PORTRET: Sergiu Nicolaescu – personalitate artistică de excepţie, om politic controversat

Sergiu Nicolaescu s-a născut la 13 aprilie 1930, la Târgu-Jiu, într-o familie de aromâni, mama sa fiind Sevastiţa Cambrea, iar tatăl – Pantelimon Nicolaescu.

La vârsta de 5 ani, familia sa se mută la Timişoara, unde Nicolaescu parcurge cursurile Şcolii primare de aplicaţie (1937 – 1941) şi Colegiul „Diaconovici – Loga” (1941 – 1947).

În anul 1948 este admis la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Bucureşti, aboslvită în anul 1952 cu diploma de inginer mecanic.

Este angajat ca inginer, inițial la Întreprinderea Optică Română, în perioada 1952 – 1954), iar mai apoi la Buftea şi la filmări combinate în cadrul Studioului cinematografic Alexandru Sahia (1954 – 1966), fiind specializat în filme documentare și jurnale de actualități.

Marea sa pasiune rămâne regia de film, iar în anul 1962 debutează cu scurtmetrajul „Scoicile nu au vorbit niciodată”, urmat de un altul – „Memoria Trandafirului” care i-a lansat cariera internaţională, fiind proiectat la Festivalul de film de la Cannes în 1964, iar mai apoi în America.

În 1967 realizează primul lungmetraj de ficţiune, coproducţia româno – franceză „Dacii”, după un scenariu de Titus Popovici,

iar în anul 1971 produce filmul „Mihai Viteazul”, cu Amza Pellea în rolul principal, o producţie istorică de referinţă, unul dintre cele mai vizionate filme ale cinematografiei româneşti.

În anul 1972 regizează primul film poliţist românesc, „Cu mâinile curate” cu o distribuţie de excepţie: Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Dobrescu, Gheorghe Dinică, George Constantin, Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Sebastian Papaiani.

În anul 1972 se consacră şi ca actor cu rolul comisarului Moldovan, într-o serie de filme poliţiste începută prin „Cu mîinile curate” – 1972 şi continuată cu „Ultimul cartuş” – 1973, „Un comisar acuză” – 1974, „Revanşa” – 1978, „Duelul” – 1981 şi „Supravieţuitorul” – în 2008.

Alte pelicule de succes ale regizorului Sergiu Nicolaescu sunt „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” – 1971, „Osânda” – 1976, „Ultima noapte de dragoste” şi „Nea Mărin miliardar” – în 1979 – prima comedie din filmografia lui Nicolaescu, „Ciuleandra” – în 1985, „Mircea” – în 1989, şi „Orient Express” – 2004, cel mai vizionat film românesc al acelui an.

În septembrie 2006, Pro Video a lansat primele şase titluri dintr-o colecţie de 21 de filme ale regizorului, pe suport DVD.

Ultimele două filme din cariera sa regizorală au fost „Poker” realizat în anul 2010 şi „Ultimul corupt din România” – în anul 2012.

Manifestatia anticomunista din 12 ianuarie 1990 s-a desfasurat cu ocazia zilei de doliu national pentru cei cazuti in Revolutia din decembrie 1989; Gelu Voican Voiculescu (stg.), Ion Caramitru (ctr.) si Sergiu Nicolaescu (dr.) vorbind manifestantilor din Piata Victoriei.

Sergiu Nicolaescu a fost o figură centrală în zilele Revoluţiei din decembrie 1989, lucru care avea să-l propulseze în politică, fiind mai întâi membru al Frontul Salvării Naționale, iar ulterior senator în toate legislaturile postdecembriste cu excepţia perioadei 2004 – 2008.

A avut iniţiativa înfiinţării Comisiei senatoriale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989, al cărei preşedinte a fost pentru o perioadă, iar în anul 2004 a fost numit membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române.

În mandatul de parlamentar 2008-2012 a fost preşedinte al Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă a Senatului, iar la 18 aprilie 2011, și-a anunțat demisia din PSD, demisie nereconfirmată ulterior.

La 12 decembrie 2012, a adresat un mesaj Parlamentului, la încheierea mandatului de senator: „Vreau să vă mulțumesc pentru acești patru ani minunați pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-ați dăruit stimă și considerație, simțăminte pe care și eu vi le datorez. Mai am puțini ani de trăit și mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri.”

În anul 1990 a devenit membru fondator al Uniunii Cineaştilor (UCIN), fost ACIN, în 1992 a fost iniţiator, membru fondator şi preşedinte al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF) şi în perioada 1991 – 1996 a fost director al Studioului de creaţie nr. 2 „Star Film”.

Sergiu Nicolaescu a scris şi mai multe cărţi, unele dintre acestea fiind dedicate Revoluţiei din anul 1989: „Revoluția. Începutul adevărului”, Ed. Topaz, București – în 1995, „Un senator acuză”, București – în 1996, „Sergiu Nicolaescu acuză”, București – în 1998, „Cartea revoluției române decembrie ’89”, Editura Ion Cristoiu, București şi „Recviem pentru adevăr”, București – ambele în 1999, „Lupta pentru putere. Decembrie ’89”, Editura All, București – 2005, „Destin și film. Destăinuirile unui cineast”, Editura Axioma Print, București – în 2009 şi „Mămăliga a explodat. Decembrie 1989, Editura Institutului Revoluției Române din decembrie 1989 – în 2011.

Sergiu Nicolaescu a primit numeroase premii şi distincţii, cum sunt Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, în anul 2002 şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Jiu, la 6 decembrie 2012, dar şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţă şi Arte din Chişinău.

De asemenea, în noiembrie 2011, a primit premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a XVII – a ediţii a Festivalului de Film Mediteranean de la Roma, la care România a fost oaspetele de onoare.

Sergiu Nicolaescu a fost căsătorit de trei ori. De prima soţie, Mariana, s-a despărţit la numai trei luni după nuntă, după care a urmat căsătoria cu Gabriela, o cunoscută şi apreciată costumieră, cu care a lucrat la unele dintre filmele sale şi de care avea să se despartă câţiva ani mai târziu.

Din anul 2005 era căsătorit cu Dana Nicolaescu, pe care o întâlnise pentru prima dată în 1996, atunci când ea abia împlinise 18 ani.

Sergiu Nicolaescu a trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 3 ianuarie 2013.

De Razvan Moceanu - Rador