PORTRET: Jacques-Yves Cousteau şi tainele adâncurilor

Motto: „Viitorul este în mâinile celor care explorează… iar ei descoperă toată frumuseţea mării în timp ce traversează mereu frontiere îndepărtate, astfel dezvoltându-se pentru omenire o dragoste infinită pentru natură.” – Jacques-Yves Cousteau

Vineri, 11 iunie, se împlinesc 111 ani de la naşterea lui Jacques-Yves Cousteau, ofițer francez de marină, oceanograf, inventator, realizator de film şi scriitor. A fost una dintre cele mai cunoscute personalităţi din domeniile științelor naturii și ecologiei din secolul al XX-lea, realizând numeroase expediții de cercetare a mărilor, la bordul celebrei ambarcațiuni Calypso. Documentarele pe care le-a realizat, despre adâncurile mărilor, au fost recompensate cu cele mai prestigioase premii internaționale, iar cărțile pe care le-a publicat, au primit aprecieri dintre cele mai elogioase.

Jacques-Yves Cousteau s-a născut la 11 iunie 1910, la Saint-André-de-Cubzac, departamentul Gironde, Franța, fiind fiul lui Daniel Cousteau, avocat internațional și al lui Elisabeth Cousteau.

Jacques-Yves a descoperit marea pe coastele mediteraneene din aproprierea Marsiliei, unde locuia, apoi a realizat o expediție în jurul lumii, alături de colegii săi de clasă, unde va filma locuri și personaje inedite.

În anul 1923, a descris experienţele unei excursii în Mexic, în primul şi unicul său volum de autor, „O aventură în Mexic”.

În anul 1930, după absolvirea Collège Stanislas de Paris, a fost admis la Școala Navală din Brest, devenind ofițer canonier.

În perioada 1933 – 1935, a devenit ofițer al serviciului de informații al marinei franceze, iar la Toulon, unde activa pe nava „Condorcet”, a avut ocazia primelor experiențe submarine.

La 12 iulie 1937, se căsătoreşte cu Simone Melchior, cu care va avea doi copii, Jean-Michel (născut în 1938) și Philippe (născut în 1940).

A primit apoi, în calitate de ofiţer de marină, misiuni la Shanghai și în Japonia (1938), și în URSS (1939).

În perioada celui de-Al doilea Război Mondial, explorarea adâncurilor devine mai uşoară, după ce austriacul Hans Hass inventează aparatul de filmare submarină „Rolleimarin”, francezul Louis de Corlieu patentează labele de înot rapid și tot un francez, Yves le Prieur, va inventa butelia cu aer comprimat și detentor manual.

În iunie 1940, familia Cousteau se refugiază la Megève, unde vor cunoaşte familia Ichac, iar Jacques-Yves și Marcel erau apropiaţi de pasiunea pentru necunoscut: primul iubea lumea acvatică, iar cel de-al doilea, era pasionat de tainele muntelui.

În anul 1943, s-a turnat filmul „Epave”, ocazie cu care Cousteau și inginerul Émile Gagnan au inventat scafandrul autonom modern, o invenție care le va aduce şi beneficii financiare considerabiole.

În anul 1946, Jacques-Yves Cousteau inventează costumul cu volum constant, fabricat din cauciuc vulcanizat, realizat special pentru scufundări cu durate mari de timp în ape cu temperatură scăzută.

Tot în 1946, Jacques-Yves Cousteau împreună cu Philippe Tailliez și Frédéric Dumas au înfiinţat, la Toulon, Grupul de studii și cercetări submarine (GERS) care opera nava Élie Monnier, care a inaugurat activitatea scafandrilor autonomi în tainele subacvatice – în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic.

În anul 1949, va părăsi Marina franceză, pentru a înfiiinţa „Campaniile Oceanografice Franceze”, societate care va închiria de la milionarul irlandez Loel Guinness, un vechi dragor de mine, devenit feribot în Malta și botezat Calypso, după numele nimfei ce își avea sălașul pe o insulă din Mediterana. Nava va fi dotată cu un laborator mobil pentru cercetări oceanografice, iar partenerii lui Cousteau în expediţii vor fi, mai întâi, soția sa, Simone, fiul mai mic, Philippe, apoi numeroși oameni de știință – geologi, geofizicieni, biologi, zoologi, arheologi sau ecologiști.

În următorii 40 de ani, Cousteau va explora cu Calypso, în lung şi în lat, mările și oceanele lumii, în profunda biodiversitate a adâncurilor, realizând numeroase cercetări, filmări subacvatice, care au stat la baza a peste 50 de cărți, două enciclopedii, lungmetraje și documentare.

În anul 1959, Cousteau, împreună cu inginerii Jean Mollard și André Laban, a conceput minisubmarinul SP-350 denumit și Denise – „farfuria scufundătoare”, un vehicul subacvatic, cu două locuri, de formă rotundă, fără elice, propulsat de turbine cu jet de apă care poate ajunge la o adâncime de 350 m.

În anii 1960–1964, Cousteau va conduce programele „Precontinent” I şi II, care au avut ca obiect studiul capacității oamenilor de a locui într-o casă submarină, iar cercetările realizate în acest sens au constituit baza de plecare a peliculei „Lumea fără soare” (1964).

În anul 1965, Cousteau a mai construit alte două vehicule submarine, SP-500, care a atins adâncimea de 500 m și SP-1000, iar în 1966, a patentat alt două vehicule, denumite S-4000 Deepstar și S.P. 3000.

În octombrie 1966, are loc prima vizită a lui Cousteau în România, alături de Rainier al III-lea, suveranul Principatului Monaco și de vechiul său colaborator Jean Alinat. Motivul l-a reprezentat participarea la Adunarea Generală a Comisiei Internaționale pentru Cercetarea științifică a Mării Mediterane (CIESMM), la care Jacques-Yves Cousteau avea să fie ales în funcţia de secretar general. Cu această ocazie, Jean Alinat a prezentat, la București, ultima realizare cinematografică a acestuia, „Precontinent III”, filmul care relata experiența celor șase acvanauți care au trăit într-o sferă metalică ancorată la 100 m adâncime, timp de 21 zile și 17 ore, în perioada 17 septembrie-17 octombrie 1965, în largul Mării Meditarane.

În anul 1973, Cousteau, alături de cei doi fii ai săi, Jean-Michel și Philippe, a înființat „Societatea Cousteau” pentru Protejarea Vieții Acvatice, care în timp a ajuns la sute de mii de membri şi sedii deschise în întreaga lume.

În octombrie 1977, Cousteau efectuează a doua sa vizită în ţara noastră, propunând autorităţilor române să realizeze o expediție în Marea Neagră și la gurile Dunării, împreună cu Mihai C. Băcescu și dr. Alexandru Marinescu. Cu acest prilej nava Calypso a ancorat la Constanța și apoi a cercetat apele de la gurile Dunării, realizând studii privind gradul de poluare al Mării Negre și al Dunării. Tot atunci, Cousteau lansa pentru prima dată proiectul de înființare a Rezervației Biosferei Deltei Dunării, însă regimul de atunci s-a opus. Proiectul avea să se realizeze abia în anii 1990–1992, după căderea conducerii comuniste.

La 13 noiembrie 1990, Jacques-Yves Cousteau este ales membru de onoare al Academiei Române, la propunerea academicianului Mihai Băcescu.

Cousteau s-a aflat apoi în România, pentru a realiza un film de televiziune consacrat Dunării și deltei sale, în patru episoade, apoi, la 8 aprilie 1991, omul de ştiinţă şi-a prezentat discursul de recepție pentru primirea în rândul membrilor de onoare ai Academiei Române.

După divorţul de Simone Melchior Cousteau, el se recăsătoreşte, în anul 1991, cu Francine Triplet, cea care îi va mai dărui doi copii, Diane și Pierre-Yves.

În anul 1992, Cousteau a fost invitat oficial la conferința Națiunilor Unite pentru mediu și dezvoltare de la Rio de Janeiro, iar în 1993 a fost numit în Comitetul consultativ al Națiunilor Unite și consilier pentru dezvoltare durabilă al Băncii Mondiale.

În anul 1993, Cousteau a fost, din nou, oaspetele Bucureștiului, Universitatea conferindu-i titlul de „Doctor Honoris Causa”. De asemenea, Universitatea din București a fost printre primele în Europa care va înființa o „catedră Cousteau” în cadrul căreia se predau ecotehnia și geonomia, științe în care ecologia se îmbină cu tehnologiile marilor construcții.

În ianuarie 1996, nava Calypso a fost lovită accidental de un utilaj folosit la încarcarea-descărcarea navelor, și s-a scufundat în portul Singapore. După avaria gravă, nava a fost ulterior ridicată la suprafață, readusă în Franța și ancorată în portul La Rochelle.

Jacques-Yves Cousteau a fost observatorul întregului Ocean Planetar, studiindu-i gradul de poluare şi a demonstrat pericolul pe care-l reprezintă deșeurile industriale pentru marile fluvii (Nilul, Amazonul, Fluviul Galben etc.).

A fost coautor a zeci de volume despre lumea din adâncuri şi este autor sau coautor a numeroase lungmetraje şi documentare despre cercetările sale.

Cousteau a fost recompensat şi cu alte onoruri, premii şi distincţii: a fost director al Muzeului de Oceanografie din Monaco, în anul 1993 a fost numit, de către președintele Republicii Franceze, președinte al Consiliului pentru dreptul generațiilor viitoare, a fost membru al Academiei Franceze (1989), al Academiei Naționale de Televiziune, Artă și Știință din New York, al unor academii și societăți științifice din întreaga lume. A fost, de asemenea, distins cu Sierra Club John Muir Award (1976), Premiul Internațional „Pahlavi”, oferit în 1977 de guvernul iranian, cu Premiul Academiei Naționale de Televiziune, Artă și Știință din New York (1987), cu Medalia „Prințul Albert Ier de Monaco” (1988), Honorary Companion of the Order of Australia (26 ianuarie 1990), Premiul internațional catalan oferit de Institutul de Studii Mediteraneene din Barcelona (1991), cu Medalia Institutului Smithsonian (1996) şi a fost distins, de asemenea, cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare. A fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa a numeroase universităţi de prestigiu din întreaga lume

Jacques-Yves Cousteau a trecut la cele veşnice la 25 iunie 1997, la Paris, în urma unui infarct, la vârsta de 87 de ani.

După dispariţia sa, organizația „Cousteau Society” și Francine Cousteau, a doua soție și văduva exploratorului, au strâns sumele necesare renovării și întreținerii navei Calypso, care este destinată, de-acum, expozițiilor educaționale.

de Razvan Moceanu - RADOR