Ascultă Radio România Cultural Live

Ziua Porților Deschise la Teatrul Național “Marin Sorescu”

25 Octombrie 2016, 06:05

Sâmbătă, 29 octombrie, vă așteptăm să cunoașteți teatrul așa cum nu ați avut ocazia să o faceți până acum, la Ziua Porților Deschise.

Vă invităm să vedeți mai mult decât sălile de spectacol. Teatrul Național “Marin Sorescu” este o mare casă, un organism viu, ar spune actorii, cu toate funcțiile lui. Poate nu v-ați gândit niciodată de unde vin decorurile sau costumele pe care le admirați în spectacole, unele mai colorate și nonconformiste, altele clasice. Vă invităm să aflaţi poveşti din atelierul de pictură, tâmplărie sau croitorie. Cabinele actorilor sunt locul în care actorii noştri și-au petrecut ani din viaţă. Înainte de marea ieşire pe scenă, un loc esenţial este cabina de machiaj. Pe scenă, în sala de spectacol, jocul actorilor este amplificat de spoturile de lumină puse la punct de “luminiști”, dar și de sunetiștii care au grijă ca fiecare notă muzicală, fiecare sunet să se facă auzite exact în secunda dictată de regizor. Iar lista oamenilor minunați din spatele cortinei care fac lucrurile să se întâmple poate continua.

Așadar, sâmbătă, 29 octombrie 2016, vă invităm la Ziua Porților Deschise să îi vedeți pe toți în acțiune, să aflați povești neștiute, să vedeți ce se întâmplă în fiecare ungher din teatru.

Pentru o mai bună coordonare a traseului și pentru a beneficia de surprizele pregătite de Ziua Porților Deschise, intrarea se va face dinspre Universitate - la Sala “Ion D. Sîrbu”, spectatorii fiind rugați să se încadreze în următoarele intervale orare:

11.00 – 13.00;

15.00 – 17.00;

18.00 – 20.00.

Vă așteptăm cu drag, sâmbătă, 29 octombrie 2016, să pornim împreună în călătoria magică de dincolo de scenă, a spectacolelor Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

Ia te uită la...

Reluăm proiectul “Ia te uită la...și marți, 1 noiembrie, ora 18.00, vine în fața dumneavoastră unul dintre cei mai de seamă actori ai Teatrului Național din Craiova - Valeriu Dogaru.

Veți avea ocazia să aflați amănunte, secrete, întâmplări din viața de pe scenă sau din spatele scenei, trăite de marele actor. Prezentator – scriitorul Nicolae Coande. Tot ce trebuie să faceți este să vă rezervați locul marți, 1 noiembrie, la o întâlnire de neratat în sala “Ia te uită”. Prețul biletului este de 11 lei.

Proiectul “Ia te uită la …” a adus deja în fața publicului craiovean vedete precum Ilie Gheorghe, Natașa Raab, Geni Macsim, Adrian Andone, iar rând pe rând veți avea ocazia să descoperiți și alte nume mari: Valer Dellakeza, Dragoș Măceșanu, Cerasela Iosifescu, Claudiu Bleonț și mulți alții, nu doar din Craiova.

Întâlnirile SpectActor

Un alt eveniment ce se apropie la TNC este o nouă ediție a „Întâlnirilor SpectActor”. De această dată invitatul Naționalului craiovean este Sorin Antohi, istoric al ideilor, eseist, traducător. Acesta va susține conferința „Teoria României. O istorie critică a ideii de specific național” – duminică, 30 octombrie, de la ora 11, la sala „Ion D Sîrbu” a TNC.

Întâlnirile SpectActor au debutat în 2009, iar până în prezent au conferenţiat la Teatrul Național Craiova numeroase personalităţi din sfera culturală naţională: Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Țopescu, George Banu, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu, Cristian Bădiliță, Alexa Visarion, Dorel Vișan, Emil Constantinescu, Dumitru Radu Popescu, Laurențiu Damian, Lucian Boia, Nae Caranfil, Daniel Barbu, Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Sergiu Celac, Mădălin Voicu, Adrian Năstase, Stelian Tănase, Eugen Simion, Ioan Holender, Emil Hurezeanu, Nicolae Panea, Ioan Aurel Pop, Mircea Dumitru.

Moderator - scriitorul Nicolae Coande.

Bilete pentru accesul la conferință sunt puse în vânzare la agenția teatrului.

Barbra Streisand va primi Palme d’Or onorific la Cannes
Teatru și film 12 Martie 2026, 07:25

Barbra Streisand va primi Palme d’Or onorific la Cannes

Cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 12–23 mai.

Barbra Streisand va primi Palme d’Or onorific la Cannes
S-a stabilit comisia de concurs pentru selecția managerului Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București
Teatru și film 11 Martie 2026, 20:48

S-a stabilit comisia de concurs pentru selecția managerului Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București

În comunicatul oficial publicat de Ministerul Culturii se anunță faptul că procedura de concurs pentru proiectele de...

S-a stabilit comisia de concurs pentru selecția managerului Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București
Ștefan Bradea: ”Nu cred că am făcut vreodată compromisuri din punct de vedere artistic”
Teatru și film 11 Martie 2026, 10:09

Ștefan Bradea: ”Nu cred că am făcut vreodată compromisuri din punct de vedere artistic”

Cu doar câteva zile înainte de a începe ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Berlin, a fost...

Ștefan Bradea: ”Nu cred că am făcut vreodată compromisuri din punct de vedere artistic”
A început microstagiunea BARBA 90 la Teatrul Grivița 53
Teatru și film 10 Martie 2026, 13:31

A început microstagiunea BARBA 90 la Teatrul Grivița 53

  Celebrul regizor Eugenio Barba a ajuns în Teatrul Grivița 53. Microstagiunea BARBA 90, dedicată marelui om de...

A început microstagiunea BARBA 90 la Teatrul Grivița 53
Teatrul Mic sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului cu premierele ELLEN BABIĆ și STRĂLUCIREA PARAZIȚILOR
Teatru și film 10 Martie 2026, 12:06

Teatrul Mic sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului cu premierele ELLEN BABIĆ și STRĂLUCIREA PARAZIȚILOR

De  ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI, Teatrul Mic  prezintă două premiere naționale la Sala Studio (Gabroveni 57), de la...

Teatrul Mic sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului cu premierele ELLEN BABIĆ și STRĂLUCIREA PARAZIȚILOR
Actorul Ovidiu Schumacher — Premiul pentru întreaga carieră la  Premiile Gopo 2026
Teatru și film 10 Martie 2026, 11:47

Actorul Ovidiu Schumacher — Premiul pentru întreaga carieră la  Premiile Gopo 2026

Actorul  Ovidiu Schumacher  va fi recompensat cu  Premiul pentru întreaga carieră  în cadrul...

Actorul Ovidiu Schumacher — Premiul pentru întreaga carieră la  Premiile Gopo 2026
Premieră la TNB : Un spectacol despre ipocrizia lumii de azi
Teatru și film 10 Martie 2026, 11:44

Premieră la TNB : Un spectacol despre ipocrizia lumii de azi

Începând din 13 martie, la Sala Studio a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti sunteţi invitaţi să...

Premieră la TNB : Un spectacol despre ipocrizia lumii de azi
Două săptămâni cu Eugenio Barba la Teatrul Grivița 53 
Teatru și film 09 Martie 2026, 11:00

Două săptămâni cu Eugenio Barba la Teatrul Grivița 53 

În luna martie, Eugenio Barba, una dintre figurile esențiale ale teatrului mondial, deschide programul...

Două săptămâni cu Eugenio Barba la Teatrul Grivița 53 
Ascultă live

Ascultă live

23:30 - 00:00
Lounge Music
Ascultă live Radio România Cultural
23:05 - 00:00
Teatrul National Radiofonic
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
23:30 - 00:00
English 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
23:00 - 00:00
reluare: MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
23:00 - 00:00
TEATRU SCURT
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
23:00 - 00:00
Teatru radiofonic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
23:00 - 00:00
NOPȚI DE TEATRU RADIOFONIC
Ascultă live Radio România Tg Mureș
22:00 - 00:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri