Copacul, tovarășul vieții noastre

 

 

După ”Praf de zâne” și ”În căutarea inspirației”, adolescentei Ana Dragomir îi apare la Pandora M și o a treia carte intitulată ”Copacul”.

Ilustrațiile sunt realizate ca și în cazul celorlalte două apariții editoriale de Ionuț Robert Olaru. Micile și delicatele ilustrații punctează anumite pagini și oferă elementele vizuale atât de necesare unei lecturi care se adresează copiilor.

Cartea beneficiază în scris de susținerea scriitoarei și regizoarei de teatru Chris Simion-Mercurian, respectiv de cea a criticului literar Cosmin Ciotloș. Cei doi susțin cu entuziasm literatura care este scrisă de Ana Dragomir. Chris Simion-Mercurian afirmă: ”Poveștile ei nu sunt scoase cu forcepsul, îi țâșnesc din inimă și din minte simplu, firesc, fără efort.” În vreme ce Cosmin Ciotloș declară: ”E o bună lecție despre lume și istorie pe care ne-o predă cu farmec o prozatoare aflată, surprinzător, de cealaltă parte a catedrei: în bâncile gimnaziului.”

Copacul Anei Dragomir este personaj principal și totodată martor peste timp și spațiu al vieții. Copacul „se naște” pe 17 noiembrie 1558 și își are poveștile lui „de viață”, marcate, mai întâi, an de an, pentru ca ulterior, zecile și sutele de ani să fie altfel surprinse de prozatoare, la scară istorică și doar în aparență, mai puțin personală. Găsim copacul și la 1709, apoi la 1851 și în 1889. Îl aflăm în vremea primului război mondial, pentru ca apoi, trecând prin prin anul 1932 să-l urmărim în al doilea război mondial, ajungând ușor, în prezentul scriitoarei în 2019 și în 2020.

Nota foarte tinerei autoare, de la pagina 101 este plină de învățăminte și mărturisiri. Ne dezvăluie că povestirea și-a avut punctul de pornire, în realitate, că trăirile și experiența și viața dacă știi să le parcurgi îți vor oferi multe satisfacții. În același timp, rândurile Anei Dragomir sunt un îndemn pentru bucuria pe care am resimți-o dacă am îndrăzni, dacă ne-am scrie propria noastră poveste; ceea ce este adevărat; câți dintre noi, nu am gândit la un moment dat că am avea ceva semnificativ de relatat, că am avea ceva important de scris și de povestit celorlalți.

Iată un fragment ilustrativ pentru scriitura Anei Dragomir. Am cules-o de la pagina 84: ”Toată veselia și distracția care fuseseră în urmă cu câțiva ani erau acum distruse. Toată suferința revenise. Bombardamente după bombardamente. În mijlocul nopții, ziua, nu conta. Copiii din orașele mari au fost trimiși la țară ca să fie în siguranță. Casele erau distruse, bărbații erau chemați să lupte. Metrourile erau acum locuri unde să te ascuzi. Totul era vraiște.”

 

Realizatoare Roxana Păsculescu