PORTRET: Maria Montessori – prima femeie medic din Italia şi metoda sa pedagogică inovativă

Luni, 31 august, se împlinesc 150 de ani de la naşterea medicului şi pedagogului italian Maria Montessori, cea care a creat o metodă specială de educare a copiilor mici cunoscută sub numele de ”metoda Montessori”, care încurajează dezvoltarea naturală a personalității copilului prin învățare prin atingere și mișcare liberă într-un mediu favorabil.

Maria Tecla Artemisia Montessori s-a născut la 31 august 1870, în orașul Chiaravalle din Italia.

În anul 1875, familia Montessori s-a mutat la Roma, iar anul 1876, Maria a fost înscrisă la școala de stat.

În perioada 1886-1890, a studiat la Institutul Tehnic ”Leonardo da Vinci”, pregătindu-se să devină inginer.

Interesant este faptul că după absolvire, în timp ce părinții săi au încurajat-o să urmeze o carieră în învățământ, acesta fiind unul dintre domeniile în care femeile puteau să evolueze, Maria a dorit să urmeze școala medicală și să devină doctor.

În anul 1890, ea s-a înscris la Universitatea din Roma unde a studiat fizica, matematica și științele naturale, iar după doi ani a primit diploma de absolvire.

S-a înscris apoi la Facultatea de Medicină din Roma, devenind prima femeie care a studiat medicina în ţara sa, însă s-a confruntat cu numeroasele prejudecăți ale colegilor săi şi vremurilor sale, realizând singură disecțiile, deoarece clasele mixte nu erau permise pe atunci.

Pentru a putea să-şi plătească studiile, Maria Montessori a oferit lecţii particulare şi a primit numeroase burse de studiu.

La 10 iulie 1896, a absolvit Facultatea de Medicină, devenind prima femeie medic din Italia.

Imediat după absolvire, a fost angajată la Spitalul San Giovanni de pe lângă Universitatea din Roma.

În anul următor, a devenit voluntar în cadrul unui program de cercetare al clinicii de psihiatrie de la Universitatea din Roma, iar activitatea sa însemna vizite la căminele pentru copii cu retard mintal.

După ce, în timpul unei vizite, îngrijitorul azilului i-a relatat faptul că cei mici adunau de pe jos firimiturile căzute după ce mâncau, maria Montessori a realizat că într-o cameră goală, nemobilată, copiii își doreau stimulare senzorială și activități pentru mâinile lor și că lipsa acestora contribuia la starea lor nefirească.

De aici pornea una dintre cele mai importante perioade de cerecetare în privinţa copiilor cu retard mintal.

În anul 1898, Maria a dat naştere unui băiat, Mario, rod al relaţiei sale cu psihologul şi psihiatrul Giusseppe Ferruccio Montesano. Relaţia cu Montesano ar fi putut deveni oficială prin căsătorie, însă în această situaţie, ea ar fi trebuit să renunţe la posibilitatea de a mai munci în domeniul delicat al educaţiei copiilor cu nevoi speciale. Maria a hotărât să-şi continue munca şi studiile, în detrimentul căsătoriei şi a căzut de acord cu iubitul ei să păstreze în secret relaţia, cu condiţia ca niciunul dintre ei să nu se căsătorească cu altcineva.

În 1898, Maria s-a adresat Congresului Național Medical din Torino, unde a susținut teoria controversată conform căreia lipsa unei pregătiri adecvate pentru copiii cu retard reprezenta cauza comportamentului lor, iar în anul 1899, a prezentat, în cadrul Congresului Pedagogic Național, o viziune a progresului social și economic pornind de la măsurile educaționale, susţinând reforma socială prin educație, un principiu care avea să-i călăuzească întreaga muncă de cercetare.

Ea s-a implicat, apoi, în Liga Națională pentru Educația Copiilor Retardați, fiind numită co-director, alături de Giusseppe Montesano, în cadrul Școlii pentru copii cu tulburări de comportament. Prezenţa în cadrul acestei şcoli va marca nu doar o etapă a activităţii ei de cercetare în domeniul copiilor cu probleme, dar şi o transformare a carierei sale, de la activitatea de medic la cea de pedagog.

Momentul de cotitură profesională, s-a suprapus peste un moment de nefericire personală accentuată: Giusseppe Montesano nu doar că nu îşi va recunoaşte niciodată fiul, dar decide să încalce înţelegerea secretă cu Maria, căsătorindu-se cu altă femeie, ba mai mult, decide ca fiul lor să fie dat spre îngrijire unei asistente. Este perioada în care Maria Montessori se izolează într-o mănăstire pentru a medita, însă va cunoaşte o transformare psihologică completă, ieşind din această etapă a vieţii cu o serie de obiective foarte clar conturate.

În anul 1901, Maria a părăsit Școala pentru copii cu tulburări de comportament, începând să studieze pe cont propriu filosofia educațională și antropologia, iar între anii 1904-1908 a fost lector al Școlii Pedagogice a Universității din Roma.

La 6 ianuarie 1907, Maria Montessori a deschis prima ”Casa dei Bambini” („Casa Copiilor”), într-unul dintre cele mai sărace cartiere din Roma, San Lorenzo.

Era momentul în care ea a început să lucreze cu copii normali, după o metodă care reunea toate cunoştinţele sale în domeniul pedagogic, realizând că cei mici își construiesc propriile lor personalități pe măsură ce interacționează cu mediul înconjurător, proces denumit, mai tâziu, auto-educație.

Maria Montessori a fost adepta principiului că educația începe la naștere și că primii ani din viața unui copil sunt cei care-l formează pe acesta cel mai mult, dar sunt și cei mai importanți, atât fizic cât și mental. Ea a consacrat câteva reguli foarte simple, pe care le-a pus în practică:

– Principiul de bază este auto-educarea copiilor și aplicarea celor învățate direct, imediat

– Crearea de grupe educaționale care acoperă 3 ani, spre exemplu: grupa 3-5 ani, sau 6-9, sau 7-10 ani

– Încurajarea copiilor să ia mereu decizii proprii pe care să le respecte

– Curățenia și aranjarea locului unde își desfășoară activitatea copiii sunt făcute de ei înșiși, în funcție de modul specific în care se autoconduc.

Metoda Montessori presupune că fiecare sală de clasă este echipată cu materiale ce permit, mai întâi, învățarea prin intermediul simțurilor și mai târziu prin citire, scriere, matematică avansată, iar în activitățile de predare sunt folosite artele vizuale, muzica și mișcarea.

În toamna anului următor, numărul „Caselor copiilor” ajunsese la cinci, din care patru erau deschise la Roma, iar una la Milano.

În anul 1909, ea a susținut primul ei curs pe teme pedagogice, la care au participat studenți italieni şi străini, iar cunoştinţele prezentate aici au fost reunite într-o primă lucrare publicată în același an, care avea să fie tradusă în SUA în 1912, sub titlul de ”Metoda Montessori”. Lucrarea a fost tradusă, în scurtă vreme, în peste 20 de limbi, devenind un punct de referință în domeniul pedagogic.

Principiile Mariei Montessori au fost adoptate, treptat, în multe țări europene și în întreaga lume, devenind „cod de conduită” universal valabil în educarea copiilor din numeroase culturi şi zone ale mapamondului.

După 15 ani în care Maria a trăit separată de fiul ei, cei doi se vor regăsi: într-o zi el se afla în curtea şcolii când a observat o femeie elegantă coborând dintr-o maşină şi privindu-l cu mare interes. S-a apropiat de ea şi i-a spus: „Ştiu că eşti mama mea şi nu vreau să ne mai despărţim niciodată”. Aveau să devină mamă şi fiu, inseparabili pentru tot restul vieţii.

În anul 1915, Maria vizita pentru prima dată Statele Unite ale Americii, unde au fost deschise apoi foarte multe școli bazate pe cursurile ținute de aceasta, apoi susţine numeroase conferinţe în întreaga lume, perioadă în care munca ei de cercetare a continuat.

S-a stabilit, apoi, la Barcelona, unde a înființat un seminar-laborator de pedagogie, iar în anul 1929, în timp ce se afla alături de fiul ei la primul Congres Internaţional Montessori, la Elsinore, în Danemarca, cei doi Montessori, au fondat Asociaţia Internaţională Montessori cunoscută astăzi simplu drept „AMI” o instituţie menită „să supravegheze activităţile şcolilor şi societăţilor din întreaga lume, dar şi instruirea profesorilor.”

În anul 1933, toate școlile Montessori din Germania au fost închise, au urmat cele din Italia, iar izbucnirea Războiului civil din Spania a făcut ca membrii familiei Montessori – Maria, fiul ei, soţia şi copiii acestora – să plece, în 1936, în Anglia, iar mai apoi, în Olanda.

În 1939, Maria Montessori și fiul său au plecat în India, pentru a susține cursuri de formare în pedagogie, însă după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind cetățeni italieni, Mario a fost arestat, iar mama sa a fost pusă în arest la domiciliu.

Abia în anul 1946, cei doi s-au reîntors în Olanda, iar un an mai târziu, Maria Montessori a susținut la sediul UNESCO dion Paris, o alocuțiune pe tema ”Educație și Pace”.

În anul 1949, ea a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, iar pentru munca ei, dr. Maria Montessori a primit nenumărate distincții și onoruri, precum decoraţia franceză „Legiunea de Onoare” şi numeroase doctorate de onoare ale unora dintre cele mai prestigioase universităţi din întreaga lume.

În anul 1951, avea, la Londra, ultima sa apariție publică, cu prilejul celui de-al IX-lea Congres Internațional Montessori.

Maria Montessori a plecat la Domnul la vârsta de 81 de ani, la 6 mai 1952, la Noordwijk, în Olanda.

Fiul ei, Mario, i-a urmat la conducerea Asociației Internaționale Montessori, iar de atunci, mii de grădinițe și școli din întreaga lume, inclusiv din România, funcționează după metoda Montessori.

În anul 1971, Mario Montessori a inaugurat primul centru al Asociaţiei Internaţionale Montessori, iar în anul 1989, Renilde Montessori, cea mai mică dintre nepoţii Mariei Montessori, a fondat FME, o organizaţie caritabilă non-profit, menită să promoveze educaţia Montessori, fiind de asemenea singurul centru Montessori de instruire din estul Canadei care oferă diploma AMI Montessori avizată, precum şi programe de certificat AMI.

Cei 2000 de absolvenţi ai AMI din Toronto Canada lucrează acum în peste 25 de state de pe tot globul, printre care şi România.

Răzvan Moceanu - RADOR