PORTRET: Actorul Mircea Crişan – o „instituţie” a umorului românesc

Joi, 8 august, se împlinesc 95 de ani de la naştrerea lui Mircea Crişan, actor şi regizor, un foarte popular umorist român de la jumatatea secolului trecut.

* * * * *

Mauriciu Kraus, pe numele real la naştere, a venit pe lume la 8 august 1924, într-un vagon de tren care traversa Maramureșul, fiind fiul unei familii de români de origine evreiască, care erau angajați la un parc de distracții ambulant. Naşterea sa a fost declarată la oficiul stării civile, la 9 august.

În anii copilăriei, a fost mai mereu plecat în trurnee, alături de părinţii săi, apoi s-a angajat ca vânzător de mezeluri.

La vârsta de 19 ani a debutat ca figurant la Teatrul Barașeum, actualmente Teatrul Evreiesc de Stat, în spectacolul „Lozul cel mare” de Sholem Aleichem, apoi a urmat spectacolul „Potopul” de S. Berger în regia lui Dinu Negreanu.

În anii 1944-1946, a studiat la Conservatorul de Artă Dramatică, la clasa Maria Filotti.

În 1946 debutează în revista „Ca la noi la nimeni”, regizor H. Nicolaide, alături de Maria Tănase, Sephi Alşec, Beno Verea şi alţii, în care obţine un succes deosebit.

După absolvire a jucat timp de 11 ani la Teatrul Armatei, între anii 1947-1967, a jucat şi la Teatrul Savoy, iar din 1949 şi la Teatrul de Estradă, în spectacole de varietăți alături de actorii Nicolae Stroe, Gogu Trestian, Ion Antonescu-Cărăbuș, Horia Căciulescu, Zizi Șerban, Elena Burmaz, Tanți Căpățână sau Puiu Călinescu.

Mircea Crişan a apărut în numeroase spectacole muzicale de revistă, alături de solişti de muzică uşoară, precum George Bunea, Constantin Drăghici, Anda Călugăreanu, Margareta Pîslaru, Marina Voica, Doina Badea, avându-i ca parteneri pe cei mai importanţi reprezentanţi ai teatrului de revistă din anii 1940-1967.

A Interpretat, alături de regretata Stela Popescu, scheciuri celebre, cum a fost „Costică… dormi?” şi „Castravetele”.

Pe de altă parte, spectacolul său „Eu şi materia moartă”, pus în scenă la Teatrul de Păpuşi şi Marionete Ţăndărică, ar putea fi, până astăzi, un model al teatrului de cabaret românesc de cea mai bună calitate.

În anul 1947, la Hotelul Rex din Constanţa, unde se terminaseră manevrele marinei, îl va întâni pe Nicolae Ceauşescu, pe atunci general şi şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei, care i-ar fi spus: “Asta este diversiune burghezo-moşierească! Abaţi atenţia clasei muncitoare de la probleme şi faci lumea să râdă !”.

În anii ’60, Mircea Crişan apare în numeroase producţii radiofonice şi de televiziune, devenind unul dintre cei mai populari actori umorişti din România.

În perioada comunismului, exista un sistem bine pus la punct de terecere a textelor de cenzură: înaintea spectacolelor, textele trebuiau trimise la Comitetul Central, iar la repetiţia generală, cu participarea autorităţilor de profil, se introduceau lucruri grosolane, curajoase, care erau scoase, astfel că restul „aluziilor” treceau şi rămâneau, pe mai departe, în spectacole.

La 18 august 1964, prin Decretul nr. 514 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, actorului Mircea Crișan i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.

Revelionul anului 1964 difuzat la radio, a cuprins aproape în totalitate, scenete şi poante cu Mircea Crişan.

În vara anului 1965 a avut loc primul turneu al Teatrului Tănase la Paris, pe scena Teatrului Olympia, pe atunci marele impresar fiind celebrul Bruno Coquatrix. Spectacolul, „Grand music hall de Bucharest”, în care juca şi Mircea Crişan, a avut un succes fulminant, fiind răsplătit cu aprecieri unanime şi în toamna aceluiaşi an, la Berlin, la Friederich Stadt Palace, şi mai apoi la Trieste, în Italia.

Anul 1965 a reprezentat şi venirea lui Ceauşescu la putere, iar Mircea Crişan avea să decidă deja să râmînă în Occident, prevăzînd, înaintea altora, cursul care avea să îl ia politica României, şi în materie de cultură.

Cu spectacolul „Colibri music-hall”, de la Teatrul de revistă din Bucureşti, a realizat cel mai mare succes al stagiunii 1966-1967, alături Doina Badea şi Fărâmiţă Lambru.

