Ascultă Radio România Cultural Live

Actorul Sean Connery a murit

Actorul Sean Connery a murit
SeanConneryJune08-1280x720

31 Octombrie 2020, 15:05

Sean Connery împlinise în august 90 de ani. 

Personaj reamarcabil prin frumuseţe, naturaleţe şi vocea de neuitat, Sean Connery a dat naştere unor personaje puternice, care au transmis publicului forţă, dârzenie, perseverenţă şi, nu în ultimul rând inteligenţă sclipitoare.

Pentru activitatea sa excepţională, Sean Connery a fost înnobilat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu titlul de „Sir”.

* * * * *


Michael Loccisano/Getty Images/AFP

Thomas Connery s-a născut la 25 august 1930, la Fountainbridge, Edinburgh, Scoția, într-o familie de condiţie modestă.

Copilăria sa nu prevestea nimic deosebit: începe clasele gimnaziale la Tollcross Primary School din Edinburgh, la vârsta de 9 ani se apuca de fumat, iar la 12 ani renunţa la şcoală. A fost, apoi, lăptar, şofer de camion, muncitor necalificat, agent de pază şi şlefuitor de coşciuge, toate acestea pentru a reuşi să se întreţină.

La vârsta de 16 ani s-a înrolat în Marina Regală Britanică, însă, după trei ani, era declarat inapt pe motive medicale, după ce i s-a descoperit un ulcer gastric.

În relativ scurta carieră militară, a avut vreme să-şi deseneze două tatuaje, pe braţul drept, semnificând „Scotland forever” şi „Mum and Dad” – care reflectă angajamentele sale – familia și Scoția natală.

A urmat o perioadă în care viitorul mare actor a început să pozeze ca model pentru studenţii de la Universitatea de Arte din Edinburgh şi pentru cataloagele de modă.

A practicat culturismul, a luat lecţii de dans timp de 11 ani, însă visul său era să ajungă campion la fotbal…

În anul 1953, Sean Connery, care măsura 1,89 metri înălţime, a obţinut locul al III-lea la concursul Mister Univers.

Celebritatea câştigată în concursurile de modă i-a adus mici roluri în spectacole de teatru, punctul de plecare al unui cariere artistice absolut fantastice.

Astfel, în anul 1954, a primit un rol minuscul în musicalul ”South Pacific”, apoi a colaborat în seriale de televiziune produse de BBC.

Ȋn anul 1957 obţine primul său rol semnificativ în filmul ”No road back”, regia Montgomery Tully.

În acelaşi an, Sean şi-a întâlnit prima soţie, pe Diane Cilento, pe platourile de filmare, iar cei doi se vor căsători în decembrie 1961, iar la 11 ianuarie 1962, venea pe lume singurul lor fiu, Jason.


(Photo by – / AFP)

În această perioadă, apare în filme precum „Șoferii iadului”/”Hell Drivers”, regia Cy Endfield (1957), „Action of the Tiger” (1957), „Time Lock” (1957), „Another Time, Another Place” (1958), „Darby O’Gill and the Little People” (1959), „”Tarzan’s Greatest Adventure” (1959), „On the Fiddle, regia Cyril Frankel” (1961), „The Frightened City” (1961) şi „Ziua cea mai lungă”/”The Longest Day”, regia Ken Annakin, Andrew Marton (1962)

Anul 1962, îi va fi, aşadar, foarte favorabil actorului, iar rolul James Bond îi aduce recunoaşterea internaţională a muncii asidue şi a talentului său excepţional.


Picture of Scottish actor Sean Connery taken in 1982 in Nice during the making of the film „Never say, never again” by US Irving Kerschner.
Sean Connery will be for the seventh time secret service agent James Bond 007. AFP PHOTO (Photo by AFP)

Actorul scoţian a jucat de nu mai puţin de şapte ori rolul lui James Bond, în filmele “Dr No” (1962), “Din Rusia, cu dragoste” (1963), “Goldfinger” (1964), “Thunderball” (1965), “A doua şansă” (1967), “Diamonds Are Forever” (1971) şi “Niciodată să nu spui niciodată” (1983). În 1973, a refuzat un onorariu de nu mai puţin de 5,5 milioane de dolari pentru a-l juca pe James Bond în „Live and let die”, rolul fiindu-i acordat lui Roger Moore.

În 1964, va colabora cu celebrul regizor Alfred Hitchcock în realizarea thrillerului psihologic ”Marnie”.

În anul 1965, joacă rolul unui prizonier în filmul ”The Hill”/”Dealul”, o producţie a cărui acţiune are loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-o închisoare militară de maximă siguranţă din nordul Africii, în care cinci noi prizonieri se luptă să supravieţuiască pedepselor şi relelor tratamente la care sunt supuşi de gardieni.

În anul 1970, pe un teren de golf din Maroc, se îndrăgosteşte, nebuneşte, la prima vedere, de pictoriţa Micheline Roquebrune, cu care se va căsători, pe ascuns, cinci ani mai târziu, după divorţul lui de prima soţie (produs în anul 1973).

În 1975, apare în pelicula “The Man Who Would Be King”, în regia lui John Huston.

În anul 1989, revista People îl desemnează „cel mai sexy bărbat în viaţă”, la vârsta de aproape 60 de ani.

Sean Connery a fost profesorul Henry Jones în seria ”Indiana Jones” (1989) şi regele Arthur din megaproducţia ”First Knight”/”Primul cavaler” (1995).

La începutul anilor ’90 ai secolului trecut, el a suferit de pe urma afectării grave a corzilor vocale, presa modenă britanică a speculat că ar fost vorba de cancer, însă, ulterior actorul a declarat că interpretarea stării sale a fost cu mult exagerată.

Începând cu anul 1992, Sean Connery patronează Festivalul Internaţional de film de la Edinburgh.

În anul 2000, în urma unui sondaj, a fost desemnat de către copiii britanici drept „Cel mai dorit tătic”.

În 20 iunie 2000, pentru a marca cei 70 de ani de viaţă ai marelui actor, în cadrul Festivalului de Film de la Edinburgh, pe care actorul îl patronează, a fost organizată o gală care i-a fost dedicată.

În anul 2003, realizează ultimul său rol în film în „The League of Extraordinary Gentlemen”, iar în 2006, actorul și-a pus la dispoziție vocea pentru un personaj din lungmetrajul animat ”Sir Billi the Vet”.

În 2006, la vîrsta de 75 de ani, Sean Connery a fost votat cel mai sexy pensionar din Marea Britanie, într-un sondaj realizat de site-ul Tickbox, fiind considerat de peste 50% dintre persoanele chestionate drept cel mai atrăgător bărbat din Marea Britanie.

În anul 2008 a devenit, pentru scurt timp, noua imagine a liniei de genţi de voiaj a casei de modă franceze Louis Vuitton.

Întreaga sa viaţă, Sean Connery a fost un împătimit al jocului de golf.

După o carieră de şase decenii, Sir Sean Connery a fost recompensat cu aproape 40 de premii cinematografice şi circa 30 de nominalizari la cele mai importante festivaluri de gen din întreaga lume.

În anul 1986, a obţinut un Premiu BAFTA pentru rolul călugarului William von Baskerville din ecranizarea romanului lui Umberto Eco, ”Numele trandafirului”/”The Name of the Rose” (1986).

Actorul deţine un premiu Oscar şi un „Glob de Aur” pentru rolul lui Jim Malone din filmul ”The Untouchables” (1987), un thriller de mare succes, în care a jucat alături de Kevin Costner.

În 1988, Sean Connery a primit a doua nominalizare la Premiile BAFTA pentru rolul căpitanului Ramius, aflat la cârma celui mai performant submarin sovietic, ”Octombrie Roșu” în filmul ”In The Hunt for Red October”.

În 1999, Sean Connery primeşte un premiu de onoare pentru întreaga carieră din partea Kennedy Center.

În anul 2000, actorul primeşte titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic din partea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi titlul de „Sir”.

În anul 2006, Sean Connery a fost omagiat de elita Hollywood-ului, Institutul American de Film decernându-i un premiu pentru întreaga carieră.

El este deţinătorul a altor premii oferite pentru întreaga activitate şi a premiului „Golden Lion” pentru contribuţia sa adusă cinematografiei.


(Photo by RUI VIEIRA / AFP)

A mai fost distins cu Legiunea de Onoare în grad de cavaler, cu titlul de Comandor al Ordinului Artelor și Literelor, Henrietta Award (1971), London Film Critics Circle Award for Actor of the Year (1987), National Board of Review Award for Best Supporting Actor (1987), German Film Award for Best Actor (1987), Kansas City Film Critics Circle Award for Best Supporting Actor (1987), Premiul Cecil B. DeMille (1995), MTV Movie Award for Best On-Screen Duo (1997), titlul de Doctor Honoris causa al Universităţii St. Andrews, titlul de Grand Officer al Ordinului Manuel Amador Guerrero.

Actorul a fost, dintotdeauna, un militant pentru independența Scoției – fiind şi membru al Partidului Naţional Scoţian, pentru care a avut contribuţii financiare consistente – , punând și bazele unei fundații care finanțează tinerii talentați din țară.

sursa: RADOR

Ben Schnetzer și John Malkovich, în Cravata galbenă. Filmul spune povestea celebrului dirijor român Sergiu Celibidache
Teatru și film 03 Iunie 2023, 06:42

Ben Schnetzer și John Malkovich, în Cravata galbenă. Filmul spune povestea celebrului dirijor român Sergiu Celibidache

Ben Schnetzer a semnat pentru rolul celebrului dirijor român Sergiu Celibidache în filmul „Cravata galbenă”, în locul lui...

Ben Schnetzer și John Malkovich, în Cravata galbenă. Filmul spune povestea celebrului dirijor român Sergiu Celibidache
Actrița Tora Vasilescu, invitat special la SFR 14 
Teatru și film 03 Iunie 2023, 06:32

Actrița Tora Vasilescu, invitat special la SFR 14 

  Cea de-a 14-a ediție a unicului festival dedicat filmului românesc aduce o noutate în ceea ce privește...

Actrița Tora Vasilescu, invitat special la SFR 14 
Pariul publicului - Un gest de a fi împreună în teatru. Gala Premiilor UNITER 2023
Teatru și film 01 Iunie 2023, 19:17

Pariul publicului - Un gest de a fi împreună în teatru. Gala Premiilor UNITER 2023

  În anul mult așteptat al manifestărilor culturale de amploare europeană la Timișoara, Gala Premiilor UNITER se...

Pariul publicului - Un gest de a fi împreună în teatru. Gala Premiilor UNITER 2023
Teatru Independent la ARCUB: Comedia  dulce-AMARĂ „RESPIRO – Vacanţă pe acoperiş”  se joacă pe 13 şi 14 iunie la Sala Mare ARCUB
Teatru și film 31 Mai 2023, 12:51

Teatru Independent la ARCUB: Comedia dulce-AMARĂ „RESPIRO – Vacanţă pe acoperiş” se joacă pe 13 şi 14 iunie la Sala Mare ARCUB

Una dintre cele mai nou apărute companii de teatru independent din România, RESPIROComp., în parteneriat cu...

Teatru Independent la ARCUB: Comedia dulce-AMARĂ „RESPIRO – Vacanţă pe acoperiş” se joacă pe 13 şi 14 iunie la Sala Mare ARCUB
La TGST au început repetițiile la „Dragonul” - un spectacol de Evhgeni Schwarz, în regia lui Yuri Kordonsky
Teatru și film 31 Mai 2023, 11:57

La TGST au început repetițiile la „Dragonul” - un spectacol de Evhgeni Schwarz, în regia lui Yuri Kordonsky

Teatrul German a început repetițiile la cea mai nouă producție  - Dragonul de Evgheni Schwarz, în regia lui...

La TGST au început repetițiile la „Dragonul” - un spectacol de Evhgeni Schwarz, în regia lui Yuri Kordonsky
CineVentura, tabară de creație cinematografică pentru copii Plaiul Foii, platou de filmare
Teatru și film 31 Mai 2023, 11:40

CineVentura, tabară de creație cinematografică pentru copii Plaiul Foii, platou de filmare

La finalul lunii iunie, Rezervația Naturală Plaiul Foii devine platou de filmare. 18 copii cu vârste cuprinse între 10 și 14...

CineVentura, tabară de creație cinematografică pentru copii Plaiul Foii, platou de filmare
Martin Scorsese va realiza un film despre Isus
Teatru și film 30 Mai 2023, 13:29

Martin Scorsese va realiza un film despre Isus

Martin Scorsese va realiza un nou film despre Isus. Anunţul a fost făcut după audienţa în care a fost primit de Papa...

Martin Scorsese va realiza un film despre Isus
„Arsenie. Viața de apoi”, de Alexandru Solomon,  în competiția Proxima de la Karlovy Vary IFF
Teatru și film 30 Mai 2023, 12:24

„Arsenie. Viața de apoi”, de Alexandru Solomon, în competiția Proxima de la Karlovy Vary IFF

Lungmetrajul „Arsenie. Viața de apoi”, road movie documentar scris și regizat de Alexandru Solomon, a fost...

„Arsenie. Viața de apoi”, de Alexandru Solomon, în competiția Proxima de la Karlovy Vary IFF
Ascultă live

Ascultă live

13:15 - 14:00
Bilet de îmbarcare
Ascultă live Radio România Cultural
13:10 - 14:00
VATRA LUMINOASĂ
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional
Ascultă live Radio România Internaţional
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:20 - 14:00
VEȘTI ȘI POVEȘTI
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța
Ascultă live Radio România Constanța
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara
Ascultă live Radio România Timișoara
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj