Sindromul „Münchausen”

Vorbim astăzi despre Sindromul Münchausen, o tulburare mentală asociată cu dificultăți emoționale severe prin care o persoană păcălește pe altcineva că este bolnavă, îmbolnăvindu-se intenționat sau provocându-și singură răni.

Richard Ashera descris și a botezat acest sindrom în 1951, după numele ofițerului german Karl Friedrich Hieronymus, Baron Münchhausen (1720-1797), care era celebru pentru relatarea extrem de exagerată a unor date biografice și a unor povestiri din război.

Sindromul Münchausen apare la persoane cu tulburări de personalitate și este caracterizat prin necesitatea de a simula o maladie neconexată la un profit direct și obiectiv, maladie prin care pacientul caută să beneficieze de îngrijiri medicale pentru afecțiunea sa imaginară. Sindromulexprimă dependența pacientului de spitalizare cu scopul de a obține atenția și asistența din partea personalului medical.

„Bolnavul”, de cele mai multe ori prezintă date personale eronate, mimează simptome imaginare, mincinoase, exagerează o simptomatologie reală, adesea autoprovocată. Vorbim aici despre persoane cu o istorie medicală dramatică, dar inconsistentă și care prezintă simptome neclare și greu controlabile care se agravează sau se schimbă odată cu începerea tratamentului, simptome care adesea revin după un tratament eficient.

„Bolnavul” prezintă o bună cunoaștere a terminologiei și a descrierii simptomatologiei. Prezintă adesea pe corp cicatrici chirurgicale multiple. „Traseul” său este evidențiat de certificatele medicale obținute de la diferiți medici, de la diferite clinici și spitale și adesea chiar din orașe diferite. Această persoană este instruită în domeniu, are noțiuni medicale relativ avansate, datorate unor studii în domeniul medical ori datorită apartenenței la o familie de personal medical. O caracteristică interesantă este ca el/bolnavul închipuit face toate eforturile să se asigure că personalul medical, în grija căruia este, nu se intersectează cu familia sa.

Frecvența bolii este redusă, dat fiind identificarea ei greoaie. Această identificare depinde de nivelul serviciilor medicale și anume de sistemele informatice care pot depista „traseul” bolnavului închipuit. Diagnosticarea sindromului Münchausen este dificilă din cauza lipsei de corectitudine a pacientului. Medicul trebuie să elimine o serie de boli simulate sau mentale și să examineze atent rezultatele medicale. Deși pretind intervenții și tratamente, chiar și cu mari riscuri, bolnavii de acest sindrom sunt recalcitranți la tratamentul specific afecțiunii și prin urmare rezultatele sunt slabe, cu șanse reduse de ameliorare.

Tratamentul sindromului Münchausen constă în modificarea mediului de trai al pacientului, asigurarea unei atmosfere afective pozitive combinată cu psihoterapia personală și familială. Tratamentul medicamentos va lua în considerare starea de depresie, anxietate sau tulburările de personalitate, iar administrarea tratamentului se va face, categoric, sub control.

De data aceasta mesajul „Pastilei” nu este pentru un pacient ci pentru medici sau familiile celor care solicită frecvent asistență medicală, de cele mai multe ori nejustificată. Familia este primul observator și doar ea va putea furniza datele reale ce îl pot salva pe „bolnavul închipuit”

O zi frumoasă va doresc!

Realizator:Roxana Alexandra POPA – Psiholog clinician și psihoterapeut

Rubrică coordonată de Mihaela GHITĂ