Ascultă Radio România Cultural Live

Teatrul Ion Creangă își serbează Ziua, pe 4 MAI, cu o nouă premieră: „Harap Alb”

Teatrul Ion Creangă își serbează Ziua, pe 4 MAI, cu o nouă premieră: „Harap Alb”

22 Aprilie 2025, 18:28

Teatrul Ion Creangă anunță un nou titlu în repertoriul reprezentațiilor adresate copiilor peste 6 ani (TICJUNIOR). „Harap Alb” se joacă în avanpremieră și premieră duminică, 4 mai, de la orele 11:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Str. Piața Amzei nr. 13. Spectacolul are, pe de o parte, un scop aniversar – marchează 60 de ani de când Teatrul Ion Creangă și-a deschis pentru prima dată porțile – iar, pe de altă parte, își propune să (re)aducă în atenția spectatorilor unul dintre cele mai frumoase și mai complexe basme din literatura română. În luna mai, spectacolul se vede iar vineri, pe 16, de la 18:00.

Numele lui Harap Alb are ecouri adânci în istoria TIC, pentru că este cel care a dat startul unei povești fără sfârșit. Textul scris de Ion Creangă a inspirat prima punere în scenă a Teatrului Ion Creangă, în regia lui Ion Lucian, fiind reluat, 40 de ani mai târziu (2005), și de Cornel Todea. Actuala dramatizare, semnată de Dan Tudor, care este și autorul scenariului, dar și al muzicii originale, celebrează universul imaginat de scriitorul humuleștean prin noi viziuni scenografice, coregrafice și, mai ales, de interpretare actoricească.

Călătorie inițiatică sau drum spre recâștigarea identității ori găsirea sufletului-pereche, oricum ar fi văzut traseul parcurs de fiul Craiului vestit, rămas în mentalul colectiv ca Harap Alb, de-a lungul lui va străluci, ca nestematele din Pădurea Cerbului, forța prieteniei. Dan Tudor o consideră unul dintre mesajele esențiale ale acestui basm: „Cred că este singurul basm de la noi în care prietenia este prezentată atât de emoționant. Oricât de grave ar părea situațiile prin care trece Harap Alb, toate personajele acestea – Ochilă, Setilă, Flămânzilă, Gerilă, Lungilă – îi vor fi alături până la capăt, sunt solidare cu el și, chiar dacă aparențele lor sunt fantastice, devin, prin prisma felului de-a fi, foarte simpatice.” Dan Tudor subliniază, de asemenea, și versatilitatea conținutului, în sensul de impact asupra publicului: „Fiecare spectator, indiferent de vârsta pe care o are, se va regăsi în spectacol – fie că e vorba de universul familial, de tipologia personajelor sau relațiile dintre ele. Fiecare își va identifica propriul fir epic.”

Un număr record de ființe cu însușiri supranaturale, multe probe și multe tărâmuri fantastice, nenumărate acțiuni secundare și întâmplări extraordinare – basmul lui Ion Creangă atrage atenția prin toate aceste detalii. Însă el rămâne întipărit în minte, înainte de orice, datorită unui alt amănunt: prin faptul că este povestit frumos. „Povestit frumos” va fi și în prezenta punere în scenă, rol pe care l-a preluat cu talent și imaginație echipa de creație.

Linia melodică, tema și versurile îi aparțin lui Dan Tudor și subliniază, la rândul lor, o evoluție - se „transformă” odată cu călătoria protagonistului. Elementelor de folclor, stilizate în funcție de nevoile spectacolului, li se adaugă note contemporane. Orchestrația muzicală, semnată de Vlad Crețu, este construită din sunete de chitară, note suave de țambal, de nai, care trimit spre autenticul românesc și, în contrapartidă, de sonorități asociate ritmurilor moderne, rap sau hip-hop, adaptate contextului și personajelor care-l animă. Varietatea stilurilor muzicale se reflectă și în vocabularul coregrafic. Coregrafia, asigurată de Florin Fieroiu, se pliază pe firul narativ și pe dinamica aparte a reprezentației. Dansul și mișcarea scenică evidențiază atât natura momentului în sine, cât și trecerea de la o stare la alta.

