Ascultă Radio România Cultural Live

Teatrul Ion Creangă dă startul stagiunii 2019 – 2020

30 August 2019, 13:07

Poveștile pentru întreaga familie revin la Teatrul Ion Creangă. Spectacole îndrăgite din repertoriu – adresate copiilor de diferite vârste, de la cei foarte mici, de numai câteva luni, până la cei de vârstă școlară – dar și noi producții vor putea fi urmărite în perioada următoare.Stagiunea debutează duminică, 01.09, ora 11:00, cu ÎmpreLună, un spectacol dedicat copiilor cu vârsta sub 3 ani. O călătorie în universul diferitelor planete și texturi, spectacolul are o importantă componentă interactivă, cei mici fiind invitați la finalul reprezentației să exploreze spațiul inter-planetar de joc de la Sala Mică și să devină parte din povestea celor două personaje


Programul continuă la Sala Mică, unde pot fi vizionate titluri precum: Pernuța somnoroasă (sub 3 ani), Călătorii prin galaxii (4 ani +), De-a Micul Prinț (4-6 ani) sau Fără frică (3-6 ani).

Producțiile, concepute special pentru copiii de vârstă mică, aplică o serie de concepte specifice Educației Timpurii prin mijloace teatrale, pornind de la premisa că arta nu ține cont de vârstă, ci de curiozitate. Astfel, încă de la cele mai fragede vârste, copiii sunt invitați să vizioneze spectacole de teatru și să ia contact cu lumea artelor.

Totodată, în septembrie are loc reîntâlnirea cu două dintre cele mai apreciate titluri ale stagiunilor anterioare: Jack și vrejul de fasole și musicalul Vrăjtorul din Oz, ambele spectacole fiind recomandate copiilor cu vârsta peste 5 ani. Cele două producții sunt găzduite în stagiunea 2019 – 2020 de Sala Rapsodia și vor beneficia de reprezentații atât pentru familii (în weekend), cât și pentru grupurile organizate din unități școlare.
Regizorul Gavriil Pinte: „Textele lui Sofocle sunt surse de o continuă actualitate”
Teatru și film 22 Octombrie 2025, 18:36

Regizorul Gavriil Pinte: „Textele lui Sofocle sunt surse de o continuă actualitate”

Într-o lume grăbită, în care totul pare să se consume la viteza unei notificări, regizorul  Gavriil Pinte...

Regizorul Gavriil Pinte: „Textele lui Sofocle sunt surse de o continuă actualitate”
A murit Helmut Stürmer, scenograf român de teatru și film, personalitate marcantă a scenografiei internaționale
Teatru și film 22 Octombrie 2025, 10:16

A murit Helmut Stürmer, scenograf român de teatru și film, personalitate marcantă a scenografiei internaționale

“Mă simt acasă acolo unde simt că am rost sau unde simt că am prieteni.” - Helmut Stürmer Helmut...

A murit Helmut Stürmer, scenograf român de teatru și film, personalitate marcantă a scenografiei internaționale
„Trei femei înalte” de Edward Albee –  Premieră oficială la Teatrul Mic
Teatru și film 20 Octombrie 2025, 12:27

„Trei femei înalte” de Edward Albee – Premieră oficială la Teatrul Mic

Teatrul Mic prezintă premiera oficială a spectacolului TREI FEMEI ÎNALTE de Edward Albee, traducerea Mihai Smarandache...

„Trei femei înalte” de Edward Albee – Premieră oficială la Teatrul Mic
🎧 Trilogia Labdacizilor de Sofocle – trei premiere radiofonice și o audiție specială în cadrul Festivalului Național de Teatru
Teatru și film 17 Octombrie 2025, 15:40

🎧 Trilogia Labdacizilor de Sofocle – trei premiere radiofonice și o audiție specială în cadrul Festivalului Național de Teatru

Teatrul Național Radiofonic aduce în fața publicului o experiență sonoră spectaculoasă: „Trilogia...

🎧 Trilogia Labdacizilor de Sofocle – trei premiere radiofonice și o audiție specială în cadrul Festivalului Național de Teatru
Modulul „Focus: Radu Afrim” în Festivalul Național de Teatru (FNT35)
Teatru și film 16 Octombrie 2025, 16:25

Modulul „Focus: Radu Afrim” în Festivalul Național de Teatru (FNT35)

Programul ediției 2025 a Festivalului Național de Teatru , desfășurat la București în perioada 17-26 octombrie ,...

Modulul „Focus: Radu Afrim” în Festivalul Național de Teatru (FNT35)
Teatrul Stela Popescu în FNT 2025, pe 17 octombrie, cu „Moarte la Teatrul de Revistă”
Teatru și film 15 Octombrie 2025, 17:55

Teatrul Stela Popescu în FNT 2025, pe 17 octombrie, cu „Moarte la Teatrul de Revistă”

Teatrul Stela Popescu este inclus în selecţia oficială a Festivalului Naţional de Teatru – ediţia a 35-a cu...

Teatrul Stela Popescu în FNT 2025, pe 17 octombrie, cu „Moarte la Teatrul de Revistă”
Matei Vișniec: „Teatrul este un spațiu care creează punți între oameni. Dacă politica ne dezbină, teatrul ar trebui să fie locul unde venim în familie, unde respirăm altfel și discutăm altfel despre lume”
Teatru și film 15 Octombrie 2025, 13:25

Matei Vișniec: „Teatrul este un spațiu care creează punți între oameni. Dacă politica ne dezbină, teatrul ar trebui să fie locul unde venim în familie, unde respirăm altfel și discutăm altfel despre lume”

Dramaturgul, poetul și jurnalistul Matei Vișniec revine în România cu o dublă aniversare: 10 ani de existență a...

Matei Vișniec: „Teatrul este un spațiu care creează punți între oameni. Dacă politica ne dezbină, teatrul ar trebui să fie locul unde venim în familie, unde respirăm altfel și discutăm altfel despre lume”
Teatrul Național Radiofonic, prezent la FNT 2025 cu spectacole, audiții și dialoguri despre teatrul audio
Teatru și film 14 Octombrie 2025, 21:48

Teatrul Național Radiofonic, prezent la FNT 2025 cu spectacole, audiții și dialoguri despre teatrul audio

Teatrul Național Radiofonic (TNR) participă la cea de-a 35-a ediție a Festivalului Național de Teatru, desfășurată...

Teatrul Național Radiofonic, prezent la FNT 2025 cu spectacole, audiții și dialoguri despre teatrul audio
Ascultă live

Ascultă live

06:00 - 07:00
Album de colecție
Ascultă live Radio România Cultural
05:05 - 07:00
Bună dimineaţa, România!
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
06:00 - 07:00
English 6
Ascultă live Radio România Internaţional 1
05:07 - 07:00
România, devreme (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
06:00 - 07:00
FOLCLORIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
06:00 - 07:00
Agenda Zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
06:03 - 10:00
BUNĂ DIMINEAȚA, BANAT!
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
06:03 - 10:00
Bună dimineața, Vest!
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri