FNT ON AIR la Radio România Cultural: Ecaterina cea Mare, după piesa lui George Bernard Shaw
23 Octombrie 2018, 19:54
Radio România continuă seria secţiunilor ON AIR ale Festivalului Naţional de Teatru printr-o excepțională selecție radiofonică, difuzată în perioada 19-29 octombrie 2018, la Radio România Cultural. Pe frecvențele din toată țara și pe www.radioromaniacultural.ro, veți putea asculta spectacole ce vor reprezenta alternativa radiofonică a unor montări aflate în selecţia finală a festivalului, dar și spectacole care au fost laureate, de-a lungul anilor, cu premii UNITER sau cu premii internaționale.
Printesa Sophia de Anhalt-Zerbst devine, prin casatorie si prin jocurile istoriei, puternica tarina Ecaterina cea Mare, importanta figura a imperialismului tarist si a politicii europene a timpului. In spectacolul Ecaterina cea Mare, după piesa lui George Bernard Shaw, in regia Cezarinei Udrescu tarina este intruchipată de Rodica Mandache cu vigoare și farmec. O puteți asculta in cadrul secțiunii ON AIR a Festivalului Național de Teatru, pe 23 octombrie, de la ora 00.00, La Radio România Cultural. Spectacolul a primit premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic realizat în anul 2005.
După Ecaterina cea Mare veți putea asculta in cadrul aceleiași secțiuni ON AIR a Festivalului Național de Teatru, Moartea lui Ticu, haiduc de fuste de Viorel Ilişoi, spectacol laureat cu SILVER WINNER la ABU SONIC Radio Drama Festival din Yogyakarta 2018. Regia artistică: Mihnea Chelaru.