Teme deschise: Actualitatea pelerinajului, în plin asalt secularist. Invitaţi: Sever Voinescu şi Marius Vasileanu
15 October 2018
PORTRET: Simion Mehedinţi – întemeietorul geografiei române moderne
16 October 2018

Azi la Radio România Cultural: Idei în nocturnă- Pagini de Istorie

Idei în nocturnă- Pagini de Istorie, marţi 16 octombrie 2018, Radio, Romania Cultural (21.10- 22).  Realizator Dan Manolache. Relaţiile României cu Franţa şi Marea Britanie după incheierea Păcii de la Bucureşti, 7 mai 1918. Invitat, prof.univ.dr. Dumitru Preda.

        Încheierea Păcii de la Bucureşti nu a însemnat şi întreruperea legăturilor dintre ţara noastră şi aliaţii săi occidentali.  La paris şi Londra, în ciuda unor proteste oficiale, era recunoscută de fapt imposibilitatea unei Românii izolate, inconjurată de forţe armate adverse, să continue rezistenţa.

             O corectă şi concisă caracterizare a Tratatului de Pace  încheiat de ţara noastră cu Puterile Centrale este realizată de miniştrii Antantei acreditaţi în România, trimisă la 16 mai 1918 Parlamentului englez. În viziunea diplomaţilor aliaţi, el este „un model de pace germană” , impusă românilor de o ţară care „s-a dezis în mod cinic de propriile sale declaraţii” . Prevederile documentului – sintetizau autorii – „comportă jaful domeniului public, anexiunea aproape nedisimulată a întregii ţări şi, după pace, exploatarea barbară şi epuizantă a resurselor sale în profitul învingătorilor. El face din România o adevărată temniţă, în care întreaga populaţie este condamnată la muncă silnică” .

             Informaţiile primite din România au găsit ecou la Londra, unde, ca şi la Paris, guvernul s-a simţit obligat să-şi facă auzit punctul său de vedere. Prin vocea Secretarului de Stat, lord Robert Cecil, Cabinetul britanic declara în Parlament că „nu poate decât să considere nule şi neavenite stipulaţiile tratatului de pace impus României”.

         Aşadar legăturile au continuat pe două planuri. Primul dintre ele este acţiunea românilor aflaţi în ţările Antantei iar cel de al doilea contactele între elitele politice ale României şi cele ale ţărilor alături de care purtasem războiul. De menţionat că armata română ajunsese ca în toamna lui 1917 şi iarna lui 1918 să simbolizeze aproape singură Frontul Oriental.

           Vorbind despre acţiunile românilor aflaţi în afara hotarelor ţării vom remarca doar înfiinţarea, la Paris, a “Comitetului naţional al românilor din Transilvania şi Bucovina” (30 aprilie 1918),  la Washington a “Ligii naţionale române” (5 iulie 1918) şi în Italia, la Cittaducale a “Comitetului de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina”.

            Au exitat şi contacte diplomatice, unele purtate cu în fruntarea unor însemnate pericole dar nu dorim să deconspirăm surprizele emisiunii….. Menţinerea acestor legături a ajutat foarte mult ca la momentul oportun,        apropierea armatelor aliate de linia Dunării, România să ia decizia de a reintra în război.

             Astfel, la 6 noiembrie 1918, guvernul Marghiloman este înlocuit cu un cabinet în fruntea căruia se afla generalul Coandă. Două zile mai târziu, o divizie a armatei române intra în Bucovina în scopul restabilirii ordinii. Noul guvern ordona la 10 noiembrie mobilizarea armatei, decizie care provoacă entuziasm şi speranţa în rândurile românilor. Totodată este adresat un ultimatum mareşalului Mackensen, prin care se cere evacuarea teritoriului român de către trupele Puterilor Centrale.

            Participând la o manifestaţie desfăşurată în aceeaşi zi la Iaşi, în faţa Legaţiei Franţei, contele de Saint Aulaire nota: „Am fost obligat să apar la balcon şi să reînnoiesc, fără autorizaţia guvernului meu, angajamentele aliaţilor noştri” .