„Harap Alb” este „povestit frumos” și din perspectiva scenografiei imaginate de Maria Miu. Dacă, la început, paleta stilistică este inspirată din contemporaneitate, ea migrează, pe parcurs, spre arta abstractă, rococo și futurism. Țara Spânilor, de exemplu, este dominată de gri-uri, cea a Împăratului Verde stă sub semnul pastelurilor colorate, care trimit spre influențe rococo, sugerând ideea de aparență înșelătoare, iar în Țara Împăratului Roșu cromatica „explodează” în nuanțe de arămiu, plasându-se în futurism. Lighting design-ul conceput de Andrei Răduț (responsabil și de video proiecții) pune în valoare emoțiile generate de întâmplări, în totalitatea și diversitatea lor, reale ori ireale, dar și de fiecare scenă în parte.

Fii și fiice de împărați, spâni, capete încoronate, prezențe miraculoase sau ființe ieșite din comun - galeria personajelor din „Harap Alb” este, pe cât de variată, pe atât de expresivă. Actorii din distribuție, mulți dintre ei cu roluri duble, le fac, grație interpretării lor, nu doar convingătoare, ci și memorabile. Numele lor sunt: Marius Boboc, Alexandru Prica, Voicu Hetel, Iulian Balan, Ciprian Niculae, Cerasela Popescu, Gabriel Coveșeanu, Grațiela Teohari-Duban, Andreea Mera, Andra Mirescu, Ana Toda, Ani Crețu, Ionuț Antonie, Marius Nănău, Cristian Boeriu, Oliviu-Cristian Bughiu, Gabriel Iencek, Alexandra Velniciuc și Ioana Bîndac.

„Harap Alb” este, nu în ultimul rând, parte din proiectul „TIC60 – 60 de ani de excelență în domeniul artei” și celebrează teatrul, ca artă frumoasă. Inițiat în decembrie 2024, proiectul aduce în prim-plan filmul, dansul, grafica / desenul, teatrul, muzica și sculptura, prin premiere și evenimente tematice. Mai multe detalii despre TIC60, despre următoarele reprezentații ale spectacolului, dar și despre programul din perioada curentă, găsiți pe teatrulioncreanga.ro. Biletele pentru „Harap Alb” au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe platformele Entertix și Myticket.

HARAP ALB

Echipa de creație:
Regia și scenariul: Dan Tudor
Scenografia: Maria Miu
Video și lighting design: Andrei Răduț
Coregrafia: Florin Fieroiu
Muzica originală: Dan Tudor
Orchestrația muzicală: Radu Mihalache

Distribuția:
Harap Alb: Marius Boboc
Calul: Alexandru Prica
Craiul, Spân: Voicu Hetel
Fiul cel mare, Al doilea Spân, Ursul, Ochilă: Iulian Balan
Fiul mijlociu, Spânul: Ciprian Niculae
Baba, Sfânta Duminică: Cerasela Popescu
Împăratul Verde: Gabriel Coveșeanu
Împărăteasa Verde: Grațiela Teohari-Duban
Fiica cea mare, Albină: Andreea Mera
Fiica mijlocie, Albină: Andra Mirescu
Fiica cea mică, Albină: Ana Toda
Crăiasa albinelor, Femeie spân: Ani Crețu
Setilă: Ionuț Antonie
Gerilă: Marius Nănău
Flămânzilă: Cristian Boeriu
Lungilă, Primul Spân: Oliviu-Cristian Bughiu
Împăratul Roșu: Gabriel Iencek
Împărăteasa Roșie, Femeie spân: Alexandra Velniciuc
Fiica Împăratului Roșu, Albină: Ioana Bîndac

Categoria de vârstă: 6+
Durata: 75 min

INFORMAȚII SUPLIMENTARE
www.teatrulioncreanga.ro
Facebook.com/TeatrulIonCreanga
Instagram.com/TeatrulIonCreanga


Teatrul Ion Creangă este o instituție publică de cultură subordonată Primăriei Capitalei și Consiliului General al Municipiului București.

Proiectul Cultural „LOTCA” prezentat în spațiul internațional
Teatru și film 24 Noiembrie 2025, 13:16

Proiectul Cultural „LOTCA” prezentat în spațiul internațional

Proiectul Cultural LOTCA se desfășoară în Franța, la Nisa, în data de 25 noiembrie 2025 prin realizarea...

Proiectul Cultural „LOTCA” prezentat în spațiul internațional
O săptămână de teatru, colinde și concert vienez în marile orașe ale țării
Teatru și film 24 Noiembrie 2025, 12:37

O săptămână de teatru, colinde și concert vienez în marile orașe ale țării

Înainte de Crăciun, publicul din marile orașe ale țării este așteptat la o suită de spectacole în care nume...

O săptămână de teatru, colinde și concert vienez în marile orașe ale țării
„După Cioate”: documentarul despre un atac nerezolvat și tăcerea unui sistem, din 28 noiembrie în cinematografe
Teatru și film 24 Noiembrie 2025, 07:46

„După Cioate”: documentarul despre un atac nerezolvat și tăcerea unui sistem, din 28 noiembrie în cinematografe

Documentarul „După Cioate” / „Tooth and Nail”, regizat de Mihai Gavril Dragolea și Radu Constantin...

„După Cioate”: documentarul despre un atac nerezolvat și tăcerea unui sistem, din 28 noiembrie în cinematografe
Anul filmelor de artă continuă cu proiecția „Jeff Koons. Portretul unei vieți”, la Muzeul Național de Artă al României
Teatru și film 23 Noiembrie 2025, 07:55

Anul filmelor de artă continuă cu proiecția „Jeff Koons. Portretul unei vieți”, la Muzeul Național de Artă al României

Anul filmelor de artă de la Muzeul Național de Artă al României continuă vineri, 28 noiembrie, de la ora 19:00, cu...

Anul filmelor de artă continuă cu proiecția „Jeff Koons. Portretul unei vieți”, la Muzeul Național de Artă al României
Actorul Virgil Andriescu s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani
Teatru și film 21 Noiembrie 2025, 18:19

Actorul Virgil Andriescu s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani

Actorul Virgil Andriescu, considerat unul dintre cei mai apreciați artiști ai teatrului românesc, a încetat din...

Actorul Virgil Andriescu s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani
Patru experimente cinematografice românești despre influența inteligenței artificiale, într-o proiecție specială BIEFF la Muzeul de Artă Recentă
Teatru și film 20 Noiembrie 2025, 12:48

Patru experimente cinematografice românești despre influența inteligenței artificiale, într-o proiecție specială BIEFF la Muzeul de Artă Recentă

Festivalul Internațional de Film Experimental București continuă eforturile de a susține și promova experimentul și noile...

Patru experimente cinematografice românești despre influența inteligenței artificiale, într-o proiecție specială BIEFF la Muzeul de Artă Recentă
STAGE BOX - Un atelier interactiv de tehnologie teatrală pentru liceeni, semnat de Centrul Român OISTAT
Teatru și film 19 Noiembrie 2025, 19:50

STAGE BOX - Un atelier interactiv de tehnologie teatrală pentru liceeni, semnat de Centrul Român OISTAT

Într-o perioadă în care scena artistică se transformă tot mai mult prin tehnologie și interdisciplinaritate,...

STAGE BOX - Un atelier interactiv de tehnologie teatrală pentru liceeni, semnat de Centrul Român OISTAT
Descoperă vocile din noua producție animată „Zootropolis 2”. Filmul ajunge pe marile ecrane din 28 noiembrie 2025
Teatru și film 19 Noiembrie 2025, 00:36

Descoperă vocile din noua producție animată „Zootropolis 2”. Filmul ajunge pe marile ecrane din 28 noiembrie 2025

În cel mai așteptat film de animație al anului, „Zootropolis 2” , studiourile Walt Disney Animation aduc...

Descoperă vocile din noua producție animată „Zootropolis 2”. Filmul ajunge pe marile ecrane din 28 noiembrie 2025
Ascultă live

Ascultă live

22:00 - 23:25
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
23:00 - 23:05
Ştiri
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
23:00 - 23:30
Français 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
23:00 - 00:00
reluare: MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
23:00 - 00:00
TEATRU SCURT
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
23:00 - 00:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
22:00 - 00:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri