Unde și cum s-a pierdut instinctul pentru proporții

 

 

Cel mai adesea, ne uităm împrejurul nostru și vedem lucruri care ne fac mare plăcere și altele care ne displac cu certitudine. Resimțim plăcere sau neplăcere, deloc întâmplător, din felul în care sunt construite lucrurile din jurul nostru, fie ele spre exemplu, case, ferestre sau uși. Dacă există o bună legătură între fiecare dintre aceste elemente, dacă s-a ținut cont de înălțimi, lungimi și lățimi, pe scurt, dacă s-au avut în vedere proporțiile lor, atunci obiectul care a fost realizat are șanse reale să ne facă plăcere, bucurându-ne ochiul. Și de ce nu ne plac multe alte lucruri? Răspunsul este simplu; cei care au construit acel ceva nu s-au gândit decât la stricta funcționalitate și n-au dat nicio importanță unor ”reguli” de bun simț, care există ”de când lumea și pământul”.

Gândurile acestea m-au trimis la o carte scoasă în anul 1981 de Editura Meridiane. Apărută în colecția ”Curente și sinteze”, Cartea proporțiilor de H.R.Radian rămâne o lectură indispensabilă celor care vor să afle mai multe despre sentimentul de împlinire, de mulțumire pe care îl poți trăi și explora înaintea unei clădiri, a unei grădini, în fața unui spectacol de teatru ș.a.m.d.

Conținutul cărții se balansează dinspre matematică spre artă, înțelegerea matematică a proporțiilor fiind esențială deopotrivă în arhitectură ca și în arta plastică. O frază din Platon este menită a ne lumina subiectul încă înainte de a citi introducerea: ”Nu se poate face o bună corelare între două lucruri, fără un al treilea...Numai așa se realizează o proporție frumoasă.”

O bună parte din conținutul studiului este exclusiv axat pe matematică și aici sunt aduse în atenția cititorului, numerele și se vorbește în mod elocvent de planuri și de spațiu. Abia după parcurgerea aspectelor strict teoretice, autorul își îndreaptă atenția țintit asupra arhitecturii și a artelor frumoase unde își găsesc aplicabilitatea chestiunile matematice. Timpul istoric este și el esențial pentru descoperirea unor aspecte de punere în fapt a proporțiilor și autorul ne invită din antichitate, trecând prin Evul Mediu, poposind în Renaștere, ajungând în final în epoca modernă și desigur, în contemporaneitate.

Un alineat dinspre finalul cărții pus sub semnul ”învățămintelor” mi-a atras atenția prin simplitatea lui: ”Omul fiind o ființă vie, organică, înclină din instinct spre tot ceea ce este firesc, organic, și, tot din instinct, respinge tot ceea ce este nefiresc, anorganic.”

Ajungând în acest moment, al finalului readucerii în atenție a unei cărți valoroase, mă întreb și eu, fără prea mari așteptări, să înțeleg ce s-a petrecut cu societatea noastră, unde și cum s-a putut pierde acest instict pentru proporții, eleganță, într-un cuvânt, pentru frumos.

 

Realizatoare Roxana Păsculescu