DOCUMENTAR: 140 de ani de la moartea lui Costache Negri, scriitor și om politic

Costache Negri, scriitor, om politic și patriot român, s-a născut la Iași, în martie 1812, fiind fiul vistiernicului Petrache Negre (sau Negrea). Își începe studiile cu dascăli particulari, apoi le continuă la pensioanele franceze ale lui Mouton din Iași și Repey din Odessa.

În 1832 a plecat în străinătate la studii, călătorind în Austria, Germania, Franța și Italia. În perioada studiilor s-a remarcat, la Paris, ca un susținător hotărât al progresului, al înfăptuirii reformei agrare (la o întrunire a studenților români proclamă necesitatea împroprietăririi țăranilor) și al cauzei unității naționale a românilor. Prieten cu Vasile Alecsandri, Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, devine un fel de mentor al ceva mai tinerilor pașoptiști, contribuind, cu tactul și frumoasele sale calități intelectuale și sufletești, la realizarea solidarității acestei generații (”Dicționarul scriitorilor români”, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu, Editura Albatros, București, 2001).

Revenit în țară, înființează în 1841 cenaclul literar de la moșia sa, Mânjina, care a devenit centrul unor reuniuni politice ale unioniștilor din Moldova și Țara Românească, el însuși militând pentru unirea principatelor. La 31 ianuarie 1844, Costache Negri a salutat decizia de dezrobire a țiganilor luată de domnul Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849). A luat parte activ la pregătirea revoluției de la 1848. În luna februarie a anului 1848, aflat la Paris, a participat, alături de alți revoluționari români, la luptele de stradă pentru apărarea revoluției franceze. Aici va înmâna Guvernului provizoriu, abia instaurat, noul tricolor românesc.Venit în Moldova cu gândul de a acționa pentru împlinirea idealurilor de libertate națională și socială ale românilor, va semna Proclamația partidului național din Moldova către români. De asemenea, a participat la Adunarea de la Blaj din 3-5 mai 1848.

Fiindu-i interzisă intrarea în Moldova, după revoluția din Iași, a plecat spre Brașov, unde a luat parte la elaborarea unui nou program revoluționar. La 12/24 mai 1848 semnează la Brașov, alături de alți revoluționari moldoveni, documentul-program “Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”, în care se revendicau unirea Moldovei și Munteniei într-un stat independent, modern, emanciparea și împroprietărirea țăranilor fără despăgubire. Ajuns apoi în Bucovina, la Cernăuți, va fi ales în fruntea Comitetului revoluționar moldovenesc înființat la 9 iunie 1848 de revoluționarii moldoveni exilați și în a cărui conducere se afla și Alexandru Ioan Cuza. După ce a refuzat, în 1849, propunerea lui Nicolae Bălcescu de a fi șef al emigrației române în străinătate, a fost numit pârcălab de Covurlui (1851), apoi șef al Departamentului Lucrărilor Publice (1854), calitate în care a pledat, și la Viena, și la Constantinopol, cauza Principatelor Române și dreptul lor la autonomie.

Integrat în Comitetul Unirii de la Iași în 1856, apoi în Comitetul electoral al Unirii (din februarie 1857), a fost ales deputat, pentru prima oară, la Galați (la 22 septembrie 1857), mai apoi vicepreședinte al Adunării ad-hoc a Moldovei (4 octombrie 1857), militând mai ales pentru unirea principatelor și împroprietărirea țăranilor.

După dubla alegerea lui Al.I. Cuza, la 24 ianuarie 1859, Costache Negri va rămâne un colaborator și un sfetnic apropiat al acestuia, mai ales în problemele de politică externă. Din ianuarie 1859 și-a început din nou activitatea de diplomat, la Constantinopol, contribuind la recunoașterea de către marile puteri a dublei alegeri a lui Cuza, deci a Unirii.

A scris literatură la îndemnul lui Vasile Alecsandri — câteva poezii, fabule, proză. Colaborează la diverse publicații: ”Foaia științifică și literară” (”Propășirea”) (unde debutează în 1844 cu un text în proză intitulat ”Veneția”), ”România literară”, ”Steaua Dunării” ș.a. Mai multe poezii i-au apărut postum în ”Revista nouă”.

”Prozele, cele mai multe rămase neterminate, istorisesc aventuri romantice (”Veneția”, ”Mănăstirea”) sau încearcă critica moravurilor (”Memoriile unii părechi de foarfici”). Și unele și altele se confundă în media producției pașoptiste, neavând vreo personalitate deosebită, decât, poate, în privința limbii, care păstrează un iz arhaic și moldovenesc foarte pronunțat, nu numai în vocabular și fonetisme, ci și în domeniul morfologic și sintactic” (”Dicționarul scriitorilor români”, Editura Albatros, București, 2001).

Cunoscător al mai multor limbi străine, a tradus din Byron și Schiller. Epistolele rămân cele mai interesante scrieri ale sale, o parte dintre acestea având o valoare documentară, istorică (corespondența cu Al.I. Cuza).

Costache Negri a murit la 28 septembrie 1876, la Târgu Ocna. În comuna Costache Negri (fostă Mânjina) din județul Galați se găsește Casa memorială ”Costache Negri”.

AGERPRES