Ascultă Radio România Cultural Live

Dimensiunea științifică a artei: Andreia Petcu -  Ce efect a avut programul Domnul STIMescu la muzeu? ep. 4

04 Noiembrie 2021, 08:47

Proiectul Domnul STIMescu la muzeu se adresează cadrelor didactice din învățământul primar și preșcolar și are ca obiectiv stimularea învățării științelor prin intermediul patrimoniului cultural.

Dl. STIMescula muzeu, este un program național de educație prin cultură organizat de Asociația Learning by Teaching, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi. Programul STIMescu propune desfășurarea unor ateliere didactice integrate online, destinate unui grup de 100 de echipe de cadre didactice (din învățământul preșcolar și primar), cadre didactice care fac parte din zone cu acces limitat la cultură (în special din mediul rural). 

Numele Domnului STIMescu este acronimul de la: Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică.

În cadrul proiectului (aprilie-noiembrie 2021), peste 100 cadre didactice din întreaga țară au participat la 10 ateliere aplicate și integrate, desfășurate exclusiv on-line. Atelierele vor fi susținute de către o echipa mixtă , educatori muzeali și un lector formator cu experiență în actul predarii, atât în învățământul universitar cât și cel preuniversitar.

Proiectul Dl. STIMescula muzeu este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

https://stimescu.ro

https://www.youtube.com/channel/UCfGyPqEzobKDnjjNtDT4y8g

Foto din arhiva Asociației Learning by Teaching

Interviu cu Andreia Petcu, ecolog, profesor, inițiatoarea proiectului Dl. STIMescu la muzeu, co-fondatoare a Asociației Learning by Teaching

Realizator Mihaela Ghiță

„Einstein în timp și spațiu - povestea unică a unui om care a redefinit modul în care percepem universul și locul nostru în el”
Știință 30 Aprilie 2025, 14:00

„Einstein în timp și spațiu - povestea unică a unui om care a redefinit modul în care percepem universul și locul nostru în el”

„În  Einstein în timp și spațiu , talentatul jurnalist științific Samuel Graydon răspunde la această...

„Einstein în timp și spațiu - povestea unică a unui om care a redefinit modul în care percepem universul și locul nostru în el”
Trecut, prezent și viitor — toate se întâmplă în același timp?
Știință 30 Aprilie 2025, 14:00

Trecut, prezent și viitor — toate se întâmplă în același timp?

Oamenii de știință susțin că, la nivel fundamental,  nu există nicio diferență reală între trecut și viitor ....

Trecut, prezent și viitor — toate se întâmplă în același timp?
Dr. Liliana Chițanu: “Studiile au dovedit că nu există nicio legătură între vaccinarea anti-HPV și insuficiența ovariană”
Știință 30 Aprilie 2025, 12:26

Dr. Liliana Chițanu: “Studiile au dovedit că nu există nicio legătură între vaccinarea anti-HPV și insuficiența ovariană”

  În perioada 27 aprilie – 3 mai, este marcată  Săptămâna Europeană a Imunizării  cu scopul...

Dr. Liliana Chițanu: “Studiile au dovedit că nu există nicio legătură între vaccinarea anti-HPV și insuficiența ovariană”
Raportul de gardă: Sângele din cordonul ombilical conține biomarkeri epigenetici care pot fi analizați pentru a depista riscul de boli de-a lungul vieții
Știință 29 Aprilie 2025, 13:42

Raportul de gardă: Sângele din cordonul ombilical conține biomarkeri epigenetici care pot fi analizați pentru a depista riscul de boli de-a lungul vieții

”Noi cercetări care vor fi prezentate la  Digestive Disease Week (DDW) 2025  sugerează că sângele din...

Raportul de gardă: Sângele din cordonul ombilical conține biomarkeri epigenetici care pot fi analizați pentru a depista riscul de boli de-a lungul vieții
Prof. univ. dr. Doina Azoicăi: “Vaccinurile sunt mult diferite față de cele pe care le-am făcut noi, în copilărie, dar în sens pozitiv”
Știință 29 Aprilie 2025, 11:06

Prof. univ. dr. Doina Azoicăi: “Vaccinurile sunt mult diferite față de cele pe care le-am făcut noi, în copilărie, dar în sens pozitiv”

Conform datelor  Organizației Mondiale a Sănătății , în ultimii 50 de ani, vaccinurile au salvat peste 154 de...

Prof. univ. dr. Doina Azoicăi: “Vaccinurile sunt mult diferite față de cele pe care le-am făcut noi, în copilărie, dar în sens pozitiv”
Călin Alexa: "Strategia Europeană pentru Fizica Particulelor este documentul care trasează direcțiile domeniului pentru următorii 40-50 de ani"
Știință 28 Aprilie 2025, 11:08

Călin Alexa: "Strategia Europeană pentru Fizica Particulelor este documentul care trasează direcțiile domeniului pentru următorii 40-50 de ani"

  În martie 2024, Consiliul CERN a inițiat cea de-a treia actualizare a Strategiei Europene pentru Fizica...

Călin Alexa: "Strategia Europeană pentru Fizica Particulelor este documentul care trasează direcțiile domeniului pentru următorii 40-50 de ani"
„La jocurile de noroc nu există câștig. Poate să existe câștig pe o perioadă scurtă, pe o perioadă lungă, dar într-un final, trăgând linie, este o pierdere majoră”
Știință 24 Aprilie 2025, 16:20

„La jocurile de noroc nu există câștig. Poate să existe câștig pe o perioadă scurtă, pe o perioadă lungă, dar într-un final, trăgând linie, este o pierdere majoră”

24 Aprilie 2025 Ultima parte a interviului realizat cu un fost dependent de jocuri de noroc, un om care a avut marea șansă...

„La jocurile de noroc nu există câștig. Poate să existe câștig pe o perioadă scurtă, pe o perioadă lungă, dar într-un final, trăgând linie, este o pierdere majoră”
Georgian Șchiopu: Strategiile pe care noi le promovăm sunt reducerea promovării jocurilor de noroc, reducerea accesibilității pariurilor online...
Știință 24 Aprilie 2025, 16:10

Georgian Șchiopu: Strategiile pe care noi le promovăm sunt reducerea promovării jocurilor de noroc, reducerea accesibilității pariurilor online...

”Nu numai jocul online, dar și ceea ce se numește ”pariuri sportive” este cu totul și cu totul alt gambling...

Georgian Șchiopu: Strategiile pe care noi le promovăm sunt reducerea promovării jocurilor de noroc, reducerea accesibilității pariurilor online...
Ascultă live

Ascultă live

21:00 - 21:10
Povestea de seară
Ascultă live Radio România Cultural
21:00 - 21:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
21:00 - 22:00
Deutsch 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
21:00 - 22:00
RAPSODIILE MILENIULUI III (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
21:00 - 21:26
Italiano 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:10 - 22:00
CU INIMA DESCHISĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
20:10 - 21:30
Special pentru tine
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
19:03 - 23:59
CLUB 105,6
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
21:00 - 22:00
Emisiune în lb. sârbă
Ascultă live Radio România Timișoara FM
21:03 - 21:08
Sport
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru