Ascultă Radio România Cultural Live

S-a stins din viaţă "doamna matematicii româneşti": Cabiria Andreian Cazacu, membru de onoare al Academiei Române

22 Mai 2018, 21:17

Academia Română anunţă cu profund regret stingerea din viaţă, marţi, 22 mai 2018, la vârsta de 90 de ani, a prof.univ.dr. Cabiria Andreian Cazacu, membru de onoare al Academiei Române, prima femeie conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, unul dintre reputaţii matematicieni români, cu o strălucită carieră în cercetare.

Cabiria Andreian Cazacu s-a născut pe 19 februarie 1928, la Iaşi, unde a urmat studii liceale între 1938-1944, pe care le-a finalizat la Bucureşti, după refugierea împreună cu familia, în anul 1944. Tot la Bucureşti a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe, Secţia de matematică, din cadrul Universităţii Bucureşti, avându-i ca profesori pe celebrii matematicieni Grigore Moisil, Dan Barbilian şi Simion Stoilow. Sub conducerea lui Dan Barbilian şi-a elaborat teza de licenţă cu tema "Grupuri nilpotente generalizate", iar în 1955 devine doctor în matematică, cu teza "Suprafeţe riemanniene normal exhaustibile", coordonată de Simion Stoilow. În 1967 obţine titlul de doctor docent în ştiinţe, susţinând teza "Clase de acoperiri riemanniene".

Imediat după absolvirea facultăţii, la numai 21 de ani, rămâne la Catedra de algebră, ca asistent universitar, pentru a deveni apoi lector, conferenţiar, profesor şi conducător de doctorat (din 1968), specialitatea Analiză complexă în cadrul Facultăţii de Matematică din Universitatea Bucureşti.

Cariera universitară a fost dublată de o strălucită activitate de cercetător în cadrul reţelei de institute ale Academiei Române, la Institutul de Matematică ce poartă numele mentorului său, "Simion Stoilow".

De-a lungul timpului, prof. Cabiria Andreian Cazacu a ocupat o serie de funcţii în învăţământul superior şi de cercetare. A fost şef al Catedrei de analiză matematică (1974-1975), decan al Facultăţii de Matematică (1976-1984). A fost "visiting profesor" la Freie Universitat din Berlin, la Universite Libre de Bruxelles, la Universitatea din Helsinki, Universitatea din Lodz, Universitatea Moncton din Canada.

Pasionată exclusiv de matematică, şi-a dedicat întreaga viaţă cercetării, obţinând rezultate importante în domeniul analizei matematice. Între direcţiile sale de cercetare s-au aflat: acoperirile riemanniene, unde a construit o teorie unitară bazată pe proprietăţile unei extensiuni, a introdus noţiunea de acoperire poliedrală, generalizând formula Hurwitz-Stoilow, a elaborat teoria reprezentărilor cvasiconforme şi a aplicaţiilor cvasiregulate, a introdus o nouă funcţie de dilatare, a construit o metodă de rezolvare a problemelor de tip Grotzsch-Teichmuller-Volkovîrski; a introdus o clasă de reprezentări mai vastă decât cele cvasiconforme, denumită "clasa O".

Activitatea sa ştiinţifică şi de cercetare s-a concretizat într-un număr important de studii şi monografii, precum: "Uber die normal ausschopfbaren Riemannschen Flachen" (1956), "Uber eine Formel von S. Stoilow" (1960), "Bemerkungen uber den Begriff der quasikonformen Abbidung" (1969), "Influence of orientation of the characteristic ellipses on the properties of the quasiconformal mappings" (1969), "Module inequalities for quasiregular mappings" (1976), "Ramification of Klein coverings" (1985), "Teoria funcţiilor de mai multe variabile complexe" (1971), publicată în limba germană, în două ediţii (1975 şi 1976), "Foundations of quasiconformal mappings" (2005).

Activitatea sa ştiinţifică internaţională s-a concretizat, de asemenea, în organizarea a nouă ediţii ale Seminarului Româno-Finlandez de Analiză Complexă şi în editarea câtorva volume de lucrări ale acestui seminar, publicate în prestigioasa colecţie "Lecture Notes in Mathematics" la Editura Springer. În 1998 a editat, la Editura World Scientific din Singapore volumul colectiv "Analysis and Topology" dedicat memoriei mentorului său, Simion Stoilow.

Prof. Cabiria Andreian Cazacu a fost aleasă membru onorific al Institutului de Matematică "Simion Stoilow" al Academiei Române şi a fost distinsă cu premiul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului (1964), cu premiul "Simion Stoilow" al Academiei Române (1968), cu ordinul "Meritul ştiinţific", cls. II (1986).

Preşedinţia României i-a conferit în anul 2000 Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer.

În martie 2006 a fost aleasă membru de onoare al Academiei Române.

Academicianul Solomon Marcus o numea "doamna matematicii româneşti", "un model de conştiinciozitate şi colegialitate, de corectitudine şi urbanitate, de modestie şi de generozitate", apreciind că "nicio istorie a matematicii româneşti nu va putea omite că profesorul Simion Stoilow a ales-o pentru a-i preda ştafeta".

Membrii Academiei Române aduc un pios şi respectuos omagiu la ceasul despărţirii de prof.univ.dr. Cabiria Andreian Cazacu, cercetător pasionat, care şi-a dedicat întreaga viaţă studiului matematicii superioare.

Prea obosit ca să mai decizi? Cum te ajută AI-ul să dormi mai bine
Știință 29 Ianuarie 2026, 17:25

Prea obosit ca să mai decizi? Cum te ajută AI-ul să dormi mai bine

Tot mai mulți români caută pe Google „cum să adormi repede”, iar oboseala nu mai este doar fizică, ci și...

Prea obosit ca să mai decizi? Cum te ajută AI-ul să dormi mai bine
Dr. Marius Novac: „Terapia durerii este o știință care, în ultimii 20 de ani, a luat un avânt destul de mare. Ne ajută enorm tehnica”
Știință 29 Ianuarie 2026, 15:19

Dr. Marius Novac: „Terapia durerii este o știință care, în ultimii 20 de ani, a luat un avânt destul de mare. Ne ajută enorm tehnica”

„Durerea este o realitate post-operator, pre-operator și este ceva ce nu putem...

Dr. Marius Novac: „Terapia durerii este o știință care, în ultimii 20 de ani, a luat un avânt destul de mare. Ne ajută enorm tehnica”
CULMEA Curiozității, un podcast pentru copii și părinții lor
Știință 29 Ianuarie 2026, 13:34

CULMEA Curiozității, un podcast pentru copii și părinții lor

CULMEA Curiozității este un podcast pentru copii și părinții lor, construit din întrebări, nu din lecții. Fără ecrane...

CULMEA Curiozității, un podcast pentru copii și părinții lor
Neal Stephenson în limba română: Era de diamant
Știință 29 Ianuarie 2026, 11:00

Neal Stephenson în limba română: Era de diamant

Romanul Era de diamant al scriitorului american Neal Stephenson n-a avut prea mult noroc în limba română. Deși a...

Neal Stephenson în limba română: Era de diamant
Prof. dr. Cristian Sebastian Vlad, Președintele Patronatului Medicilor Stomatologi din România: „Noi, ca Patronat, considerăm că acest proiect (n.r. AP-STOMA) este binevenit, doar că sunt anumite neajunsuri care trebuie dezbătute”
Știință 28 Ianuarie 2026, 18:27

Prof. dr. Cristian Sebastian Vlad, Președintele Patronatului Medicilor Stomatologi din România: „Noi, ca Patronat, considerăm că acest proiect (n.r. AP-STOMA) este binevenit, doar că sunt anumite neajunsuri care trebuie dezbătute”

Programul AP-STOMA  este o inițiativă recentă a Ministerului Sănătății prin care se creează pentru prima dată un...

Prof. dr. Cristian Sebastian Vlad, Președintele Patronatului Medicilor Stomatologi din România: „Noi, ca Patronat, considerăm că acest proiect (n.r. AP-STOMA) este binevenit, doar că sunt anumite neajunsuri care trebuie dezbătute”
George-Cristian Ioan: „Cred că întotdeauna, pentru a găsi răspunsuri potrivite, primul pas e să punem întrebările potrivite”
Știință 28 Ianuarie 2026, 17:45

George-Cristian Ioan: „Cred că întotdeauna, pentru a găsi răspunsuri potrivite, primul pas e să punem întrebările potrivite”

Dezbaterea publică despre scăderea vârstei răspunderii penale a minorilor revine constant în atenția societății...

George-Cristian Ioan: „Cred că întotdeauna, pentru a găsi răspunsuri potrivite, primul pas e să punem întrebările potrivite”
De la sociologie la medicină: ce ne învață analiza rețelelor personale
Știință 27 Ianuarie 2026, 18:40

De la sociologie la medicină: ce ne învață analiza rețelelor personale

Cine sunt oamenii care ne înconjoară și cât de mult contează ei în viața noastră? Pot rețelele personale pe...

De la sociologie la medicină: ce ne învață analiza rețelelor personale
Mihaela Dinu, psiholog: „Violența extremă nu se întâmplă din senin. Trebuie să fim atenți la orice semnal pe care ni-l dă copilul”
Știință 27 Ianuarie 2026, 14:50

Mihaela Dinu, psiholog: „Violența extremă nu se întâmplă din senin. Trebuie să fim atenți la orice semnal pe care ni-l dă copilul”

Cazul dramatic din județul Timiș, unde adolescenți de 13 și 15 ani au fost implicați în uciderea unui alt adolescent,...

Mihaela Dinu, psiholog: „Violența extremă nu se întâmplă din senin. Trebuie să fim atenți la orice semnal pe care ni-l dă copilul”
Ascultă live

Ascultă live

21:10 - 22:00
Idei în nocturnă - Dosar de patrimoniu
Ascultă live Radio România Cultural
21:30 - 22:00
LUMEA DE MAINE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
21:00 - 22:00
Deutsch 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
21:00 - 22:00
RRI, o voce pentru lumea românească (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:10 - 22:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
21:00 - 23:00
iSport
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
21:00 - 22:00
Emisiune în lb. sârbă
Ascultă live Radio România Timișoara FM
21:08 - 22:00
De dor și drag
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri