DUNE- al lui Denis Villeneuve- creaţie epică în imagini halucinante ale unor lumi imaginare - de Michaela Platon

Cu siguranţă aşteptat deopotrivă de fanii cărţilor lui Frank Herbert, dar şi de cei ai ecranizării lui David Lynch, acest nou DUNE este coregrafiat de Dennis Villeneuve,  canadianul cu o nominalizare la Oscar pentru Arrival, la Baftă pentru excepţionala dramă de război Incendies și regizorul continuării din 2017 a celebrului BLADE RUNNER din anii 80 al lui Ridley Scott, Blade Runner 2049. Aa, şi a mai făcut şi Prisoners dar şi Sicario, două pelicule notabile şi ele.

Distribuția aleasă pentru această nouă producție este una plină de actori cu mare potențial, cum e Timothee Chalamet, de chipuri care să rezoneze cu personajele din carte, de actori cu o prezență fizică impresionantă, cum e Jason Momoa sau Dave Bautista - sau versatili, cum sunt Javier Bardem şi Charlotte Rampling. Un casting excepţional care ar merita un Oscar!

Startul lui DUNE a fost cu toţi augurii: a primit ovații la Veneția și New York şi va apărea pe serviciul de streaming HBO Max (care nu exista în România), are deja câștiguri de peste 100 de milioane de dolari până în acest moment, numai din Europa și Asia, la un buget estimat de 165 de milioane.

Filmul te captează cu imagini halucinante, cu treceri de la lespezi de granit udate de ploaie, stânci bătute de valuri și mai apoi la nisipul cu scintilaţii portocalii atât de plastic descris de Herbert. Aparția obsedantă a unui cap de taur sau a unei statuete ce înfățișează corida sugerează dorința conchistadorilor de a cuceri și a înrobi lumi noi. Temele lui Frank Herbert din Dune (narcoticele, ecologia și religia) sunt exploatate şi  de Villeneuve și atent cinematografiate de australianul Greig Fraser (care a lucrat la Zero Dark Thirty, Rogue One, Foxcatcher și Vice), iar tehnologia şi fiinţele ce populează planeta sunt uimitoare: libelule elicopter cu pornirea palelor ca bătăile de aripi ale unui colibri, viermi de nisip înfricoșători (cum au fost și în Dune din 1984 sau în The Empire Strikes Back din 1980 al cărui scenariu pleca de la o poveste a lui George Lucas)

Pelicula vehiculează şi multe alte idei și trimiteri majore, pe care vă las să le descoperiți  punctând aici câteva - risipa, resursele planetei, apa, criza climatică, unitatea  cu natura, diversitatea de religii sau de limbaj. Cea mai importantă referinţa însă, rămâne tema mesianică care centrează povestea şi va fi firul conducător al următoarelor producţii din serie- dacă vor exista!

S-au investit tone de creativitate  în conceperea în cel mai mic detaliu a unei palete de culori pt film, care baleiază de la negru la culori neutre, de la gri la bej.

Surprinzătoare este şi varietatea limbilor fictive vorbite, ce se alătură  folosirii limbajului semnelor, mai ales în momente tensionate ce par unele fără ieşire, ceea ce sporește intensitatea și dramatismul filmului.

Jocul și mimica lui Timothee Chalamet sunt parte din povestea Dune, iar acest tânăr actor promiţător este tot ceea ce nu a reușit să fie Kyle MacLachlan! Iar Rebecca Fergusson are forța din Life (filmul lui Daniel Espinosa) și este remarcabilă cu uşurinţa trecerii de la trăirile și zbuciumul unei mame, la precizia şi duritatea unei luptătoare de elită.

Costumele au fost atent alese și fiecare are o poveste: Jacqueline West și Bob Morgan au făcut echipă pentru a crea aproximativ 1.000 de costume necesare pentru cele trei lumi principale ale filmului: Arrakis, Caladan și Giedi Prime.

„Pentru documentare, m-am uitat la filmele lui David Lean -„ Dr. Jivago,’ ‘Lawrence al Arabiei’ – dar şi la ‘Fahrenheit 451’”, mărturisea Jaqueline West, adăugând că a încorporat şi referințe din mitologia greacă și romană, deoarece crede că există o legătură acolo cu Casa Atreides și Casa Harkonnen. Alte surse de inspiraţie au inclus picturile lui Goya, Giotto și Caravaggio, hainele triburilor din deșert, beduinii și tuaregii, cărți de tarot, modele clasice ale lui Balenciaga și culorile stâncilor și nisipului din Iordania, unde a fost filmată o parte din acțiune.

Un elementul de forță este şi realizarea costumelor ”stillsuit” descrise cu meticulozitate în cartea lui Herbert și atât de necesare pentru a susține viața pe Arrakis. A fost primul lucru la care am lucrat după ce am făcut cercetări asidue”, mărturisea Jaqueline West, adăugând că a apelat și la serviciile artistului conceptual Keith Christensen (care a lucrat la „Black Panther, şi „ The Batman ”). Când Villeneuve a văzut unul dintre prototipuri care „l-a emoționat cu adevărat”, West a alergat la designerul mexican Jose Fernandez, care deține studio-ul Ironhead din L.A., unde a fost construit un model. Costumul a rămas gri, conform romanului, și a funcționat aproape ca unul de camuflaj, iar culorile stâncilor din deșertul iordanian au inspirat costumele pentru Arrakis, planeta deșertului.  West a folosit și tifon vopsit pentru fremeni, care  iată de la ce a pornit : „Făcusem o linie de haine bazată pe tifon cu ani în urmă când eram designer de modă pentru Barneys și mi-am amintit cum se vedeau corpurile oamenilor, formele și mișcarea lor. Și m-am gândit că tifonul se schimbă ca și nisipul. Așadar am folosit tifon și l-am vopsit în toate aceste culori de nisip deșertic.”avea să declare designerul.

Muzica aminteşte prin măreţie de aceea din Troia, deși acolo compozitrul e James Horner, iar aici corurile sunt dirijate de Hans Zimmer. Dar sunetele parcă provin de pe altă lume și dacă asculți cu atenție coloana sonoră a filmului, este clar că Zimmer nu este doar un geniu creator, ci un adevărat fan al cărții lui Frank Herbert.

Filmul este atât de intens si te captivează într-atât , încât efortul de a ţine pasul cu acţiunea îţi provoacă aproape.... febră musculară! Totul concură la asta-  muzica este și o experiență incomodă dar și exaltantă, având menirea de a-l  transporta pe spectator într-o lume complet străină. Este o abatere dramatică de la partiturile de film orchestrate în manieră tradițională, dar tocmai aceste diferențe izbitoare sunt ceea ce o face extraordinară. Există sunete pe care nu le-ați auzit niciodată până acum, dar pe care le simţi ca fiind parte organică din film, iar asta infuzează cu emoție și tensiune, conferind totodată unitate în modul particular al lui Hans Zimmer, care știe să îmbine profunzimea emoțională a vocii umane cu intensitatea elementelor electronice și a celor orchestrale.

În mod evident este cea mai reușită scriere din seria Dune, poate și pentru că e primul volum, sau pentru că în următoarele cărți Herbert își omoară personajele cele mai îndrăgite de cititori și atunci ei caută cu disperare alt personaj, în pielea căruia să se viseze. La categoria ecranizări însă problema stă altfel: nu cred că ar fi existat Star Wars fără apariția acestui roman publicat la editura Chilton Books, specializată în editarea de manuale de reparații pentru mașini.

Regizorul chilian Alejandro Jodorowsky a vrut şi el să facă un film DUNE care ar fi avut 14 ore unul dintre roluri fiind al lui Orson Welles, avându-i în distribuție și pe Mick Jagger, Salvador Dali și chiar pe propriul său fiu, pe atunci în vârstă de 12 ani. Pink Floyd și trupa franceză Magma urmau să realizeze coloane sonore pentru House Atreides și respectiv House Harkonnen. Până la urmă proiectul filmului avea să eşueze din motive financiare.

În 2000 a apărut o miniserie regizată și adaptată de John Harrison (un colaborator de-al lui George A. Romero ), în care jucau Alec Newman în rolul lui Paul Atreides, William Hurt pe cel al ducelui Leto, Ian McNeice ca baronul Vladimir Harkonnen și Julie Cox în rolul prințesei Irulan. Seria „Dune” are doar trei episoade și se bazează doar pe cartea pilot. Recunoaşterea a  venit cu două premii la gala Emmy din 2001: Outstanding Cinematography și Outstanding Special Visual Effects.

În 2013 apare și foarte interesantul film: „Jodorowsky’s Dune”, un documentar americano-francez de Frank Pavich, film care prezintă eforturile lui Alejandro Jodorowsky de a adapta cartea lui Frank Herbert din 1965, cu posibilitățile cinematografice de la mijlocul anilor 70.

Acest ultim DUNE, regizat de Denis Villeneuve este un film uimitor tot timpul, copleşitor pe alocuri- care sper că va avea şi o continuare, ce ar putea intra în producție la sfârșitul anului 2022 - numai dacă acest prim film va fi un succes, ceea ce este departe de a fi garantat în fața unei pandemii și a unei lansări de streaming care ar putea canibaliza performanţele sale de la Box Office.

Dar am un feeling: că în 2022 Dune va face senzație la Oscar!

Foto credit Cinemagia