CONSULTAȚII – 18 DECEMBRIE 2021 Cum să slăbim sănătos
18 Decembrie 2021, 06:00
Specialiștii în nutriție avertizează apăsând butonul roșu de ”Panică!”, în ceea ce privește obezitatea, cea mai des amintită comorbiditate în contextul numeroaselor cazuri grave de COVID-19, dar și butonul verde, care îndeamnă la ”Acțiune!”. În prezent, atingerea greutății optime pentru sănătate nu mai reprezintă doar o dorință de ordin estetic, ci este mai degrabă o necesitate de sănătate. Obezitatea poate fi învinsă cu ajutorul unor programe nutriționale adaptate fiecărei persoane și ele trebuie inițiate cât mai curând posibil, atât pentru a rezolva parte din problemele de sănătate care vin odată cu ea, dar mai ales în contextul gestionării unei eventuale infecții cu virusul SARS-CoV-2. Subiectul va fi abordat de Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, invitata ediției de sâmbătă, 18 decembrie, a emisiunii CONSULTAȚII. Realizator Marilena Frâncu.