Storymania – Constantin Țoiu

  Proza “obsedantului deceniu” are în Constantin Țoiu  un  reprezentant de primă mână,  în latura ei estetă. Meditația asupra omului ”căzut în istorie”, ticăloșia vremurilor mai mult sau mai puțin apuse, speranța într-o lume nouă, ieșită din anii de restriște, scriitorul ca martor și ”grefier” al micilor și al marii istorii- toate aceste motive și teme ale epicii lui se adună în fraza lucrată, într-un stil, cum s-a spus, ceremonial. Autorul este în fond un moralist disimulat în faldurile  tehnicii moderne ale romanului său.

  Dacă am amintit eticheta lipită de  Marin Preda anilor cincizeci, să punem lângă ea o altă formulare, una care aparține tocmai prozatorului despre care vorbim. Cu ceva mai mult noroc, ea s-ar putea  bucura de o mai dreaptă notorietate, asta pentru că definește poate mai bine epoca despre care a scris (sub cenzură) Constantin Țoiu. Anume replica unui personaj din ”Căderea în lume”: ”Păcatul originar devenit politică de stat”. Epoca era, cum știm, una de prigoană absurdă, în care un regim politic declarat ateu aruncase asupra oamenilor o vină adamică. Iar societatea se răsturnase cu susul în jos și, de pildă, prezumția de inocență  devenise, în Dreptul ei strâmb, prezumție de vinovăție. În roman, ca și în viață.

Realizator Eugen Lucan