadrul emisiunii Știința în cuvinte potrivite

Prea obosit ca să mai decizi? Cum te ajută AI-ul să dormi mai bine
Știință 29 Ianuarie 2026, 17:25

Prea obosit ca să mai decizi? Cum te ajută AI-ul să dormi mai bine

Tot mai mulți români caută pe Google „cum să adormi repede”, iar oboseala nu mai este doar fizică, ci și...

Prea obosit ca să mai decizi? Cum te ajută AI-ul să dormi mai bine
Dr. Marius Novac: „Terapia durerii este o știință care, în ultimii 20 de ani, a luat un avânt destul de mare. Ne ajută enorm tehnica”
Știință 29 Ianuarie 2026, 15:19

Dr. Marius Novac: „Terapia durerii este o știință care, în ultimii 20 de ani, a luat un avânt destul de mare. Ne ajută enorm tehnica”

„Durerea este o realitate post-operator, pre-operator și este ceva ce nu putem...

Dr. Marius Novac: „Terapia durerii este o știință care, în ultimii 20 de ani, a luat un avânt destul de mare. Ne ajută enorm tehnica”
CULMEA Curiozității, un podcast pentru copii și părinții lor
Știință 29 Ianuarie 2026, 13:34

CULMEA Curiozității, un podcast pentru copii și părinții lor

CULMEA Curiozității este un podcast pentru copii și părinții lor, construit din întrebări, nu din lecții. Fără ecrane...

CULMEA Curiozității, un podcast pentru copii și părinții lor
Neal Stephenson în limba română: Era de diamant
Știință 29 Ianuarie 2026, 11:00

Neal Stephenson în limba română: Era de diamant

Romanul Era de diamant al scriitorului american Neal Stephenson n-a avut prea mult noroc în limba română. Deși a...

Neal Stephenson în limba română: Era de diamant
Prof. dr. Cristian Sebastian Vlad, Președintele Patronatului Medicilor Stomatologi din România: „Noi, ca Patronat, considerăm că acest proiect (n.r. AP-STOMA) este binevenit, doar că sunt anumite neajunsuri care trebuie dezbătute”
Știință 28 Ianuarie 2026, 18:27

Prof. dr. Cristian Sebastian Vlad, Președintele Patronatului Medicilor Stomatologi din România: „Noi, ca Patronat, considerăm că acest proiect (n.r. AP-STOMA) este binevenit, doar că sunt anumite neajunsuri care trebuie dezbătute”

Programul AP-STOMA  este o inițiativă recentă a Ministerului Sănătății prin care se creează pentru prima dată un...

Prof. dr. Cristian Sebastian Vlad, Președintele Patronatului Medicilor Stomatologi din România: „Noi, ca Patronat, considerăm că acest proiect (n.r. AP-STOMA) este binevenit, doar că sunt anumite neajunsuri care trebuie dezbătute”
George-Cristian Ioan: „Cred că întotdeauna, pentru a găsi răspunsuri potrivite, primul pas e să punem întrebările potrivite”
Știință 28 Ianuarie 2026, 17:45

George-Cristian Ioan: „Cred că întotdeauna, pentru a găsi răspunsuri potrivite, primul pas e să punem întrebările potrivite”

Dezbaterea publică despre scăderea vârstei răspunderii penale a minorilor revine constant în atenția societății...

George-Cristian Ioan: „Cred că întotdeauna, pentru a găsi răspunsuri potrivite, primul pas e să punem întrebările potrivite”
De la sociologie la medicină: ce ne învață analiza rețelelor personale
Știință 27 Ianuarie 2026, 18:40

De la sociologie la medicină: ce ne învață analiza rețelelor personale

Cine sunt oamenii care ne înconjoară și cât de mult contează ei în viața noastră? Pot rețelele personale pe...

De la sociologie la medicină: ce ne învață analiza rețelelor personale
Mihaela Dinu, psiholog: „Violența extremă nu se întâmplă din senin. Trebuie să fim atenți la orice semnal pe care ni-l dă copilul”
Știință 27 Ianuarie 2026, 14:50

Mihaela Dinu, psiholog: „Violența extremă nu se întâmplă din senin. Trebuie să fim atenți la orice semnal pe care ni-l dă copilul”

Cazul dramatic din județul Timiș, unde adolescenți de 13 și 15 ani au fost implicați în uciderea unui alt adolescent,...

Mihaela Dinu, psiholog: „Violența extremă nu se întâmplă din senin. Trebuie să fim atenți la orice semnal pe care ni-l dă copilul”
Ascultă live

Ascultă live

23:30 - 00:00
Lounge Music
Ascultă live Radio România Cultural
23:05 - 00:00
Teatrul National Radiofonic
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
23:30 - 00:00
English 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
23:00 - 00:00
reluare: MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
23:00 - 00:00
TEATRU SCURT
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
23:00 - 01:00
Teatru radiofonic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
22:00 - 00:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri