Repere spirituale – Daniela Rei Vișan în dialog cu Alina Gherasim și Mihai Constantineanu
2 October 2016
DOCUMENTAR: 100 de ani de la sosirea în România a Misiunii militare franceze conduse de generalul Berthelot
3 October 2016

Storymania – Refugiați în România

Refugiații există de multa vreme, în România și în lume. Cu toate acestea, nu se vorbește mai mult despre ei ca în ultima perioadă. Motivul este războiul din Siria, care a generat valul de refugiați care iau drumul statelor europene, în general al celor din vestul și nordul continentului – țări mai ofertante în ceea ce privește dezvoltarea economică și posibilitatea de integrare.
O parte dintre refugiați ajung și în România. Solicitanții de azil din țara noastră vin din Siria dar și din alte state unde există încălcări grave ale drepturilor omului. Dar oricare ar fi țara lor de origine, au ceva în comun. Sînt oameni aflați în căutarea unei vieți mai bune, a unui nou început. Cine sînt refugiații din România, care sînt nevoile lor și mai ales cum se pot ei integra. Am pus aceste întrebări și am căutat răspunsuri la câteva instituții care lucrează direct cu refugiații de pe teritoriul României: Inspectoratul General pentru Imigrări, Organizația Salvați Copii si ARCA – Forumul Român pentru Refugiați si Migranți. Le puteți asculta în ediția de astăzi a emisiunii Storymania, de la ora 16.00. “Refugiați în România”, un documentar de Lidia Laic.