Daniela Rei Vișan în dialog cu Aurelia Marin

” Nici o făptură nu se poate înălța peste starea ei firească, fără a înceta să mai existe.”

Toma d' Aquino” însăși viața mea e o continuă emoție interioară-însă a OPERA cu liota de vorbe grase ori subțiri, cu verbe care alunecă printre degete ca sardinele argintii și iuți pe lângă un ciorchine de coral însângerat mi se pare un balans periculos între celălalt și sine; o asumare tacită a riscului și deziluziilor.”

” Toți suntem goi și în fața lui Dumnezeu și a diavolului, iar răul poate veni de oriunde.”
” De ce scriu capricios despre moarte? De ce o invit să doarmă cu mine în pat, cu luciditatea suferindului prins în propriile capcane? Te dăruiești cui? Zâmbiți indulgent și puțin acid...Vă înțeleg! Să știți, dragilor, o fac, nu pentru că mi-e frică de iarba care crește mănoasă și fragedă în locul în care nu există nici durere, nici întristare și suspin , ci de felul în care mă va găsi când va fi să vină. N-aș vrea să dea peste mine în necunoștință de cauză! Tăceți. Vă stânjenește nebunia la purtător? Ei...v-am aruncat acolo și eu, niște praf în ochi.”

Aurelia Marin -Însoțitori de noapte

În cele 40 de minute ale emisiunii Repere spirituale de duminică 19 mai 2019 vă invităm să survolați mai multe paliere ale realitații, inclusiv cotloane ale propriului suflet; cotloane ascunse, părăsite sau uitate. Vom discuta cu Aurelia Marin despre volumele sale de proză: Carbon și Însoțitori de noapte. Scrise alert, cu mult curaj, unii spun chiar cu tupeu, cele două volume frapează, intrigă, enervează , fascinează. Personajele sale ne dezvăluie perspective ale vieții de care cei mai mulți dintre noi ne ferim cu încăpățânare. Iubire, moarte, singurătate, așezare în timp, dar și înafara lui, bucurie, nedumerire, suferință, căutare...sunt stări prin care trecem și noi întâlnind Însoțitorii de noapte”. Simțim câteodată îngerii luminii sai ai genununii, care ne însoțesc viața. Simțim destinul care ar vrea parcă să ne subjuge sau să ne poarte spre stele.Monologul Piei, din povestirea Ef, ne reamintește de miile de povești de dragoste care au dat speranță, dar și durere:”Niciodată, altcândva, nu regretasem atât de mult încăpățânarea isterică de a afla cu orice preț adevărul. Acum, nu mai doream să aflu absolut nimic despre mine, nici despre alții! Din experiența ultimului an mă alesesem cu o teamă de oameni asemănătoare cu frica unei dezintegrări latente; memoria nu mai conta, mă descoperisem incapabilă să mai suport viața și să mă confrunt cu ea face to face; nu mai aveam în fața modele și opțiuni pentru mii de vieți, ci doar una singură, stearpă, ratată, vai de capul ei. O mumificare lentă dar profundă, a adâncire în mine însămi în care nu descopeream niciun sentiment, așa cum îl știusem, trăind. O moartă vie(...) Timpul dă de înțeles cum s-a întors împotriva noastră, nu ne dăm seama ori ne prefacem.(...) Nu pricepi femeie, iubirea e un spațiu imens pentru amândoi, doar aici suntem autentici și trăim cu adevărat liberi! Observ cum de la un timp, ți-e frică să mai fii ceea ce ești cu adevărat, ți-e frică și vrei să fugi.(...) Se spune că îndrăgostiții se iubesc și după moarte, atunci de ce trupul și sufletul îmi sunt rigide și pline de beznă?”

George Nechita, însoțitorul de tren, ne reamintește de meandrele singurătății, de viața aparentă și cea reală :” Viața trăită seamănă uneori, nedrept de puțin, cu cea trăită în gând. În cazul de față se simțea exclus chiar din miezul vieții sale, viața lui redusă vicios la gări, trenuri, călători și călătorii; la ore minute și secunde, la timpul care, dacă se gândea bine, îi era și pro și contra, nu numai pro, cum se gândise ani la rând. La urma urmei, de ce i-ar păsa? Fie ce-o fi!”El devine maestru de ceremonii, în ” Jocul de cărți”, ultima povestire a volumului, în care personajele cărții, cu un ” destin ” tragic, au dreptul să polemizeze cu autoarel, să propună un alt final, să modifice perspectiva.Apare de aici, firesc, o provocare pentru toți plăsmuitorii de ” Basme”:”Adică ficțiunea pune între ea și realitate semnul egal? De ce nu? Scriitorul nu așterne pe hârtie povești înrămate în cea mai fidelă oglindă a realității sau, în mod deliberat, denaturează adevăruri? Încăpățânat și tăcut, dorind să își țină cititorii aproape? Să le ofere basme mai mult sau mai puțin minunate, dar credibile? Să-i facă să juiseze într-un happy-end, ori să-i castreze în fatalități mult mai ușor de suportat prin intermediul literaturii? Da de unde! Un autor se ia la trântă cu pagina albă pentru a se lecui de imaginația care-l tulbură, de urâtul care-l înconjoară. Ce poate fi mai adorabil decât să te joci cu mărgelele de cuvinte, să le cauți, să le așezi, să le colorezi în fel și chip.”...ca în Hermann Hesse...nu-i așa?
Admiratoare a pieselor lui Shakespeare, dar și a tragediilor antice, iubitoare a poemelor și a povestirilor lui Borges, dar și a personajelor lui Pirandello sau Gabriel Garcia Marquez , Aurelia Marin ne propune în Însoțitori de noapte o oglindă....fiecare va zări în EA ceea ce are curajul să CUNOASCĂ.O emisiune de Daniela Rei Vișan

Invitat: Aurelia Marin

foto: arhiva persaonala Aurelia Marin

https://www.mixcloud.com/RadioRomaniaCultural/daniela-rei-vi%C8%99an-%C3%AEn-dialog-cu-aurelia-marin/