În anul 1968, cu ocazia unui nou turneu realizat de Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, la Paris, la Teatrul Olympia, Crişan a rămas în Occident, stabilindu-se ulterior în Germania, unde şi-a luat numele de Mircea Krishan.

În România, el a devenit indezirabil, autorităţile comuniste dând ordin să se distrugă orice înregistrare a sa, doar că profesionişti din radio şi Tv au găsit modalităţi să salveze benzile cu marele comic. Iar cei din România care îl apreciau în mod deosebit, îl puteau asculta săptămânal la postul de radio Europa liberă.

În Germania, întânirea cu regizorul Kay Pollack a fost determinantă, fiind acceptat pentru un rol la care mai aspirau alţi 25 de concurenţi, chiar dacă nu stăpânea foarte bine limba germană.

A făcut, apoi, nenumărate one-man-showuri, televiziune, film şi teatru.

Mircea Crişan a fost Tevje în musicalul „Scripcarul de pe acoperiş” de Shalom Aleihem, a fost Sancho Panza în „Omul de la Mancha” sau Doolittle, tatăl Elizei din „My Fair Lady”, a cântat în operete de Lehar şi Johann Strauss sau a jucat în comedii de mare succes semnate de celebrii Neil Simon sau Ephraim Kishon, G. B. Shaw sau Jaroslav Hasek.

Joacă, în fapt, în peste 20 de piese de teatru, printre care: rolul titular în „Soldatul Svejk” de Hasek, rolul Bran în „Stan şi Bran în Germania” de Urs Widmer (1981), comisarul Bulianov în „Ninotschka” de Melchior Langyel (1988 şi 1997), astrologul Smirnov în „Crima lordului Savil” de Oscar Wilde (1999), rolul lui Feri Bacsi în opereta „Silvia” de Emmerich Kálman (în 1990-1991 şi 1993), în „Văduva veselă” şi „Paganini” de Franz Lehar, în „Liliacul” de Johan Strauss – fiul.

În Germania a colaborat cu mulți artiști de scenă cunoscuți, între care Rudi Carell și Gisela Schlüter.

La televiziunea germană apare în peste 60 de filme şi circa 90 de show-uri.

În anii 1983-1984 a realizat un turneu în Canada, pentru comunitatea de români din Toronto, în urma căruia a înregistrat un succes fabulos.

După Revoluţie, Mircea Crişan a fost o dată în România, pentru a susţine un spectacol la Sala Palatului, însă publicul tânăr nu-l cunoştea şi parcă nu mai gusta umorul lui special.

Începând cu anul 1993, Mircea Crişan a fost angajat anual în perioada iunie-august la Festivalul de Teatru Medieval din Ralswick.

Împreună cu Stela Popescu, Constantin Drăghici şi Mirabela Dauer efectuează în anul 2001 un turneu de succes în Israel, cu spectacolul de revistă „Teatru Bucureşti”.

La 23 aprilie 2007, la Sibiu, UNITER i-a oferit lui Mircea Crișan Premiul special pentru teatru de revistă pentru anul 2006.

Regizorul Vasile Manta de la Radio România spunea, într-un interviu, că Mircea Crişan era cel mai mare imitator pe care l-a întâlnit în viaţa sa, fiindcă imita cu o bucurie de nedescris furtuna, mierla, purcelul, haita de lupi iarna, uşa care scârţâie, geamul care se sparge, copilul mic care plânge, care gângureşte, cucul, maimuţa ori avionul.

În ultimii ani de viaţă, Mircea Crişan a suferit de boala Alzheimer, fiind internat într-un azil pentru vârstnici din Düsseldorf.

A murit la 22 noiembrie 2013, fiind înmormântat în cimitirul evreiesc din Düsseldorf.

Arhiva Sonoră a Radiodifuziunii Române a păstrat o serie de înregistrări din cadrul emisiunilor sale de divertisment, bunăoară „Unda veselă” sau „ora veselă”, cu vocea actorului Mircea Crişan, alături de vocile altor mari actori precum Gr. Vasiliu-Birlic, Al. Giugaru, Vasile Tomazian, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Nicolae Gărdescu, Ion Lucian, Nicu Constantin, Alexandru Lulescu, Horia Căciulescu, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Carmen Stănescu, H. Nicolaide şi alţii.

Tot în fonoteca radioului se păstrează şi celebra scenetă „Costică, dormi?”, jucată alături de fosta lui soţie, actriţa Sorina Dan (Sarica Kraus) şi reluată de-a lungul anilor de diverse cupluri de actori.

RADOR - Razvan Moceanu